Era iarna lui '91, după ce Piața Universității fusese spulberată. Așteptam, la editură, sfîrșitul programului, cînd ușa s-a deschis și am dat nas în nas cu doi ortaci. Am înlemnit. Nu erau niște matahale, iar unul dintre ei avea niște ochelari mari cît roata carului pe nas. S-au recomandat:Petre Braiț și Marian Boboc.
Veniseră din Valea Jiului, cu un mesaj de pace. La mine? Da. Cică să fac parte dintr-un juriu literar. M-am frecat la ochi. Au mai invitat alți scriitori tineri. Unde? La Petrila. Glumiți? Ce scriitori? – m-am mirat eu. Păi, Bedros Horasangian, Vasile Gogea și Liviu Antonesei. M-am ciupit. Așa ceva nu era cu putință. Ba da. Păi, nu ne omoară lumea în Vale? Nu. Veți fi plătiți, drumul, masa și casa sînt asigurate. Doar să ne urcăm în tren și să venim să jurizăm. Da' manuscrise sînt? Sînt.
Rămas singur, l-am sunat pe Bedros. Era răvășit și suspicios. Era convins că e o provocare. Dar am plecat și nu ne-a gonit nimeni. Gazdele ne-au dus în secret în vîrful muntelui, la căldurică, băuturică și muncă, și la vreo patruzeci de manuscrise pe care am stat toată noaptea. Am măsurat și am cîntărit. Am dat greu rezultatele și am căzut răpuși, spre dimineață. Apoi s-au deschis plicurile. Premiul întîi i-a revenit unui necunoscut, Dan Lungu, iar premiul trei, ce să vezi, ochelaristului de Marian Boboc. Ne-am mirat. Cum, n-ați pus și voi o pilă? Nu. Din clipa aia, am rămas prieteni. Cît despre celălalt membru al comandoului, Petre, nici el nu s-a lăsat. Anul trecut a publicat un roman straniu: Ultimul miner din Momo-City. Dar, despre asta, altă dată.
