De curînd, fostul nostru coleg Dan Panaet a debutat în proză cu un volum de povestiri*. La drept vorbind, însă, și cele mai multe dintre schițele lui din Cațavencii erau proză curată. Cred totuși că Dan Panaet a vrut să deosebească micile sale povestiri umoristice din revistă de proza pe care o scrie, proză realistă din care nu lipsește umorul. Ceea ce a luat el și în povestirile din volum e înclinația către umorul absurd, atît doar că aici Panaet nu șarjează lucrurile, ci le pescuiește din viața de toate zilele, fără să le îngroașe. De unde și relatarea aproape neutră stilistic la prima vedere, dar plină de subînțelesurile unui umor fin, care răzbate printre rînduri.
Situații de viață dintre cele mai obișnuite capătă în povestirile sale o tensiune și un dramatism care le scot din banalitate. În Instalatorul, povestirea cu care se deschide volumul, un oarecare Bogdan – numele nu contează – primește vizita de lucru a unui instalator, domnul Cornel, care-i meremetisește caloriferul. Insolitarea textului se produce încă din primele rînduri: „Geanta instalatorului arăta ca o burtă spintecată. Clești, fitinguri, chei reglabile, șarpele pentru desfundat țevi, vane cu chei rotative și cîlți de cînepă se revărsau din ea pe parchet ca măruntaiele unui samurai care tocmai și-a făcut harakiri.” Domnul Cornel pare instalatorul ideal. Își face treaba în tăcere, adică fără să-i înnegrească pe instalatorii dinaintea sa, cum se întîmplă, nu comentează critic ultimele măsuri ale guvernului, ca să facă conversație, și nu-i cere clientului său decît o sută de lei, încît lui Bogdan i se ia o piatră de pe inimă cînd află cît îl costă operațiunea. Atît doar că domnul Cornel insistă la plecare să i se ureze „Sănătate!”, în loc de „La revedere!”. De aici lucrurile se complică dramatic. Povestirea capătă tot mai multă tensiune, încît comparația cu burta samuraiului nu mai pare o excentricitate a imaginației clientului, ci un semn al destinului. Instalatorul crede în presimțiri, iar neîncrezătorul Bogdan se vede obligat să-i dea dreptate, în timp ce caută pe Internet boala de ale cărei simptome i se plînge instalatorul. Textul te duce cu gîndul la schițele satirice ale lui Teodor Mazilu.
Altundeva, căutarea în doi, plus agentul imobiliar în rol de cicerone, a unui apartament de cumpărat (Imobiliare) dezvăluie treptat o poveste de dragoste, pare-se ratată, din cauza unor stîngăcii de limbaj ale lui. „Pare-se”, fiindcă el – nu-i știm numele – nu ne spune dacă prietena lui, Sonia, care refuză să intre într-o relație amoroasă cu el deoarece a trecut prea puțin timp de cînd el a terminat altă relație, s-a răzgîndit sau nu, ci își încheie relatarea cu anunțul agentului imobiliar despre o substanțială reducere de preț a apartamentului pe care nu mai vrea să-l cumpere. Povestirea, una dintre cele mai bune din volum, te cucerește prin finețea analizei psihologice, a evoluției legăturii dintre cei doi și prin grația întorsăturilor de situație relatate cu un umor delicat.
De la textele realiste, Dan Panaet trece aproape pe neobservate la proza fantastică, ca în Mina de petrol sau în Turnul sinucigașilor; stilul rămîne același, la fel cum aceeași e și lumea cuprinsă în ele, cu deosebirea că de la absurdul cel de toate zilele, din Instalatorul, ne trezim în situații imposibile, ca în nuvelele fantastice ale lui Kafka. Sau ca în schițele lui Dan Panaet însuși din Cațavencii. Cu acest volum, el devine unul dintre cei mai interesanți și mai importanți autori de proză scurtă de azi, de la noi.
- Dan Panaet, Oameni suntem, Editura Trei, 2026.
