Dan Iosif și frații săi pesediști

Pînă să primească binecuvîntarea baricadei de la Intercontinental, în decembrie 1989, Dan Iosif a fost un golan exaltat, licențiat în bișniță cu blugi, diode și condensatoare, cu arealul de răspîndire și împerechere situat în jurul străzii Covaci. Născut în 1950 într-unul din cartierele mizere ale Bucureștiului, peste care comunismul avea să ridice blocurile foamei, și-a trăit copilăria în umbra micilor răufăcători de mahala, deprinzînd de la ei furtișagul, minciuna și bătaia, oțelindu-se pentru viața cruntă din socialism. Nu se știe cum a ajuns elev la școala de maiștri militari din Sibiu, dar după absolvire s-a lepădat repede de armată și a revenit pe străzile Bucureștiului, pline de fraieri și, deci, de oportunități.

Dan Iosif a avut un temperament coleric, bun de dat la o parte concurența, o predispoziție specială pentru bătaia golănească și o anume creativitate în plasarea și încasarea mărfii de contrabandă. Nu era cel mai temut derbedeu din perimetrul Blănari-Șepcari-Doamnei, dar era recunoscut pentru prospețimea ideilor. Într-o vreme, cînd a simțit că poate vinde piese electronice amatorilor de Europa Liberă și Balgarska Televiziya, s-a angajat la IPRS Băneasa. Ceaușescu se sforța din răsputeri să imite aparatura occidentală prin furt de tehnologie și clădise o întreprindere care fabrica niște bieți tranzistori cu mai multe piciorușe, cărora li se zicea „circuite integrate“. Dan Iosif le scotea de pe inventar, le cosea în căptușeala șubei și le arunca pe piața neagră a electroniștilor.

Evenimentele din 21 decembrie de la Intercontinental s-au făcut auzite rapid pe teritoriul unde opera Dan Iosif, fiind la o stație de tramvai distanță. Așa că o mînă de golani mai mari și mai mici și-au făcut imediat apariția printre demonstranți. Erau iuți, veseli, curajoși și gata să se ia de piept cu scutierii. Între ei era Dan Iosif.

Sînt momente în care viața unui om se schimbă într-o clipită, cînd destinul și caracterul lui explodează, cînd cel destinat măruntei hoții devine erou, chiar dacă există o anterioară colaborare cu Miliția și amintirea cîtorva turnătorii la adresa fraților interlopi. Așa s-a întîmplat cu Dan Iosif. Alături de alți cîțiva băieți obișnuiți cu viața grea și îmbrînceala, și-a asumat rolul de lider gălăgios și expus gloanțelor, încurajînd mulțimea și sfidînd trupele masate de jur împrejur. În acea după-amiază și în acea noapte o mînă de oameni au rezistat asalturilor cu apă, cu bîte, cu TAB-uri și cu gloanțe, iar faptul că au rămas acolo pînă la sfîrșit se datorează curajului nebun al unor derbedei eroici ca Dan Iosif și Dumitru Dincă.

A doua zi dimineață, celor care au scăpat cu viață le zîmbea victorios revoluția. Dan Iosif a pătruns în CC, a pus stăpînire pe local și pe armament și a operat în acel haos cu precizia și autoritatea unui guevarist. Se povestește că a împușcat oameni, că a furat armele lui Ceaușescu, că a făcut să dispară un sac cu valută destinat plății diplomaților și multe altele. Unele par legende puse în circulație de el însuși pentru a-și colora portretul de revoluționar. Dar altele, în special cele legate de dispariția unor valori, sînt cît se poate de adevărate, fiindcă situația materială a revoluționarului Dan Iosif s-a îmbunătățit considerabil în anii de început ai democrației.

Ion Iliescu l-a răsplătit cu protecția lui și a primit în schimb servicii deloc de lepădat. Loial pînă la fanatism, Dan Iosif a organizat pentru Iliescu demonstrații și contrademonstrații, a participat la mineriade de partea minerilor, a bătut în dreapta și în stînga, i-a dat pe dușmanii fesenismului cu capul de toți pereții. A fost senator, consilier prezidențial, întotdeauna la îndemîna lui Ion Iliescu, mereu cu pistolul la brîu, mereu gata de scandal. A fost implicat în mai multe dosare penale, toate generate de vechile deprinderi de smulgător.

Ca și Ion Iliescu, Dan Iosif face parte din înaintașii cărora PSD le datorează statui. Poate că un grup statuar din granit, „Tătucul și cîinele“, pus în fața sediului din Kiseleff, ar stinge datoria.