Pe 16 aprilie 1919, la mai puțin de o lună după ce Bela Kun a proclamat Republica Sovietică Ungară, generalul Prezan, care aștepta, cu armata pregătită, o invitație de orice fel, a dat ordin de declanșare a ofensivei.
Era Săptămîna Mare. Pe Valea Crișului Alb, pe unde urma să înainteze infanteria și unde artileria trebuia să sape cratere și să smulgă copaci, înfloriseră merii. Colonelul Constantin Paulian, comandantul Brigăzii 3 Vînători, își privea gînditor soldații. Erau veterani care făcuseră războiul la Oituz și la Mărășești, luptaseră pe Valea Oltului și în Dobrogea și, din cîte se vedea pe chipurile lor, se cam săturaseră să moară pentru pogonul regelui. Chiar dacă erau aproape toți țărani, înțelegeau destul de bine că, în timp ce pomii și Iisus se pregăteau de înviere, ei se pregăteau de înmormîntare. Colonelul Paulian nu le-a lăsat însă timp pentru concluzii și i-a smuls din periculoasa melancolie cu un strigăt de atac.
Vînătorii de munte au năvălit asupra pozițiilor maghiare și au ocupat cîteva localități. Una dintre ele, Kokaro, a fost rebotezată, la cererea colonelului, Joia Mare. Noaptea a căzut peste o mare victorie tactică a trupelor române, iar în brigada colonelului Paulian s-au auzit cîntecele reîntregirii. Trecuseră patru luni și jumătate de la Marea Adunare de la Alba Iulia, dar abia acum, cu armata în ofensivă și cu glonț pe țeavă, se putea vorbi cu adevărat despre unire.
A doua zi trebuia cucerit Sebișul, iar colonelul a pornit la pas, în fruntea unui batalion, către un sătuc ocupat cu o zi în urmă, unde aștepta restul brigăzii. Numai că pe Valea Crișului Negru bîntuiau cete înarmate de anarhiști și dezertori din marea armată austro-ungară. Și, taman cînd colonelul traversa podul, anarhistul Vass a ordonat foc, iar colonelul a fost lovit de gloanțe. A fost o ambuscadă pe care ungurii au plătit-o scump, dar care l-a ucis pe Constantin Paulian și a lăsat Brigada 3 Vînători fără cel mai bun comandant al ei.
Ca și generalul Dragalina, mort în fruntea soldaților săi în 1916, colonelul Paulian a fost un comandant iubit de trupă. A luptat în toate fazele războiului și, în afară de Virtutea Prevederii, a obținut toate distincțiile militare. A fost înmormîntat cu onoruri și un sat a fost botezat cu numele său. Regimul comunist i-a retras acastă onoare, fiindcă luptase împotriva comunistului Bela Kun, dar, în 1996, satul Livada a redevenit Paulian.
2.040 de vizualizări
