O imagine care te lasă fără 1.000 de cuvinte
România. Joi, 14 martie 2013. Deja al doilea deceniu al secolului XXI. Lângă Palatul Parlamentului din București, capitala uneia dintre cele cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene, 1.000 de călugări, călugărițe și mireni demonstrează împotriva cardului de sănătate cu cip incorporat, a actelor biometrice în general, a medicinei moderne, a alimentării cu apă a orașelor, a canalizării, împotriva cardurilor bancare și a economisirii etc, etc.
Cu ochiul de reporter încă în formare, colegul nostru Raul Gheba zărește agitație într-o parte a parcului în care se desfășoară manifestația. Câțiva demonstranți fotografiază extaziați un grup de copii care execută salutul nazist. “Mânca-i-ar mama, ce frumoși sunt!’ se aude gura unei creștine care refuză cipul în acte, dar mânuiește o cameră foto de ultimă generație.
Sunt 6 copii cu vârste între 4 și 10 ani. 4 băieți și 2 fete. Au trei steaguri ale României, o imagine printată color a sfântului Gheorghe omorând balaurul, un alt print al Fecioarei Maria cu Prucul, două icoane cu Fecioara Maria și Pruncul și o reproducere, tot tipărită la imprimantă, a unei icoane înfățișându-l pe Corneliu Zelea Codreanu, Căpitanul Gărzii de Fier. Doi dintre băieți prinseseră imaginea Căpitanului pe un steag după care, sub privirile mândre ale celui ce li se declară tată, ridicaseră mâna dreaptă în aer, repetând salutul în umbra căruia, secolul trecut, și-au pierdut viața zeci de milioane de oameni.
Tatăl declarat ale copiilor are undeva între 40 și 50 de ani și un look de Rasputin vorbăreț. Explicația lui a fost că “Sunt copii. Așa se joacă ei!”. Probabil că se jucau destul de des și că-și învățaseră cu temeinicie rolurile, pentru că executau salutul cu voioșie, iar despre Corneliu Zelea Codreanu, al cărui nume le era bine-cunoscut, știau că a fost “un om bun”.
Copiii veniseră la miting tocmai din comuna Poiana Teiului, județul Neamț, într-un grup mai mare de călugări, călugărițe și mireni ce gravitează în jurul mănăstrii Petru Vodă. O femeie din grup îi descrie reporterului pe cei 6 copii drept mândria comunității, ei fiind văzuți deseori la slujbele ținute în mănăstire chiar și la 3 dimineața.
La doi pași de locul în care copii de maxim 10 ani celebrează prin salutul lor ororile celui de-al doilea Război Mondial, dă declarații călugărul Eremia Mocanu, unul dintre cei care a condus grupul spre București. El spune celor care îl ascultă, referindu-se la conducătorii României și la cei care vor să bage cipuri în cardurile de sănătate, că “Până nu le punem plumbi în creier nu se schimbă nimic!”. În preajma unui asemenea om “sfânt”, purtător de sutană al Bisericii Ortodoxe Române “se joacă” și învață copii. Acest om le este, probabil, unul dintre îndrumătorii spirituali.
Iar asta n-ar trebui să ne mire prea mult. Să ne revolte, poate, dar să ne mire nu. Căci mănăstirea Petru Vodă din Neamț îl are drept stareț pe Iustin Pârvu, fost membru al Legiunii Arhanghelului Mihail. În 2009 acesta a fost filmat în timp ce asculta, fericit, un cor de măicuțe care intonau “Sfântă tinerețe legionară”. Iustin Pârvu este și azi stareț al acelei mănăstiri, semn că Mitropolia Moldovei și Patriarhia îi aprobă acțiunile, credințele, tipăriturile și propaganda naziste. Mai mult, fiind stareț, cei 1.100 de lei net pe care îi primește lunar ca salariu sunt plătiți, integral, de către noi, contribuabilii, de la bugetul de stat. Călugărului Eremia Mocanu, cel care vrea să ne bage plumbi în creier, îi plătim cel puțin asigurările de sănătate.
