De două mii de ani – episodul 40 –

Lucrurile mergeau bine în tunelul cuniculiștilor. Moskon fusese stabilizat cu ajutorul lenjeriei inventate de către Dardiolai, iar lucrările avansau, cu un ritm neașteptat. Tocmai asta discutau acum frații cuniculiști din consiliul suprem.
– Fraților, merge nemaipomenit. Dacă o ținem așa, vom termina tunelurile cu zeci, poate sute de ani mai devreme. Nu speram ca eu, Mucatra, să prind sfârșitul lucrărilor. Nu speram, în ciuda faptului că mă țin bine la vârsta mea, să apuc să văd gata nici măcar un sfert din tuneluri. Dar acum, datorită sclaviilor Ciobix, am început să sper.
– Lasă, Mucatra, că tu, cu vrăjile tale, o să apuci să trăiești să ne cunoști și stră-stră-strănepoții. Noi nu prindem sfârșitul lucrărilor nici așa, grăbite.
– Nu spune, frate, așa ceva. Știi cât au săpat sclavii sub efectul vinului făcut doar din struguri?
– Nu știm, Mucatra, că nouă nu ni se spun lucrurile astea decât cu țârâita. Da’ am auzit că e deranj mare.
– N-aș spune că e deranj. Aș spune, repetând, că lucrările merg nemaipomenit.
– Păi, na, ca să ne facem și noi o idee, cam pe unde au ajuns cu săpăturile?
– Unde?
– Da, unde au ajuns cu săpăturile.
– Păi, asta vă întrebam și eu, unde vă interesează, în ce direcție?
– Păi, în câte direcții se sapă? Că noi știam că în două.
– Asta era demult, frate, tare demult.
– Acum patru-cinci săptămâni.
– Acum patru-cinci săptămâni este o viață, fratele meu, o viață întreagă.
– Păi, și în câte direcții se sapă acum?
– În șase-șapte direcții, cred.
– Șase-șapte direcții? Păi, ne ajung sclavii?
– Da, nu avem o problemă cu asta. Sclavii funcționează perfect atâta vreme cât le dozăm vinul cum trebuie, în cantitățile potrivite, și îi lăsăm să se odihnească exact atâta cât ne-a zis medicul.
– Bun, și unde au ajuns lucrările?
– Unde?
– Unde, adică vrei să spui că în ce… Aaa, m-am prins, Mucatra. Unde au ajuns lucrările, săpăturile, în sud.
– Sud-est sau sud-vest?
– Și, și, să n-o mai frecăm.
– Păi, prieten drag, frate, în sud-est am ajuns la Callatis. Vom merge și mai departe, dar deocamdată ne-am oprit acolo. Iar în sud-vest am ajuns la Dimus. De fapt, mai avem puțin și ajungem la Turris.
– Oooo, felicitări, Mucatra! Acestea sunt lucrări care urmau să fie gata cam peste zece ani, douăzeci…
– Cam așa, poate chiar 34-35. Dar stai să vezi cât am avansat în alte părți: în vest suntem la Jidava, în nord-vest suntem la Angustia, în est suntem la Halmyris. Pe aici, pe la noi, am unit tot: Arrubium, Dinogetia, Aliobrix, Noviodunum, Thalmonia, Salsovia, Halmyris, după aia… Mă rog, nu vi le mai spun pe toate, că le știți. Adică ce cuniculist care se respectă nu știe cetățile daco-geților?
– Bine, Mucatra, dar este fabulos. În ritmul ăsta…
– În ritmul ăsta vom termina lucrările în doi-trei ani, dragii mei. În numai doi-trei ani toate tunelurile de sub Dacia vor fi gata.
– Păi, și ce vom face atunci?
– Atunci, se auzi și vocea lui Moskon, atunci vom conduce lumea, fraților!
– Aaa, Moskon, bine-ai venit.
– N-am venit, eram aici.
– A… Și de ce n-ai intervenit?
– Păi, vă descurcați bine până acum.
– Și când ai intervenit nu ne mai descurcam?
– Ba da, ba da, dragii mei, vă descurcați admirabil. Dar nu mă pot abține să spun asta, de fiecare dată când am ocazia: Vom conduce lumnea!
– Moskon, dar de ce vom conduce lumea?
– Pentru că de aia săpăm aceste tuneluri, dragii mei, ca să conducem lumea.
– Păi, și pentru asta era nevoie să săpăm tuneluri? Nu se poate conduce lumea și de la suprafață?
– Ostracon, ce întrebări tembele pui. Cei care conduc de la suprafață doar cred că ar conduce lumea. Adevărații conducători sunt în tuneluri, așa cum ne învață marele și vizionarul Daizus, care la rândul său a învățat de la Teremun.
– Dar Cezar, Augustus, Octavian? Ei n-au condus lumea?
– Doar au avut senzația că o conduc. N-au condus-o. Mereu în umbra lor au stat niște cuniculiști care au condus lumea de-adevăratelea.
– Moskon, iartă-mă că te întreb așa o copilărie, dar noi în locul cui vom conduce lumea?
– Ce vrei să spui?
– Moskon, poate nu știi, dar la noi, în Dacia, e cam haos, nu prea mai avem vreun conducător atât de important încât să putem pretinde că am conduce lumea în locul lui.
– Aaa, asta voiai să zici? Stai liniștit, că o să găsim noi și conducători de paie, pe care să-i manipulăm în timp ce noi vom conduce lumea.
– Moskon, dar cum vom conduce lumea? Toți odată?
– Nu.
– Dar cum, Moskon? Cum?
– Mai întâi, Ostracon, am să o conduc eu, o vreme, ca să ne dăm seama cum se face.
– Și după aia?
– După aia mai vedem.
– Nu mai vedem, Moskon, nu mai vedem. Să ne spui acum cum vom conduce lumea după aia, după ce te plictisești tu…
– Dardiolai, ia condu-l tu pe Ostracon spre celule felaților, ca să afle mai devreme cum o să conducem lumea.
– Nu, Moskon, ai milă, nu la felați, nu la felați.
– Du-l la cunilingi, atunci.
– Și la cunilingi ce să facă?
– Nimic, să stea ca prostul la gratii și să se uite în gol.
– Și cât îl las așa, Moskon?
– Dardiolai, te rog să-ți notezi să decidem ce facem cu el în prima zi când vom conduce lumea.
– Păi, și-l lăsăm până atunci cu cunilingii?
– Nu știu. Dacă vrei, plimbă-l pe la toate triburile.
– Și să-l punem și să sape?
– Ostracon, tu nu ești inginer și arhitect?
– Ba da, Moskon.
– Vezi, Dardiolai? Inginerii și arhitecții nu sapă. De parcă n-ai ști.
– Da, dar nici nu stau închiși.
– Toate au un început, dragul meu Dardiolai, toate au un început.