Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Criza și cronicarii ei

Zoom Criza și cronicarii ei

Acum vreun an și ceva, doi, Andrei Pleșu și-a anunțat retragerea din spațiul public, rămânând cu creionul în funcțiune doar la ghișeul de la Dilema veche. S-a retras scârbit, în dezacord cu o lume pe care nu o mai înțelegea și nici nu considera că efortul ar merita.

O vreme, Pleșu a abandonat politica și moravurile sale, i-a lăsat pe ăia cu ale lor, el a rămas cu ale lui, un veteran de pe frontul intelectualilor lui Băsescu, purtând azi în piept drept decorații turnătoriile la Securitate ale celui venerat.

Asta până de curând, până săptămâna trecută, atunci când Andrei Pleșu n-a mai rezistat și-a ieșit să ne spună că nimic nu s-a schimbat: e la fel de dezamăgit. Lumea românească a respirat din nou pentru o clipă aerul tare al retoricii blazării. Aceleași zece floricele ale exasperării publice, aceleași exerciții de însingurare față de o societate în care, vai, tronează… nici nu mai zic, ați prins ideea.

Andrei Pleșu a și zis totuși ceva, a apucat să scoată și ceva care nu e doar „un alt articol frumos al lui Pleșu“. A zis așa, exasperându-și fanii: „Terminasem de scris aceste rînduri cînd am aflat, din presă, că PSD nu vrea să se asocieze, pentru moţiunea de cenzură, cu USR şi AUR. Cu alte cuvinte, nu vrea să fie folosit de partide precare numeric pentru a obţine un succes pestriţ, fără coerenţă politică. N-aş fi crezut să ajung să spun asta despre PSD, dar această ultimă decizie a membrilor lui dovedeşte că, dincolo de toate, e «mai partid» decît încropelile din jur“.

Iar fanii și-au croșetat din lacrimi dezamăgiri la fel de frumoase și de inutile ca discursurile dezîndrăgostite ale maestrului. Mă gândeam că, dintr-un anumit punct de vedere, Andrei Pleșu este cronicarul pe care îl merită momentul politic. Un moment care a reîncărcat toate prostiile, dezamăgirile, veninurile ultimilor 30 de ani, parcă pentru o ultimă reprezentație.

Citeşte mai multe despre:

4 comentarii

  1. #1

    muhja care ne uneste ascute creionul batran…

  2. #2

    D-le Radu este o vorba la noi”a vorbit si nea Ion ca si el e om!”, cam asa este si articolul d-stra!
    Oricat v-ati screme sa-l aduceti pe d-l Plesu la nivelul celor fara caracter nu veti reusi, va vor aproba celor de nivelul d-stra, spun acestea fara sa va lezez tinand cont ca eu am urmarit cu luciditate involutia multor colegi ai d-stra( nu va cunosc, din mass media, si mai ales nu va stiu varsta).

  3. #4

    Dl. MR, Andrei Plesu s-a retras din spatiul public scarbit…etc.,etc, etc.,exact cand fiul domniei sale s-a ales cu un dosar penal pe motiv de droguri ,restul e bla, bla. Apropo, ce s-a intampla cu dosarul acestuia ca de al fiului lui Ilie Dumitrescu,tot pentru droguri, s-a comunicat recent ca a fost trims la instanta spre judecare ? Stiti ceva ? Sau, una e sa fii odrasla unui „boier al mintii” sustinator petrovian si alta a unui boier al gazonului !

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • De ce Dumnezeu nu-și va cheltui nici măcar mărunţișul cu noi

    4 februarie 2025

    Cînd Cel de Sus, dînd într-o parte norii, să vadă dacă m-am umplut de har, m-a auzit cum ușui cerșetorii că nu am mărunțiș în buzunar, n-a pregetat pe cînd […]

  • Doi lupi

    3 februarie 2025

    „O poveste de demult, de pe vremea dacilor, cînd se spune că lupoaica a simțit că naște, și sărea din piatră în piatră să-și caute o vizuină.“ Așa începe Călin […]

  • Cei doi Antonești

    27 ianuarie 2025

    Un criminal de război antisemit, părtaș la Holocaust, și un șomer repatriat de la Bruxelles, scos de la naftalină din dulapul soției. Ăsta e intervalul de nenorocire și salvare a […]

  • Cristela – viitoarea doamnă a Țării Românești

    21 ianuarie 2025

    Pentru că din blana lupului mort puricii sar să-și caute o altă gazdă, echipa de zgomote din jurul lui Georgescu ar putea sări din mers în căruța cu coviltir aurit […]

  • Curve n-avem, dar vă place organizarea?

    20 ianuarie 2025

    N-avem candidați la președinție, dar organizăm cu rîvnă alegerile. Avem data, noul orar de desfășurare, noile reguli. Avem o tentativă de limitare a libertății de exprimare și un pic de […]

Iubitori de arta