Nu, nu spuneți că acești oameni nu reprezintă Biserica Ortodoxă Română! Atâta vreme cât îi poartă uniforma, îi populează așezămintele și nu sunt excluși din acestă comunitate presupusă a păcii și a iubirii aproapelui, ei sunt exact reprezentanții BOR. O instituție a înapoierii căreia îi plătim minim 100.000.000 de euro anual pentru a ne învăța copiii că un criminal precum Zelea Codreanu a fost un om bun, un sfânt, oamenii care nu-s de acord cu ei trebuie tratați cu plumb în creier iar folosirea medicamentelor este un lucru neconform cu învățăturile creștine.
Ev Mediu întunecat, taie cel mai gras vițel pe care îl ai! Noi, românii, fiii tăi risipitori, ne întoarcem acasă!







nu inteleg, ce „se vrea” cu articolul asta?
Se vrea ca stfel de lucruri să nu se mai întâmple. Se vrea ca fascismul, de exemplu, să nu renască. Se vrea ca bigoți analfabeți să nu ne îndorctineze copiii transmițându-le false valori, învățându-i să urască, să rvea moartea celor acre nu sunt de acord cu ei. Asta „Se vrea”. Ce este atât de greu de înțeles?
Nu se vrea nimic. Tu du-te inapoi in biserica, preacuviosule.
Astia sunt din Ocolul Silvic care a facut propunerea cu introducerea in constitutie a BOR-ului ca institutie sacrosancta.Tampiti au fost,tampiti sunt inca,dar sper ca nu o sa ajungem sa avem in scoli cretini de genul de mai sus
„împotriva cardurilor bancare și a economisirii”
Motivul e evident – BOR respinge ortodoxismul fiscal al nemților, optînd pentru ortodoxismul Keynesian.
Mamă dragă..
Pur și simplu te sperie!
„Atâta vreme cât îi poartă uniforma, îi populează așezămintele și nu sunt excluși din acestă comunitate presupusă a păcii și a iubirii aproapelui, ei sunt exact reprezentanții BOR.” absolut superb
Spre stiimta- in incinta manastirii Petru Voda exista o troita chiar la intrare ce ii omagiaza/comemoreaza pe Ionel Mota si Vasile Marin. Lumea banuiesc ca nu stie cine au fost de se inchina la acea troita, dar eu am avut un soc cand am citit numele de pe cruce.
Patrick André de Hillerin sa plece la el in tara sa mai scrie despre ordinele masonice din care face parte nu despre Romani si Romania asa suntem noi mai inapoiati sa isi bage dansul un cip in locul nostru si sa ne lase cu astfel de baliverne
Nu inteleg, ce te-a socat mai exact la troita respectiva?
Te rog sa-i explici, domnule Pitic Anonim, ce are de a face cipul cu nazismul. Si noi, romanii toleranți care nu împărtășesc idealurile Căpitanului, unde sa plecam?
nu o sa fac decat o remarca referitoare la titlu :
eu ( care sunt roman ) as fi scris : copiii invata etc….sau copiii nostrii invata etc , pt ca asa e corect si logic .
din care rezulta ( logic ) ca domnul pah nu este/nu se considera roman, nu?
pitic (la creier) anonim,ce-ar fi sa pleci tu unde si-a intarcat dracu copiii…
piticul anonim e ruda cu piticul porno? sau cum?
„Vanarea” negrilor in Africa, a indienilor in cele doua Americi sau a indigenilor din Australia si Noua Zeelanda cat si alte insule ocupate si „populate” incluzand sclavia si convertirea religioasa de catre „colonializatori”… Imaginati-va copii luati de la parinti, adolescenti si adulti transportati la bordul navelor spre destinatii necunoscute lor. Este o „tragedie” – doar ei au simtit si incercau probabil sa gandeasca ce li se va intampla… Este in aceasta lume ceva mai prejos ca atrocitate fizica si mentala comisa da rasa umana. Nu putem nominaliza care este cel mai mare rau decat ca este rau prin el insusi. Avem nevoie de un alt termen pentru „succesul” colonialist. Totul a fost scris si uitat. Asa si cu celelalte „atrocitati” savarsite de umanitate. Vor fi uitate in timp. In final cine poate decide ceace a fost mai dureros ori mai dezastruos… Nu noi! Cei ce au suferit si cei care au suferit dupa al lor neam.
