De două mii de ani – episodul 34 –

– Ce facem? Ce facem, vă întreb?
Moskon se plimba nervos printre membrii consiliului suprem al cuniculiștilor. Dacă încerca cineva să vorbească, Moskon ridica degetul arătător și se răstea poruncitor: „Șșșșt!“.
– Ce facem? Are cineva vreo soluție? Șșșșt! Așadar? Nimeni? Șșșșșt! Incredibil! Într-o situație atât de gravă, voi, cei mai de seamă dintre cuniculiști, n-aveți nici o soluție! Șșșșșt! Vă întreb pentru ultima dată: ce facem?
– Moskon, dacă ne-ai lăsa să și vorbim, poate ai vedea că există și idei, soluții, propuneri…
– Ha! N-am zis „Șșșșșt“? Cine a îndrăznit?
– Eu, Dardiolai.
– Aaaa, tu. Iartă-mă, prietene. Spune.
Dardiolai era șeful serviciului de informații al cuniculiștilor. Era al doilea șef al serviciului, de când Daizus îi adusese pe cuniculiști în Moesia Inferioară, ca să construiască tunelul. Era și al doilea pe care-l chema Dardiolai. De fapt, se hotărâse ca numele șefului serviciului de informații al cuniculiștilor să fie, pentru totdeauna, Dardiolai. Putea să te cheme Tarbus, Darbus, Avizina, Mimizina, nu conta. Când ajungeai șeful serviciului de informații al cuniculiștilor numele tău devenea Dardiolai. Moskon îl respecta pe Dardiolai și se șoptea prin galeriile tunelului că se și temea puțin de el. „Nu se știe ce tabulae are Dardiolai despre Moskon, de-l ține așa din scurt…“, bârfeau, câteodată, cuniculiștii.
– Hai, Dardiolai, vorbește. Iartă-mă că te-am șâșâit, dar eram nervos.
– Moskon, în primul rând trebuie să-i lămurim pe oameni care este sensul întrebării tale. Tu, când zici „Ce facem?“, nu te referi la ce facem cu tribul lui Ciobix.
– Nu, nu, nu la ei mă refer.
– Eu știu, pentru că oamenii mei sunt cei care i-au prins și i-au adus înapoi în tunel. Dar ceilalți nu știau asta.
– Da? Îmi cer scuze. Deci nu, nu mă refer la cei din tribul lui Ciobix.
– Deci, Moskon, tu când întrebi „Ce facem?“, te frămânți, de fapt, cu gândul la acel vin misterios. Nu?
– Da, da. Mă tot gândesc la vinul ăla. Îți dai seama ce bun ne-ar fi? Dacă descoperim sursa, dacă reușim să-l găsim pe producător și să-l facem să lucreze pentru noi, vă dați seama ce ar însemna asta pentru noi?
– Bun, dacă am lămurit această chestiune, acum îi lași și pe membrii consiliului să vorbească?
– Sigur, sigur. Vă rog, fraților, spuneți.
Dar nimeni nu părea să aibă ceva de spus. Moskon avea dreptate. Vinul acela misterios ar fi fost mană cerească pentru cuniculiști. Dacă leneșii din tribul lui Ciobix săpaseră ca nebunii atâta, făcând în câteva zile munca pe care ar fi trebuit să o facă în trei ani, ce minuni ar fi putut face vinul cu ceilalți muncitori, mai harnici. Tunelul ar fi putut fi gata în câteva luni, întinzându-se în subteranul întregii Dacii. Ce minune ar fi…
– Nimeni? întrebă Moskon.
– Dacă îmi permiți…
– Te rog, Dardiolai, te rog. Spune-ne tu ce idee ai.
– Frați cuniculiști, dragii mei. Problema este simplă: nu avem decât o problemă.
– Dragul meu Dardiolai, nu ești cam confuz?
– Nu. Lasă-mă să explic.
– Păi, explică.
– Explic.
– Hai, explică!
– Explic, Moskon, explic, doar taci din gură.
– Tac.
– Băi, da’ taci!
– …
– Fraților, am găsit vinul!
Consiliul suprem al cuniculiștilor izbucni în urale.
– Nu vă pripiți. Am găsit vinul…
Din nou, cuniculiștii urlară de fericire.
– Am găsit vinul, dar nu este foarte mult.
Un oftat de dezamăgire se auzi dinspre membrii consiliului.
– Este chiar puțin, dar l-am găsit pe producător.
Urale.
– Din păcate, producătorul nu a vrut să ne ajute.
Dezamăgire.
– Dar l-am convins, cu metode specifice.
Urale.
– Anul viitor, producătorul va face numai vin din ăsta. Ne va ajunge pentru toți sclavii, timp de patru luni. Numai producția de anul viitor.
Urale.
– Problema este că vinul se află, deocamdată, în fază experimentală. Îl face doar de anul ăsta. Ce au descoperit sclavii din tribul lui Ciobix erau singurele burdufuri, care urmau a fi folosite în testele pe popândăi.
– Și care este problema, Dardiolai?
– Problema, Moskon, este că nu știe nimeni, încă, ce efecte adverse are vinul, pe termen lung.
– Da’ de ce ne-ar interesa pe noi efectele pe termen lung?
– Păi, nu putem să-i expunem pe oameni la o substanță care le poate face rău.
– Oameni, Dardiolai? Oameni? Așa le spui tu sclavilor?
În acel moment, în sală intră unul dintre ofițerii din serviciul de informații și se duse direct la șeful lui, pentru a-i șopti ceva la ureche. Dardiolai ascultă, din ce în ce mai îngrijorat, după care se îndreptă în grabă spre ieșirea din sală.
– Fraților, nu ieșiți. Vă rog să mă așteptați aici. Sunt probleme cu cei din tribul lui Ciobix.