Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cult-turism. Case memoriale: Nenea Iancu, I.L. Caragiale

Zoom Cult-turism. Case memoriale: Nenea Iancu, I.L. Caragiale

Pentru numărul aniversar 500 de Cațavencii, ce episod al serialului de muzee memoriale ar fi fost mai potrivit decît cel dedicat patronului spiritual al revistei, conul Ion Luca Caragiale (1852-1912)?

Cum pînă la Berlin, la ultima sa locuință, e cam dificil de ajuns în perioada asta, a trebuit să ne mulțumim cu vizitarea celor din țară. Mai întîi – pentru că la casa memorială din fosta comună Haimanale nu răspundea nimeni la telefon, stăpînul nefiind probabil acasă –, cea de la Ploiești, Casa Caragiale. Care n-are nici o legătură cu marele dramaturg (e cunoscută în oraș mai degrabă drept Casa Dobrescu, după numele unui fost primar), alta decît că în cele trei camere sînt expuse diverse obiecte de colecție ce amintesc de maestrul nostru. Ca un blestem, toate clădirile din urbea sa natală în care-a locuit au fost modificate sau dărîmate complet, semn clar că n-a prea fost iubit de concetățeni, nemulțumiți, se pare, de felul în care i-a încondeiat în comèdiile sale. Adevărul supără, nu de ieri, de azi.

Abia la a doua încercare s-a putut intra și în cea din Haimanale, actuala I.L. Caragiale, 25 de kilometri de la Ploiești spre Tîrgoviște. Nici casa asta nu-i cea originală, dar măcar se află la cîteva sute de metri de locul unde-a existat cea în care s-a născut părintele teatrului românesc. Cum prea multe nu sînt de văzut în cele cîteva încăperi cu mobilier puțin și neautentic, nu-ți rămîne decît să asculți povestea muzeografei și să te străduiești să-i deslușești personalitatea din documentele din vitrine și din afișele și fotocolajele de pe pereți.

Nenea Iancu a avut norocul să apară în familia unor profesioniști ai „scîndurii“, cum se spune printre adepții celei de-a patra arte: în primul rînd, unchii săi, Costache, profesor de declamație și mimică, și Iorgu, actor și șef de trupă ambulantă, apoi, în al doilea rînd de la scenă, tatăl, Luca Ștefan, avid spectator de piese dramatice. Pentru tînărul Caragiale, introducerea în lumea fascinantă a teatrului încă de acasă a fost ca o sugestie divină ce l-a îndemnat s-o ia în meseria asta de mic și de jos. Mai exact, de dedesubt, din cușca sufleorului (în care, nota bene, a fost coleg cu Eminescu), a Teatrului Național din București, al cărui director avea să și ajungă.

Vocația sa era însă cu totul alta, nu cea de furnizor de replici actorilor uituci sau de administrator de scaune și decoruri. Îl aștepta o strălucită carieră în lumea literelor: scriitor, pamfletar, comentator politic, conferențiar prin cenacluri și șezători literare la care subiectul din program se schimba ad-hoc în „Despre prostie“, Caragiale colaborează la numeroase publicații satirice. Își dezlănțuie ironia în Ghimpele, scrie singur, în mai-iunie 1877, șase numere din „foița hazlie și populară“ Claponul, fondează Moftul român (ca să nu mai pomenim de poziția postumă de director onorific la Academia Cațavencu și Cațavencii).

Ultimii șapte ani din viață îi trăiește autoexilat la Berlin. Proaspătul moștenitor al averii Momuloaiei, o mătușă brașoveană îmbogățită din afaceri imobiliare, hotărîse să se stabilească definitiv acolo, scîrbit de acuzațiile de plagiat (sfîrșite cu procesul cîștigat de avocatul și prietenul său Barbu Ștefănescu Delavrancea) și de atacurile din presă în care era etichetat drept imoral. Dezamăgit de lumea asta ingrată, moare în locuința din cartierul Schönenberg, cu gîndul la țărișoara sa, victimă a unui atac de cord, la doar 60 de ani.

Talentat foc, dar și capricios ca persoană, tip dificil și conflictual care nu se dădea înapoi de la polemica vremii, duelîndu-se public cu adversarii în discursuri și editoriale, Caragiale a fost un incomod pentru mai toți contemporanii săi, indiferent de statutul lor social. Fin observator al realităților societății românești, de la mahala la saloanele protipendadei politice, jupînul Momentelor și schițelor i-a înțepat pe compatrioți într-un insectar satiric în care-a încăput cam toată tipologia de caractere și moravuri autohtone de sfîrșit de secol XIX. Țara lui Mitică avea să dăinuie prin limbaj și comportament, fiind actuală și azi, la 150 de ani după primele sale scrieri critice.

Caricaturist de primă clasă, Caragiale și-a zugrăvit personajele nu în cărbunele creionului, ci în cuvintele ieșite din pana sa acidă de cavaler al rîsului cu blazon brodat în toate sensurile proverbului latin Ridendo castigat mores. Cam asta am încercat să facem în textele noastre toți cei ce-am semnat de-a lungul timpului în această revistă. Am împlinit 500 de numere, Nene Iancule! Sper că ești mîndru de noi.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Norocul rîmă-n soarele cu pete

    13 aprilie 2021

    Norocul rîmă-n soarele cu pete precum un porc umflat cu diamante, cum l-aș ademeni-n vîrtej și pante spre cocinile sfinte să se-mbete, frică îmi e să nu ne creadă plante […]

  • Boala băncii nebune

    13 aprilie 2021

    România a împrumutat săptămîna trecută 3,5 miliarde de euro de pe ceea ce Guvernul numește „piețele externe“. Aceste piețe puteau să fie și interne, fiindcă ele reprezintă, de fapt, băncile-mamă […]

  • Prizonierii lui 5%

    13 aprilie 2021

    936.864 de români au votat, în decembrie 2020, cu alianța USR-PLUS pentru Senat și 906.965 de cetățeni români au votat cu alianța USR-PLUS pentru Camera Deputaților. Nici măcar 5% din […]

  • Rugăciunea preafrumoasei blondine către jandarmul călare pe situație

    6 aprilie 2021

    Motto: ,,Nu pot, nu pot, fată mare, Că mi-e murgul slab de șale“ Stimată și iubită, în veci, Jandarmerie, te rog să-mi pui cătușele și mie. Și fiindcă disperarea mă […]

  • Miracolul prostiei românești

    6 aprilie 2021

    Pentru o clipă s-ar fi putut crede că Iohannis revine din lunga stare vegetală, că transformarea dulapului în om, pe care alchimiștii au negat-o veacuri la rînd, se petrece chiar […]