Wass Albert a fost un poet maghiar antisemit, cu simpatii nyilasiste (nazismul maghiar). Incercarile de a-l reinmorminta cu fast in secuime imi repugna si mie. Dar dle Sergiu, ce are a face Wass Albert cu numele de Weiss, si in ce fel scuza nationalism ul maghiar pe cel roman? Si mai ales, cum poate fi folosit acest lucru ca argument pentru manipularea unor copii si inrolarea lor intr-o ideologie nazista?
Articol scris de un jidan :)) .
tu, scriind asta, ai fi fost doar un alt analfabet. fiiiiiiiii linistit, esti unul din cei multi.
Iar acest comentariu a fost postat de un idiot!
…nu de un jidan, ci de un jidan infect!
Ce ziarist frustrat. Latra, latra amaratule, Legiunea merge inainte si fara zdrente ca tine. Articol de 2 lei la comanda. Marsh zdreanta!
Da, da, merge legiunea de nu se mai opreşte. Mîine poimîine se proclamă Statul Naţional Legionar, sunt sigur…
Clar, un moştenitor al cunoscutului trib al de Hillerinilor, din care provine şi Itzic Gideon de Hillerin, paharnicul lui Solomon.
eu nu neg dar nici nu pot sa confirm Holocaustul…pentru simplul fapt ca nu am fost contemporan cu acele presupuse evenimente. Cum nu se poate dovedi inexistenta unei fapte ci doar existenta sa, sarcina probei revine celor care afirma existenta unui holocaust…pana acum toti sustinatorii acestei idei au esuat in aceasta sarcina, neproducand nici o dovada palpabila in sprijinul acesteia; in schimb au obtinut, in baza unor prezumtii atat condamnarea maresalului Ion Antonescu, cat si oprobriul asupra Legiunii, sprijiniti in aceasta si de o puternica prejudecata creata in timpul comunismului. Asta nu inseamna insa ca nu a existat un holocaust. e posibil sa fi fost…insa el nu a fost inca dovedit…
Cat despre salut, etichetarea lui ca unul nazist este o idiotenie…ca a fost folosit si de nazisti si de fascisti…e o alta problema…dar el, in sine e doar salutul militar roman.
cat despre cel care comenta spunand ca Legiunea va renaste…vise tata, mortul de la groapa nu se mai intoarce…e un soi de romantism adolescentin in a te numi azi legionar insa ramane doar atat…
Ai o logica imbatabila! Parol! Ma minunez cand iti citesc rationamentul!
Discurs tipic 1938 toamna.Istoria are obiceiul de a se repeta,pentru ca rezerva de prosti ce se hranesc cu fumigene e mare.Legiunea mere inainte tot mai ios in groapa de gunoi a istorie,insa.A fost plina de incompetenti,chiar si comparata cu alte organizatii de extrema dreapta contemporane ei.Probabil ca te bate un gibon la sah daca ii savurezi propaganda in 2013.
M-a uimit să văd unele comentarii care dezabrobau acest articol. Auzisem zvonuri despre astfel de „învățăminte” dar nu am crezut că sunt reale. Măi, legionari de doi bani, fasciști de pluș și bigoți. Mișcarea voastră politică e una din cele mai slabe ce au existat la noi în țară. Și lăsați balivernele cu credința, știm noi cât de credincioși sunteți voi.
Cum puteți nega istoria? Cum puteți să spuneți „nu, dom’le! Nu a fost așa! Am citit eu pe net că nu a fost Holocaust și am văzut și trei documentare!”. Și amestecați nazismul cu fascismul și cu aia și cu aia….
Legiunea a fost o mișcare anti-semită. Dacă știți vreun dram de istorie, nu veți contrazice. De fapt, daca știți vreun dram de istorie, sunteți la fel de oripilați de acest articol precum sunt și eu. Dar am așteptări mult prea mari….