Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

City Broke: Napoli

Zoom City Broke: Napoli

Cînd îți cumperi biletele de avion în august pentru zborul de peste trei luni la Napoli, nu știi cum o să fie vremea la început de noiembrie. Dar poți să bănuiești. N-oi fi eu atît de ghinionist ca să plouă în toate cele patru zile, îți zici, sperînd ca prognoza meteo a celei mai ploioase luni italiene să nu se adeverească.

Fast-forward în timp și iată-mă după aterizarea pe Capodichino, undeva pe la capătul imensei cozi de două sute de persoane coborîte din avionul de București. Din patru ghișee cu cîte două posturi de verificare a documentelor, la singurul deschis, unul din cei doi ofițeri mai mult face pauze decît lucrează. O tanti în uniformă cu stație în mînă îi scoate din rînd pe cetățenii italieni, îndreptîndu-i spre scanerele și camerele video ale sistemului automat de identificare, omițînd să anunțe că și românii care au pașapoartele la ei pot face același lucru. Lumea se foiește nervoasă, vociferează, și mai tare, și mai încet (un tip de lîngă mine sună, fără succes, la Consulat), înjură printre dinți, dar, evident, totul e inutil: dansul pinguinului șerpuit pe vreo 40-50 de metri, printre panglicile delimitatoare de la intrarea în clădire la cușca de plexiglas a cerberului plictisit care se mișcă în reluare a durat o oră și zece minute. Benvenuti a Napoli!

Speranța că vremea va fi OK a murit ultima, dar a murit. Printre reprizele de ploaie sparte de momentele scurte în care soarele apărea printre nori, la douăzeci și ceva de grade (adică erai ud de două ori, și pe dinafară, și pe dinăuntrul pelerinei), am descoperit un oraș atipic. Primul lucru care-ți sare-n ochi este mizeria. Parcă intenționată: așa e cool la noi, la Napoli, ca oamenii să slalomeze relaxați printre gunoaie, de la ambalaje de pizza la resturi de mobilă abandonate pe trotuar. Nu-mi vine să cred că zic asta, dar pînă și Bucureștiul e un exemplu de curățenie comparativ cu Napoli. Al doilea, traficul. Aici roșul semafoarelor e noul galben, pe care este acceptabil să treci, indiferent că ești pietonul ieșit brusc dintre mașinile parcate aiurea sau unul din miile de scuteriști care aparent n-au frîne. Ce mai, traficul napoletan are o poezie aparte. Al treilea, Vezuviul: oriunde ai fi în oraș, obsedanta imagine a conului teșit al vulcanului e mereu acolo, pe retină și în jumătate din pozele camerei.

Dacă ești doar pentru o zi în Napoli, traseul de făcut e cel al celor trei castele. Care poate începe în port, lîngă feriboturile ancorate la doar cîteva zeci de metri de turnurile crenelate ale Castel Nuovo. Următorul, Castel Dell’Ovo, e vreun kilometru mai încolo, înconjurat de mare: doar o limbă de pămînt aruncată în fața vizitatorilor, ca puntea mobilă de peste șanțul cu apă al castelelor medievale, îl leagă de țărm. Lîngă tunurile de pe platforma superioară a fortăreței care apăra orașul de atacurile dinspre mare, pe un parapet cu vedere spre Vezuviu, un pescăruș pozează ca o adevărată vedetă, doar pentru faimă, ignorînd felia de portocală a fotografilor.

Traseul continuă pe faleză, pe lîngă digul de bolovani barieră pentru valuri, spre partea construită în amfiteatru a orașului, și se termină sus, deasupra caselor scumpe cu terasă pe acoperiș, la Castel Sant’Elmo. La care ajungi, gîfîind, în cam 50 de minute de urcat străzi în pantă și sute de trepte – cei fără antrenament pe munte sau la sală pot lua liftul (Funicolare Centrale: o singură cursă costă 1,10 euro, un bilet valabil 90 de minute – 1,60 euro). Abia după pozele cu Vezuviul în fundal de lîngă Sant’Elmo, ai liber să cobori scările spre străduțele pietruite ale Centro Storico, ca să mănînci obligatoria pizza.

Napolitane, Napoleon, Napoli. O familie de cuvinte cu relații de rudenie mult mai îndepărtate decît pizza, Maradona, Napoli. Pentru că pizza inventată aici a cucerit toată lumea și pentru că, treizeci de ani după ce cîștiga de unul singur Lo Scudetto, Maradona e încă zeu la Napoli, tricouri cu figura și numele lui fiind la vînzare peste tot prin oraș.

Vedi Napoli e poi mori era pe vremea lui Goethe, cel care le-a făcut localnicilor cadou celebrul slogan care atrage anual milioane de turiști. Azi e Vedi Napoli e poi vivere intenso, așa cum fac napoletanii zi de zi.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale