Cum a ajuns Georgel la concluzia că trebuie să candideze

După ce a șobolănit ani de zile pe platformele de socializare, Georgel, cel ce părea inventat de Bertolt Brecht, s-a gîndit să candideze la președinția României. Ceea ce le-a povestit prudent cîtorva prieteni. Unul dintre ei, vechi funcționar care în timpul liber se îndeletnicea cu astrologia și scria la o biografie a mareșalului Antonescu, l-a privit lung și i-a spus că seamănă la statură cu Conducătorul, deci merita să încerce. Iar o jurnalistă care își pierduse protectorul politic în urma unui accident –  protectorul, un patriot, intrase în pușcărie – l-a felicitat inspirată: țara avea nevoie de un patriot ca el. Așa că Georgel, care pînă atunci se îmbrăca numai la costum, și-a cumpărat o pereche de pantaloni roșii, decis să înceapă o viață nouă.

Experimentat pupincurist, Georgel se tot învîrtise prin cercurile Puterii autohtone spunînd silitor cui trebuia ce voia să audă persoana de care depindea vreo funcție, vreo sinecură pe care pusese ochii. Tot tînjind după semnăturile altora și spunîndu-i soaței ce deșteaptă e persoana lui, Georgel s-a întrebat într-o dimineață de ce n-ar depinde alții de semnătura lui, nu el de a lor. Tocmai ce băuse un pahar de apă uitat pe noptieră. În apă se înecase o muscă, a constatat chiar cînd a înghițit-o. Așa că a simțit nevoia să emită o generalizare: „Apa conține informații!“, i-a zis consoartei. Iar consoarta a fost de acord.

Nevasta lui Georgel  se convinsese de superioritatea lui intelectuală asupra ei din ziua cînd ieșiseră la iarbă verde și el îi zisese că puterea femeilor se trage din pămînt, iar puterea bărbaților, din cer. El trăsese această concluzie genială după ce ea se așezase pe iarbă și i se înverzise fusta în dreptul feselor, iar lui îi picase un găinaț pe frunte, două probe irefutabile că nimic nu era întîmplător în lume.

Georgel se împrietenise cu un actor care trecuse de la pantomimă la spectacole patriotice în care cita din opera lui Petre Țuțea. La rîndul lui, actorul se împrietenise cu un gînditor rus care avea o barbă convingătoare de filosof și căruia i l-a prezentat pe Georgel drept un viitor mare candidat la președinție. Asta s-a întîmplat în timpul unei vizite a gînditorului la București. Iluminatul bărbos l-a întrebat atunci dacă Rusia putea conta pe el, la care el, din obișnuința pupincurismului, i-a zis „Da, cum să nu!?“. Gînditorul l-a sărutat apăsat pe gură și i-a zis: „Și tu poți conta pe maica Rusia! Ai cont pe TikTok?“. N-avea. „Să-ți faci!“ În clipa aceea, Georgel, amețit de fericire, a văzut stele verzi și i s-a părut că bărbosul levita și că-i crescuseră ochii ca la extratereștri. Cînd s-a întors acasă i-a zis consoartei că se întîlnise cu cineva de pe altă lume. Consoartei i s-au înmuiat picioarele. A căzut în genunchi și i-a zis că era trimisul lui Dumnezeu. Georgel a dat din cap cu încetineală, cum făcea Conducătorul cînd vorbea în public: „Fără îndoială!“. Apoi și-a făcut cont pe TikTok și i-a zis nevesti-sii că era pregătit. Ea: „Pregătit de ce?“. El: „Să mă filmezi pentru țară!“.

În clipa aceea a sunat telefonul. Era jurnalista rămasă fără protector care l-a întrebat, răgușită, ce are de gînd, iar el a înțeles că îl întreba cifrat de candidatură și, cum părea răcită, i-a zis, tot cifrat: „Nu-i nevoie să te duci la doctor să te scape de răceală. Te vindecă Iisus!“.