Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Criticul blînd, dar revoltat

Zoom Criticul blînd, dar revoltat

Ce om minunat era Călin Căliman, criticul de film! Avea umor, era doxat și mîncase filme pe pîine încă din copilărie. Cînd l-am cunoscut la Contemporanul, în 1986, era criticul revistei, pe această felie. Începuse să albească de timpuriu și își lăsase o bărbuță cu fire rare, de-l întrebam la ce-i trebuia. Mi-a explicat politicos că barbă deasă aveau toți purtătorii acestei podoabe. El, cu țepii lui răsfirați pe falcă, făcea opinie separată. Se căsătorise de vreun an, la cincizeci și ceva de ani ai lui, cu ocomentatoare de film care era, vizibil și biografic,mai tînără decît el.

Aveau un copil și Călin Căliman se simțea cît se poate de mîndru că devenise tată. Așa că, pe lungul culoar de la Casa Scînteii, uneori făceam schimb de experiență, ca tați de băieți mici ce eram. Vorbeam despre călcarea scutecelor, despre laptele praf pentru sugari și despre multe alte alea, în care eu, deși eram cu douăzeci de ani mai tînăr decît el, aveam mai multă experiență.

Căliman era și un bun jucător de șah. În privința asta, avea o reputație certă. Cînd Adrian Păunescu a fost exilat în redacția Contemporanului și venea la redacție, Căliman îl lăsa să mai cîștige cîte o partidă după ce se plictisea să-l tot dovedească.

În lumea filmului, din cauza stilului său analitic, cu un permanent du-te-vino al argumentației, i se spunea „scăldătorul”. Stilul de succes în critica de film de atunci, dar și de mai tîrziu, era mai direct decît ceea ce practica el, care nu se revendica de la cronicile lui D.I.Suchianu, cel înrudit cu G. Călinescu în materie de impresionism critic.

În pofida faptului că știa că analizele sale minuțioase din cronici îi aduseseră  această poreclă, nu fiindcă ar fi scăldat-o ideologic pe vremea aceea, deși om trecut prin multe în lumea filmului autohton, Căliman era de părere că în comentariile sale, în afară de adresarea către cinefili, trebuia să-i și educe pe tovarășii de la cenzură, dintre care unii i se păreau imbecili.
Cum n-am fost admis corector cu jumătate normă la Contemporanul, fiindcă m-a respins un tip de la Consiliul Culturii, un anume Enache, fost cazangiu, care-și scria apostilele cu litere de tipar, relația mea redacțională cu Călin Căliman a luat sfîrșit. Ne mai întîlneam,în schimb, prin oraș. Eu șomer recent, el, cum ziceam, recent tată. Amîndoi, nemulțumiți. Eu că n-aveam slujbă, el că nu găsea ceea ce căuta pentru micul lui băiat. Să nu vă închipuiți că umbla după pamperși – pe atunci nu se știa nici măcar ce înseamnă acest cuvînt. „Dar nici măcar lapte praf!”, se lamenta aproape furios blîndul critic, care netezeaacasă cu fierul de călcat scutece încă umede și-și mai bășica degetele din cauza asta.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Editoriale