Cu baioneta prin Mărășești

Văzuți din față, așa cum stăteau unul lîngă altul, îmbrăcați în uniformele de front și privind prin binocluri, generalii August von Mackensen, Kurt von Morgen și Joachim von Eben aveau, în după-amiaza zilei de 5 august 1917, înfățișarea unor pești holbați, ieșiți din culmea dealului Doaga ca dintr-un val de iarbă și de fîn proaspăt cosit. Ochii lor măriți de lentile cercetau cu nesaț zona dintre Siret și curbura Carpaților, pe unde, începînd de a doua zi, armata germană trebuia să străpungă frontul și să intre în Moldova.

La doi kilometri în față, risipită prin căpițe și tranșee, armata română aștepta atacul somnului de prînz, legănată de țîrîitul greierilor și de bîzîitul muștelor. Armata rusă, în schimb, era ocupată cu făcutul bagajelor, fiindcă soldații țarului se pregăteau să devină bolșevici și să-și făurească viitorul în temnițele leniniste.

Kurt von Morgen a atacat pe 6 august cu toate cele 1.100 de tunuri Krupp, care au înfipt în dealurile Vrancei atîta metal, încît azi ar putea fi deschisă o mină pentru exploatarea fierului. Văzduhul a fost străbătut de atîtea obuze, încît, din stolurile de berze, grauri și ciori care aveau drum pe direcția tirului, n-au mai rămas decît cîteva pene.

268.000 de români și ruși se aflau față în față cu 285.000 de nemți, austrieci, unguri, turci și bulgari. Bătălia de la Mărășești, cel mai glorios moment al armatei române din primul război mondial, avea să facă 53.000 de eroi din prima tabără și 65.000 din cea de-a doua.

Cînd regimentele lui Mackensen au năvălit prin vălătucii de fum, s-au împiedicat nu numai în rezistența dîrză a românilor, ci și în gropile săpate de propriul bombardament. Rușii au mers mai mult pe ideea retragerii, a replierii și a dezertărilor în masă, fapt care i-a confruntat pe ai noștri cu perspectiva încercuirii. A fost atunci momentul generalului Eremia Grigorescu. Sclipirea lui de geniu negru – atacul la baionetă – l-a luat prin surprindere pe Kurt von Morgen și a respins un atac care nu putea fi respins. Atacul la baionetă a devenit marca înregistrată a acestei lupte epice, românii reușind, între 7 august și 2 septembrie, 61 de contraatacuri corp la corp. Nemții au avut senzația că au nimerit într-un război asimetric, ce îmbina artileria cu sulițașii, și au păstrat această senzație mai întîi în burtă, apoi în coaste și între omoplați.

Luptele au fost înverșunate și sîngeroase. Nemții au murit încercînd să străpungă frontul, iar românii au murit reușind să reziste. Din victoria de la Mărășești s-au născut speranța și eroii acestui război pe care urma să-l pierdem cîteva luni mai tîrziu într-un mod atît de norocos.