În timp ce Moskon și Dardiolai încă mai stabileau viitorul democrației pe aceste meleaguri, considerând că un cuvânt de origine greacă nu are cum să se impună în această zonă a lumii, în officium-ul cuniculistului principal intră unul dintre curierii gărzii, cu opindalele franjuri, semn că venea de departe. Moskon îi făcu un semn șefului serviciului secret al cuniculiștilor și se întoarse spre curier:
– Spune, prietene, ce vești ne aduci.
– Mare cuniculist și domnia-ta, șefu’!
– Cuniculist principal, interveni Dardiolai. Cuniculist principal, băiete. Ăsta este titlul lui Moskon.
– Așa, cum ziceți.
– Lasă-l, Dardiolai, în pace. Nu vezi că e obosit? Spune, dragul meu. Nu, nu spune, mai stai puțin, trage-ți sufletul, bea o gură de apă…
– Nu pot, cuniculist principal. Ne grăbim.
– Păi, ce s-a întâmplat? De unde graba asta?
– Un trib nou s-a stabilit la suprafață, cuniculist principal!
– Și ce e nou aici? Tot vin triburi, se stabilesc pe aici, îi luăm sclavi… Așa merg lucrurile de când ne știm.
– Ei, cu ăștia nu merge așa.
– Ce vrei să spui?
– Păi, vreau să spun că nu merge așa, nu funcționează strategiile noastre obișnuite.
– Nu?
– Deloc.
– Ia povestește-ne!
– Păi, știți că noi avem protocoalele astea când descoperim un trib nou.
– Normal că știe, se băgă din nou Dardiolai. Doar el le-a scris.
– Știu, șefu’, mă scuzați. Deci pe protocol am mers, de la început. Am zis că nu trebuie să vă anunțăm, că nu-i cine știe ce. Am ieșit noaptea din tunel, i-am înconjurat și am atacat.
– Da, așa e în protocol. Și unde-s sclavii?
– Nu sunt.
– Cum nu sunt?
– Nu sunt, că nu am reușit să-i capturăm. De fapt, nu-i înconjuraserăm noi pe ei.
– Cum nu?
– Nu, noi înconjuraserăm doar un grup mic, mic de tot, de vreo cinci sute de oameni și tot atâția cai.
– Ăsta-i grup mic?
– Foarte mic. Ceilalți ne înconjuraseră ei pe noi. Iar noi eram două mii.
– Păi, și? Ei câți erau?
– Câtă frunză și iarbă, cuniculist principal, câtă frunză, câtă iarbă!
– Nu mă lua pe mine cu din astea. Așa vor vorbi cronicarii, nu militarii. Vreau date exacte. Câtă frunză și câtă iarbă vă înconjuraseră pe voi, două mii de cuniculiști viteji?
– 1.999.
– Ce 1.999? N-ai zis că erați două mii?
– Ba da, dar viteji eram doar 1.999. Și un fricos.
– Mă rog, nu e grav. Mereu e câte unul, cel puțin. Uite, țin minte că…
– Moskon, lasă poveștile, se enervă Dardiolai. Lasă-l pe om să termine.
– Aaa, scuze. Da, ai dreptate. Spune, tinere, câți erau?
– 15.000 cu 24.000.
– Ce 15 cu 24? Ce-i asta?
– 15.000 erau mai degrabă frunză, 24.000 erau mai mult iarbă. Așa arătau.
– Deci erau 39.000? Cam multișori, chiar și pentru noi.
– Cam multișori? Cică ăștia sunt doar o parte. De toți sunt mai mulți, de zece ori mai mulți, cel puțin.
– Hait! Cam mulți, da. Și ce-ați făcut?
– Ne-am întors în tuneluri, cum zice la protocol.
– Da, da, corect. Prizonieri ați luat?
– Am luat câțiva.
– Bravo! Și ce au zis?
– La început n-au zis nimic, că îi loviserăm în cap când i-am capturat.
– Dar au început să vorbească, la un moment dat, nu?
– Da.
– Și ce au zis?
– Jó reggelt kívánok!
