Cartea memorialistică și autobiografică a lui Ștefan Agopian, Scriitor în comunism, a apărut în decembrie, la sfîrșitul anului editorial 2013, după o lungă gestație.
Cine crede că un asemenea proiect se materializează ușor nu se înșeală, fiindcă după 1990, în literele românești, numai cine n-a vrut nu și-a pus pe hîrtie eroismele dinainte de Revoluție, rămase din păcate necunoscute în timpul regimului trecut…
Nimic de acest fel în Scriitor în comunism, volum în care, fie ca personaj, fie ca observator, fie ca amîndouă la un loc, „o jumătate de armean cusurgiu” traversează memorialistic și analitic o epocă.
Paginile sînt savuroase și cartea nu se poate, efectiv, lăsa din mînă. Dar picanteriile, bîrfele, malițiile autorului nu sînt mai niciodată gratuite. Agopian are nu doar o memorie prodigioasă, ci și scrupul pentru adevărul unor existențe și al unor experiențe individuale.
Diferența față de alți memorialiști autohtoni este semnificativă. De obicei, vedem un element factual izolat și desprins din context, pentru a fi întors, într-o caracterizare de ansamblu, asupra a tot ceea ce a făcut și n-a făcut intelectualul cutare. Toată activitatea acestuia și întreagă operă sînt supte într-un gest pe care memorialistul îl focalizează, ignorînd senin restul.
La Agopian, în schimb, scriitorul, cu viața și opera lui, cu modul în care scrie și felul cum bea, este o rezultantă. În profilul, în mișcare, pe care memorialistul i-l face intră cam tot. Astfel că Nichita Stănescu și Marin Preda, cel mai important poet și cel mai important prozator din epoca trecută, sînt capitole consistente și, așa zicînd, definitive. Nimeni nu se va mai putea ocupa de acești doi scriitori făcînd abstracție de capitolele de aici.
Încîntătoare este și autobiografia ce dă titlul cărții și ocupă aproape jumătate din carte. Cum devii scriitor? Cum devii un mare prozator? – aș adăuga, în cazul de față.
Citiți-l pe Agopian din Scriitor în comunismși veți afla.
Ștefan Agopian, Scriitor în comunism (niște amintiri), Editura Polirom, Iași, 2013, 384 p.