Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Dacii și răzgândacii

Zoom Dacii și răzgândacii

Doi limbrici, în pantaloni scurți și șlapi, ne-așteaptă în parcare la benzinărie, lângă mașina pe care vor să ne-o vândă, și trag dintr-o țigară. Încă nu ne-au reperat. Și sunt degajați. În starea lor naturală. Zic să n-am idei preconcepute și să sar cu remarcile mele mofturoase, căci am tendința să mă grăbesc cu aprecierile precoitale și să discriminez pe unul și pe altul, în funcție de grimasa durerilor la bască pe care le afișează. Dar, între noi vorbind, ăștia îmi put din prima.

Cum ne văd, se scutură și ei puțin, și se pregătesc de rol. Băieții intră tare. Foarte convingător întru vânzarea autoturismului – kilometri reali, dom’le. E mașina la un prieten de-a’ lu văr’-miu, care face Germania la două săptămâni. Nu ia decât kilometri reali. Direct de la proprietar. Direct adusă. Uitați, miroase a Germania. Și știți cum merge? Ca un vis. Să moară mama, în subsidiar.

Mai dăm ceva târcoale mimând cunoștințe aprofundate în capacități cilindrice și curele de distribuție. În mașină avem încredere, că nemții știu meserie. Abia când se-mbârligă ei cu de-ai noștri ca brazii se mai strică ecosistemul. Dar de mașină ne place. Și vrem s-o luăm, în pofida vânzătorilor. Le zicem că vrem s-o ducem întâi la un mecanic. Ei cică se bagă. Așa că rămâne pentru a doua zi, că-i sunăm noi să le zicem unde. Palma, ca și bătută. Ce oameni amabili.

Noaptea e un sfetnic bun. Și cuvântul românesc dat, fie el și pe o mașină nemțească, nu are de fapt nici o valoare. Așa că, a doua zi, răzgândaci cum suntem, îi sunăm cum că ne cerem scuze și că vom căuta alta.

Și tocmai când îmi făceam procese de conștiință că i-am judecat prea aspru pe indivizi, numai ce-ncep băieții să-mi spună că-s un om de tot c***tu’ și să-mi ureze de familie și copii. Văd că, daci sau romani, tot la Apulensis ajungem să ne luăm. (Ș.T.)

2 comentarii

  1. #1

    Pāi de ce vrei sā cumperi masinā la mâna doua dacā nu te pricepi, nene?

  2. #2

    Probabil ca să identifice un priceput.DE unde vrei să-nvețe?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Coperta Catavencii 3 – 9 Octombrie 2018
Editoriale
  • Capra de șes din Teleorman

    16 octombrie 2018

    Încercați să duceți o capră de tăiat lemne la Bruxelles și veți avea surpriza, la întoarcere, c-o să-i apară cornițe și că-n loc de rumeguș o să producă lapte praf. […]

  • De-a proștii și vardiștii

    16 octombrie 2018

    Pe drumul ce unește marea victorie din 2016 cu declinul politic de acum, PSD a pierdut poporul român, pe care-l avea pe jumătate îndesat în buzunar. L-a ținut acolo aproape […]

  • Centenarul s-a terminat, începe campania

    16 octombrie 2018

    Președintele României, Excelența Sa domnul Klaus Iohannis, investise enorm din punct de vedere emoțional în centenar. I-a plăcut ideea, s-a atașat de ea și părea că în anul 100 al […]

  • Dumnezeu nu bate cu BOR-ul

    9 octombrie 2018

    În cele două zile de referendum, Dumnezeu s-a mai îmbunat. N-a mai vărsat foc și pucioasă asupra sodomiților și gomoristelor, ci și-a nuanțat părerile din Vechiul Testament, punîndu-le în acord […]

  • Adio PSD, adio PNL

    9 octombrie 2018

    Prezența la referendum ne-a edificat măcar într-un anume sens. E drept, să dai 163 de milioane de lei pentru atâta lucru e cam mult și părem cam fraieri, dar să […]

Cele mai citite