Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cu mîna pe arme, cu nemții în Korne

Zoom Cu mîna pe arme, cu nemții în Korne

Pe 31 iulie 1917, pe la ora prînzului, a doua bătălie de la Oituz arăta ca o fotografie a iadului. Patru batalioane germane înaintau în lanț de trăgători după ce tirul de artilerie grea îngropase tranșeele române sub un strat de pămînt și disperare. Nemții își căutau victoria bîjbîind prin propriul fum și printre propriile gloanțe, în timp ce rezistența trupelor române cădea acum în sarcina morților. Totuși, pe micul deal Tarapan, care bloca înaintarea infanteriei germane, în spatele perdelei de fum, se trezea la viață onoarea pierdută a cavaleriei române, redusă acum la o secție de mitraliere. În fruntea celor douăzeci de servanți-țărani, care murmurau “Tatăl nostru” și-și făceau cruci, era sublocotenentul Radu Korne, subțire și palid ca un greiere ieșit din iarnă, dar neînfricat ca un leu adolescent. Radu Korne și-a pitit soldații sub norii care apăsau frontul și le-a ordonat să aștepte pînă cînd nemții ajung aproape. Restul trupelor române se retrăseseră mult în spate, așa încît primele unități germane care au ajuns la Tarapan vorbeau cu voce tare, ca în Berlin.

Sublocotenentul Korne a ordonat foc. Nemții erau atît de aproape încît ar fi putut primi și cîte o țigară. Mitralierele de fabricație franceză au culcat la pămînt trei plutoane de infanteriști și au pus pe fugă restul. Generalul Falkenheyn a cerut retragerea oamenilor și a reluat bombardamentul de artilerie. Dealul Tarapan a fost făcut cîmpie, dar a rămas în stăpînirea sublocotenentului Korne.

Văzînd rezistența neașteptată a mitraliorilor, trupele române au revenit pe poziții și au asigurat flancurile. Bombardamentul german a ținut două zile. Radu Korne și soldații lui au fost îngropați pînă la gît în pămîntul roditor scormonit de obuze, dar n-au cedat poziția. În a opta zi, cînd nemții au atacat iar cu trupe desfășurate, au fost respinși definitiv. Chiar dacă era subțire și greu de nimerit, Radu Korne a fost, totuși, rănit și decorat cu Ordinul “Mihai Viteazul”. Avea 20 de ani.

Radu Korne s-a născut la București într-o familie de boieri moderați, a cărei bunăstare cuprindea o casă mare la București și două moșii cu conac în Muntenia. Pe cît de firav îi era trupul, pe atît de mari i-au fost visele, care nu încăpeau într-o carieră de avocat cu studii la Paris. Radu a ales drumul armelor, a încălecat pe Școala de Ofițeri de Cavalerie de la Tîrgoviște, și-a înmuiat un deget în gură și l-a ridicat în sus ca să vadă de unde bate vîntul războiului.

Și, așa cum se va vedea în episodul următor, gloria lui cea mare avea să vină abia în celălalt război.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Multumesc mult”Catavencii” !Citind această serie de articole ma simt mult mai bine in pielea mea de român.
    La mai mare!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Secretul lui Bachus, cu Gabriel Liiceanu în rolul principal

    8 octombrie 2019

    După o lamentabilă carieră de criminal în serie, Gabriel Liiceanu se desparte de membrii Grupului pentru Dialog Social cu aerul preotului indignat că păcătoșii cărora le-a servit ultima împărtășanie se simt din […]

  • Președintele morții

    8 octombrie 2019

    Dacă ar avea aripi, Klaus Iohannis s-ar roti în văzduh deasupra tragediilor, ca un corb care adulmecă moartea. Dar n-are, așa că e nevoit să țopăie de la un accident […]

  • Uniunea Salvați USR

    8 octombrie 2019

    În plină campanie electorală pentru prezidențiale, Uniunea Salvați România s-a apucat, deja, de pregătirea alegerilor locale. Rar s-a mai văzut un partid care să le spună membrilor, simpatizanților și eventualilor […]

  • O profeție cu bucluc

    1 octombrie 2019

    Diversitatea în unitate se vede cu ochiul liber pe canalele noastre de televiziune, unde cîteva culte religioase se întrec seară de seară să ne intermedieze prin cablu o întîlnire cu […]

  • Bula calului

    1 octombrie 2019

    Prezidențialele n-au fost întotdeauna așa. În 1990 aveam de unde alege. Îl aveam pe Ion Rațiu, nepot de memorandist cu rădăcini istorice în Ardeal, milionar în lumea liberă, democrat cu […]