Răpirea lui Moskon de către regele felaților nu durase mult. În nici măcar o zi, gărzile cuniculiștilor dăduseră de urma răpitorului și, evident, a răpitului. Nici nu fusese foarte greu. Fără să cunoască locurile, regele felaților fugise cu Moskon în cârcă cât fugise și apoi se ascunsese în ruinele Troesmisului. Iar gărzile căutaseră acolo în primul rând, căci cetate mai apropiată de intrarea tunelului nu se afla. Mai mult duraseră negocierile cu răpitorul, care nu voia să-l elibereze pe liderul cuniculiștilor cu nici un chip. I se oferiseră bogății, proprietăți, dar nu cedase. Dorința de răzbunare era mai mare decât orice dorință de îmbogățire. În cele din urmă, însă, vinul făcut numai din struguri își făcuse efectul, iar regele felaților căzuse într-o stare de profundă nesimțire. Gărzile pătrunseseră în fosta tavernă din Troesmis, îl eliberaseră pe Moskon și-l legaseră pe răpitor în lanțuri, aducându-i pe amândoi înapoi, în tunel.
Moskon fusese băgat în camerele lui, iar Sarmisa nu lăsase pe nimeni să intre timp de trei săptămâni. Dardiolai preluase frâiele comunității cuniculiștilor și conducerea lucrărilor la tunel, conform protocolului din vechime, dar toți sperau ca Moskon să-și revină cât mai repede, pentru că în el aveau încredere și pentru că el era cel mai îndreptățit să ducă mai departe viziunea lui Daizus, fiind de-același sânge cu marele cuniculist dispărut prematur.
În cele din urmă, Sarmisa trimisese după Dardiolai și-l chemase în camerele private ale lui Moskon.
– Dardiolai, prietene, bine c-ai venit. Trebuie să ne hotărâm dacă Moskon va mai putea vreodată să-i conducă pe cuniculiști.
– Sarmisa, de ce spui asta? Este atât de grav?
– Păi, cum să-ți spun, e cam grav, da.
– Nu și-a revenit?
– Și-a revenit, într-un fel, dar, prietene, parcă nu mai este același.
– Ei, hai, Sarmisa. Probabil că exagerezi. Moskon a fost mereu foarte rezistent. N-aveau cum să-l schimbe cele câteva ore în care a fost singur cu felatul.
– Dardiolai, am să te las să decizi singur. Îl trezesc și…
– Cum, încă doarme? La ora asta?
– Da. Doarme foarte mult, încă de când l-ați adus înapoi. Se trezește, e vioi o perioadă, mănâncă, bea, glumește, e ca în tinerețile noastre. După care, deodată, se întristează, se așază pe un scaun și începe să ofteze. Și oftează, oftează până când adoarme. Atunci trebuie să-l iau în brațe, să-l duc în pat, să-l învelesc bine și să-l leg.
– Dar de ce îl legi?
– De pat, Dardiolai, de ce să-l leg?
– Nu asta întrebam. De ce, din ce motive îl legi?
– Pentru că se mai trezește câteodată și încearcă să se rănească singur. Așa, dacă îl leg, nu poate. Încearcă, dar nu poate. Și atunci plânge până adoarme iar.
– Și așa e de trei săptămâni?
– Fix așa.
– Off, Sarmisa. N-ar trebui, oare, să-l vadă medicul?
– L-am întrebat și eu dacă nu vrea să vină medicul, să-l consulte. Dar n-a vrut. S-a enervat, a început să arunce cu lucruri, m-a blestemat. Cică nu e bolnav, n-are nimic și să-l las în pace cu prostia asta. O să-l cheme el pe medic, dacă o să aibă nevoie.
– Dar nu spune nimic? Nu cere nimic?
– Nimic. Pur și simplu se așază pe scăunelul ăla și oftează până adoarme.
– Înseamnă că, din păcate, l-am salvat prea târziu. Blestematul ăla de felat și-a făcut treaba…
– Vrei să spui că nu mai avem ce face? Că l-am pierdut pe cel mai important cuniculist din cauza unui nenorocit de sclav felat?
– Ar fi ceva, totuși…
– Este? Există un leac?
– Sarmisa, da, există un leac, dar trebuie să rămână între noi.
– Sigur, Dardiolai, va fi secretul nostru.
– Atunci, uite, înainte să-l trezești, pune-i ăștia.
– Ce-s ăștia?
– Chiloți se cheamă.
– Chiloți? Dar are deja.
– Nu ca ăștia.
– Da’ ăștia ce au?
– Sunt speciali, Sarmisa. Nu mă mai întreba, că nu pot să-ți spun. Tu doar pune-i-i și trezește-l.
Sarmisa, care avea încredere în Dardiolai, făcu exact ce-i spusese acesta. După scurtă vreme apăru și Moskon, vesel și mulțumit cum nu mai fusese de trei săptămâni.
– Dardiolai, dragul meu, ce mă bucur să te văd!
– Și eu mă bucur, Moskon. Te simți bine?
– Nemaipomenit. Aș vrea să ne apucăm de lucru, Dardiolai. Vreau să mă duci la celulele sclavilor, să-l văd pe nenorocitul ăla de felat.
Și, fără să mai aștepte, Moskon ieși din încăperile sale și porni în pas alert înspre celulele sclavilor. Ajuns acolo, fără a putea fi oprit de nimeni, văzu cum doi dintre gardieni tocmai înlăturau de la gura fostului rege al felaților un mulaj de lut al buzelor acestuia.
– Hei, dar ce faceți voi aici?
– Ăăă, Moskon, nu avem voie să-ți spunem.
– Dardiolai, ce fac ăștia aici?
– Moskon, chiloți fac, ce să facă?
– Chiloți?
– Da, normal. Crezi că-ți ajunge o singură pereche?
