Trasferurile-bombă din intersezon confirmă o vorbă dragă nouă, poporului microbist daco-roman: noi, românii, am stat de strajă la hotarele creștinătății, noi apărăm Occidentul civilizat! Noi n-am purtat războaie de cucerire, ci doar de apărare! Ei bine, iată că și acum ale Europei puternice campionate ne-au apreciat vocația defensivă. După senzaționalul transfer al lui Radu Drăgușin la Tottenham a venit, mai nou, și cel al lui Horațiu Moldovan la Atletico Madrid. Un fundaș central și un portar ne-au mai dres „onoarea nereperată“ nouă, poporului lui Caragiale. Păi, nu degeaba zic verișorii italieni că, în această perioadă, are loc așa-numitul „mercato di reparazione“. La bursa transferurilor, pe cele mai importante piețe europene, ne-au reparat cota defensivă. Cum stăm de la mijloc în sus – eheei, moșilor, asta-i altă mîncare de pește… Pentru suporterii echipei naționale, înainte de Europene, chiar e un prilej de speranță faptul că doi titulari de-ai noștri ajung la niște cluburi importante, din campionatele de Top 5 ale Bătrînului Continent. În același timp, îndreptățita mare mîndrie mai ridică și cîteva mici întrebări, la fel de îndreptățite.
Deci ai noștri sînt văzuți bine, cei din defensivă, dar unde ni-s atacanții? Mai știe cineva ceva de Pușcaș sau de Alibec? Man și Mihăilă au mai marcat, dar în Serie B, totuși. Nunta princiară a lui Ianis Hagi a fost comentată mai mult decît prestațiile lui de la Alaves, o echipă modestă din La Liga, să recunoaștem. Nicu Stanciu continuă să joace bine, pare-se, departe de Europa. O fi mai bine așa, poate. Alții, în Europa, s-au pierdut ori se pierd pe drum. Concluzie preliminară și mai veche, legată de resursele umane de care dispunem: pentru noi, cel mai bun atac e apărarea.
O luăm și pe, vorba aia, „partea economică“, atît de dragă microbistului băștinaș, obsedat de bani: care-i cota reală a fotbalistului românesc? Drăgușin s-a transferat pe 30 de bulioane din Seria A, în timp ce Moldovan a plecat pentru doar 800 de miare din prestigioasa noastră Superliga. Recent, un fotbalist din divizia C a Croației a luat calea Occidentului, în schimbul a șapte milioane de euroi. Să nu-mi zici tu, mie, că diferența dintre campionatele acestor țări e comparabilă cu aia dintre sume, astronomică! Nu e chiar așa. Doar că Superliga mioritică (din n motive) nu prezintă suficientă încredere și d-aia ajungem să ne vindem la prețuri mici. Este, dacă vreți, la fel cum s-a întîmplat și cu geniile naționale, cele cu care se mîndrește întreg neamul: a trebuit mai întîi să plece din România, pînă să fie prețuite la justa lor valoare. E o întrebare și un posibil răspuns, privindu-ne pe noi înșine.
În fine, deocamdată, doar o ultimă întrebare, cu gîndul la „copiii noștri“: vor reuși, oare, Drăgușin și Moldovan? Nu mergem pînă-n secolul trecut, pînă-n Epoca de Aur, a generației cu același nume. Trăim în secolul actual și ne întrebăm: va reuși Drăgușin să fie „noul Chivu“, iar Moldovan să fie „noul Lobonț“? Mai au de tras din greu, dragii de ei… Pentru un fundaș central, nu doar pentru Drăgușin, va fi mult de luptat într-o competiție atît de bătăioasă cum este Premier League. Nici lui Moldovan nu-i va fi prea ușor la Atletico, întrucît, măcar pentru o vreme, va trebui să accepte postura de rezervă a lui Oblak. Asta e. Noi, fiii acestor meleaguri, sîntem antrenați să suferim. Pînă cînd, mai știi, niște cluburi importante vor avea nevoie de „noul Mutu“ sau de „noul Marica“, mda, le ținem pumnii strînși băieților noștri din apărare, ne bucurăm pentru ei, că s-au transferat în lumea bună. Hai Drăgușin, hai Moldovan! Hai România!
