Dacă titlul de mai sus ar fi o întrebare cu un singur răspuns (A vs. B), atunci acesta ar fi: pentru că n-au loc pe lume. Dar, pentru că piesa* care ne face să discutăm subiectul nu poate fi expediată într-o singură propoziţie, subiectul merită aprofundat.
Pe scenă se întîmplă următoarele: un tînăr se izbeşte cu capul de pereţi (alternativ, şi de podea), în timp ce alţi doi tineri rostesc înţelepciuni. „Agerimi“, ca să fiu şi eu pe mintea lor. Despre tînărul zvîrcolitor nu mă pronunţ, pentru că nu cunosc destul teatru alternativ ca să am o părere bazată, iar despre tinerii cu înţelepciunile spun următoarele: o fi teatrul alternativ ceva cu totul şi cu totul diferit, dar replicile trebuie învăţate, totuşi, ceva mai bine, mai cursiv. Nu prea se face să te bîlbîi în faţa publicului tău, chiar dacă majoritatea îţi sunt prieteni care se îndoapă cu bere!
Autorilor nu prea am ce să le reproşez, în afară de modul cum răspund la întrebarea (neformulată) de la început. OK, adolescenţii sunt penibili (chiar şi între ei), pentru că n-au un loc al lor în lumea asta: vor sex, dar fetele bune de sex sunt deja ale adulţilor; vor muncă, dar toate job-urile sunt luate de alţii mai purii; vor originalitate, dar toate trăsnăile la care se gîndesc au fost deja făcute. În condiţiile astea, ce îi mai rămîne unui adolescent? Penibilul: să vorbească zbierat despre el însuşi. Să explice la nesfîrşit ce-l enervează pe el însuşi. Să explice repetat că lumea este prost făcută şi că el însuşi ar face-o mai bine, dacă i s-ar da puterea s-o facă (bine că nu i-o dă nimeni!). „Eu exist şi asta e un lucru foarte mare“, ar fi putut fi titlul piesei, dacă autorii aveau ceva mai multă duioşie pentru text.
Apropo, că uitam: genul ăsta de adolescent, despre care se vorbeşte în piesă, sunt eu. Am fost, mă rog. Dumneavoastră nu aţi fost aşa, sunt absolut convins.
* Cenestezica, cu Teatrul Tabu, la Legere Live. Regia: Daniel Ionescu şi Mihai Vîntu. Cu: Lăcrămioara Bradoschi, Dan Clucinschi, Marius Petrescu.
