Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Deci, din opt, să fie patru: Cupa şi Electoratu’!

Zoom Deci, din opt, să fie patru: Cupa şi Electoratu’!

Uff, bine că s-a rezolvat! Cum-necum, cu pricepere şi talent, cu avînt şi isteţime, încheiarăm vii ambele sezoane, aproximativ în acelaşi timp: atît pe-ăla fotbalistic, cît şi pe cel electoral. Este, să recunoaştem, o performanţă. 18 echipe au luat startul în Liga 1, pe caniculă, ei bine, tot 18 au ajuns la finişul de intersezon, pe ger şi viscol. Nu-i de colo, pe vremurile astea, cînd crivăţul suflă prin buzunarele cluburilor şi vreo 7-8 grupări simt gheaţa falimentului pe spinare. Pentru binele poporului, pentru cauza fenomenului şi înflorirea României Fotbaliste, se poate găsi o soluţie. Avem şi o propunere.

Aşa cum s-a văzut, acum este vremea marilor alianţe, a marilor blocuri (evident, nu blocurile alea în spatele cărora băteam noi beşica în anii ceauşismului odios). Or, ce-ar fi ca şi cluburile nevoiaşe să se asocieze între ele? N-ar fi ca sinistra Cooperativă de odinioară, construită pe interese legitime. 8 cluburi sînt în suferinţă? Păi, atunci, pe afinităţi doctrinare, să se combine două cîte două! Astfel, întărim forţa grupului şi ajungem în mod natural la formula cu 14 echipe în Liga 1. Hai, c-am rezolvat-o şi pe-asta!

Cît despre turul electoral, trăgînd linie, am văzut cu cine ne-am calificat în Parlament. Unicul, inegalabilul, incontrolabilul Gigi a promovat din Divizia Beee în fotoliul de deputat liberal. Dumnezeu să-i hodinească pe Brătieni, să fie primit! Marea surpriză, însă, a venit din subsolul clasamentului vieţii politice, sociale, economice şi, în general, al bunului-simţ. Selectul club PP-DD se mîndreşte cu deputatul Gigi Neţoiu şi cu senatorul Antonie Solomon. Ăştia chiar sînt nişte legende ale fotbalului craiovean, nişte jucători cu instinct de killer. Ce nu reuşi Neţoiu să omoare la Ştiinţa izbuti să termine Solomon. Prietenii noştri olteni nu-i vor uita, fiţi convinşi.

La fel cum nici noi, zgîindu-ne la aleşi, nu ne putem reprima constatarea: orice fotbal îşi are parlamentarii pe care-i merită.

Publicat în Cațavencii, nr. 50, 19-25 decembrie 2012



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia