După cutremurul din 1977, mulți au rămas cu cîte o scrînteală, după cum i-a prins seismul. O tipă care era în lift și tocmai apăsase pe un buton cînd a început să se miște blocul a rămas cu impresia că ea declanșase cutremurul. Femeia a stat cîteva ore pe întuneric în colivia liftului, prinsă între etaje. Nu s-a mai urcat mulți ani în lifturi. Nu-și putea scoate din cap ideea că ar mai putea apăsa vreun buton fatal ca în noaptea aceea.
Altcineva, un bărbat care tocmai divorțase, s-a mutat, din apartamentul său dintr-un bloc din centru, acasă la fosta lui soție care locuia într-o casă pe pămînt împreună cu părinții. Au sfîrșit prin a se împăca și s-au căsătorit din nou. Un scriitor a ratat o vizită la niște prieteni care locuiau în blocul Casata, cel care s-a prăbușit, fiindcă a ațipit în acea după-amiază și s-a trezit de-abia după ce s-a terminat cutremurul. Scriitorul a luat somnul său drept un semn divin. De atunci n-a mai făcut vizite, prefera să primească.
Pe mine m-a prins cutremurul acasă, în blocul de pe Popa Soare. Chiar dacă imobilul n-avea decît trei etaje, intrase într-un tangaj pe care îl visez și azi, în cele mai negre coșmaruri ale mele. În noaptea aceea m-am dus pe jos pînă în Drumul Taberei, să văd ce făcea prietena mea Daniela. Am dormit la ea. Pe atunci lucram în construcții. De dimineață m-am dus la serviciu în Militari, cu tramvaiul 13. Pe partea stîngă, căzut pe stradă, blocul OD 16.
Nici una dintre macaralele-turn de pe șantiere nu se prăbușise. În schimb, rutina zilnică de pe șantiere nu mai funcționa. Cu un camion care transporta BCA am făcut un tur al Bucureștiului. Șoferul, născut, crescut în Andronache, veche mahala a orașului, cu o mînă ținea de volan și cu cealaltă își ștergea lacrimile. Pe parbrizul camionului se așeza un praf alb pe care ștergătoarele nu-l puteau da la o parte. Așa că ne dădeam amîndoi jos să ștergem parbrizul cu cîte o cîrpă. Pe bulevardele din centru vedeam șobolani traversînd în șir indian, în direcții numai de ei știute.
Acasă în Popa Soare, după vreo cîteva zile, mi-am adus aminte că aveam de dat examene la facultate. Eram la FF. M-am dus să învăț în bucătărie. Mi se părea că se uită cineva la mine. Totuși, cine să se uite? În bucătărie nu eram decît eu! Am crezut că pățisem ceva prin cap de pe urma cutremurului. Nu-i ușor să-ți închipui că ai luat-o razna de frică. Apoi am văzut ce era de văzut. Erau șobolanii cocoțați pe clanța ușii de la balcon, care se uitau pe geam la mine. De atunci m-a apucat simpatia pentru șobolani. O simpatie pe care le-o port și azi.
1.318 vizualizări
