Există o categorie de oameni despre care vorbim rar atunci când totul merge bine și foarte des atunci când ceva nu merge. Îi numim, în funcție de context, „patroni”, „afaceriști”, „IMM-uri”, „mediul privat” sau, mai simplu, „ăia care au afaceri”.
În restul timpului, însă, comportamentul nostru față de ei este unul de o eleganță aproape involuntară: îi tratăm ca pe un detaliu de fundal. Ca pe un fel de infrastructură emoțională a economiei. Genul de infrastructură despre care îți amintești doar când lipsește.
https://blog.bancatransilvania.ro/campanii/alaturi-de-cei-care-tin-romania-in-miscare
Dimineața, economia începe fără conferințe de presă
Într-o parte a orașului, cineva ridică un oblon și pornește o cafetieră. În altă parte, cineva verifică dacă marfa a ajuns la timp. În altă parte, cineva își face calculele pentru ziua respectivă, cu o combinație interesantă de optimism și realism.
Între timp, restul societății se trezește treptat și intră în rolul de beneficiar.
Dăm „bună dimineața la cafeluță”, ne luăm o baghețică și o ungem cu ce-o fi, luăm tot felul de alte lucruri care „există”, pur și simplu, puțjn ne importă cum au ajuns aici, lângă noi, la dispoziția noastră.
Economia funcționează, ceea ce este un lucru minunat. Problema este că, tocmai pentru că funcționează, începem să credem că funcționează singură
Aici intervine o mică eroare de percepție colectivă.
Ne place să credem că economia este ceva care se întâmplă în altă parte: în ședințe, în ministere, în grafice colorate sau în talk-show-uri unde toată lumea este nițel îngrijorată, dar bine luminată.
În realitate, o bună parte din economie se întâmplă într-un atelier unde cineva încearcă să repare o mașină mai repede decât apare următoarea comandă. Sau într-o brutărie unde temperatura cuptorului este mai stabilă decât prețul făinii. Sau într-un mic magazin unde se știe deja cine vine „după salariu”.
Adică exact în acele locuri pe care le numim „IMM-uri”, probabil pentru că „oameni care încearcă să țină lucrurile în picioare zilnic” era prea lung.
Dacă le scoatem din ecuație, economia nu cade cu zgomot, în văicărelile tuturor gargaragiilor de serviciu. Nu, nu se întâmplă nimic cinematografic.
Dar se întâmplă ceva cu mult mai enervant: începe să nu mai funcționeze nimic mărunt.
Lucrurile întârzie puțin. Apoi ceva mai mult. Apoi și mai mult. Apoi devin „reprogramate”.
În acest context, ideea că România este ținută în mișcare de câteva mecanisme abstracte este una liniștitoare, dar incompletă.
În realitate, este ținută în mișcare de o rețea destul de densă de oameni care își respectă programul, clienții și propriile calcule, în ciuda unei economii care nu pare mereu interesată să le facă viața ușoară.
Și totuși, lucrurile funcționează. Destul de des, chiar
De aici apare o întrebare ușor inconfortabilă: dacă economia merge, de ce avem senzația că merge uneori în ciuda noastră?
Poate pentru că nu ne uităm suficient la partea ei vizibilă în mod greșit invizibil.
Adică la omul din spatele tejghelei.
La atelierul de la colț.
La firma mică pe care o confundăm cu decorul urban până în momentul în care dispare și ne dăm seama că „era chiar utilă”.
În acest peisaj, IMM-urile nu sunt nici eroi, nici victime. Sunt pur și simplu mecanismul de zi cu zi al unei economii care preferă să nu facă spectacol.
De la această realitate pornește și noua inițiativă lansată de Banca Transilvania, continuarea platformei „Cumpără de lângă tine”, care își propune un lucru destul de simplu, dar rar: să ne reamintească faptul că economia nu este un fenomen natural, ci unul social.
Adică nu se întâmplă „oricum”.
Se întâmplă pentru că cineva deschide dimineața.
Și, din când în când, merită să observăm asta. Chiar și fără să devenim brusc mai serioși decât suntem de obicei.
1 comentariu