Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Deschideți, doamnă, sînt eu, domnu’ Geralt de la deratizare!

Zoom Deschideți, doamnă, sînt eu, domnu’ Geralt de la deratizare!

După ce Game of Thrones a lăsat în urmă munți de comori demne să doarmă Smaug pe ele și, foarte important, gustul sălciu al cruntei dezamăgiri, piața era de-a dreptul răscoaptă pentru a fi culeasă de alte serii croite din mătasea fantasy-ului.

Amazon se pregătește să asmută din nou orcii din Lord of the Rings. BBC America își încearcă norocul cu The Watch, probabil partea cea mai simpatică a Discworld-ului lui Terry Pratchett. The Wheel of Time va fi dată de-a rostogolul de Amazon și Sony, HBO tot ar vrea să facă puțin prequel pentru GoT,Conan s-ar vrea din nou serial și lista se întinde, lungă, ca brînza pe pizza. Pentru că mirosul de cașcaval e prea puternic ca să fie ignorat.

Startul pentru Premiul Eminescu de „Cel mai bun epigon” l-a furat însă Netflix. The Witcher ar fi murit în gloria supremă oferită de popularitatea autorului Sapkowski dacă un dram de patriotism nu i-ar fi împins pe niște leși de-ai lui să-i transforme cărțile în jocuri. Și, odată cu jocurile, au venit și hoardele de fani pe care pînă atunci limba poloneză, cea care a dat lumii nume ca Grzegorz Brzeczyszczykiewicz, reușise să-i țină la distanță. Momentul era bun, Netflix a deschis desaga cu galbeni și, în final de decembrie, Witcher-ul a dat năvală pe ecrane.

E bun? E prost? E decent. Mai mult decît mediocru, mai puțin decît superb. Henry Cavill este un Geralt of Rivia excelent, de la primul „Hmmm” mormăit și pînă la ultimul puseu de atitudine ticăloasă. Actorul a intrat atît de bine în pielea protagonistului încît spectatorul face abstracție de el și se bucură direct de personaj. Iar Geralt e un personaj: mutant hoinar, specialist în căsăpirea monștrilor pe bani, Witcher-ul titular n-are nici cea mai mică jenă să fie bețiv, kurwar, nesuferit, cinic, credincios cuvîntului dat, prieten devotat, necruțător în luptă și mărinimos în victorie, pe scurt, un pierde-vară a cărui complexitate e greu de prins în chingile unui scenariu idiot de Hollywood. Avantaj serial. C-așa-i în Netflix.

Mai mult, lumea închipuită de Sapkowski respiră și trăiește prin imagini superbe, fie ele cadre naturale, fie castele și tîrguri a căror arhitectură a avut grijă să evoce Polonia medievală din care s-a născut lumea Witcher-ului. Poate că nu pare mare lucru, dar imersiunea funcționează cu totul altfel cînd grija pentru detalii și-a făcut treaba.

Idem, luptele în urmă cărora Geralt lasă în urmă inși cu numere atipice de mîini, picioare și uneori tărtăcuțe, sînt făcute după toate regulile artei bune să farmece simțurile și să mîngîie pornirile duioase de viking crescut de lupi. Din păcate, cam pe aici se termină binele.

The Witcher a fost faultat rău în acest sezon de două lucruri: scenariul și actorii. Povestea, croită anevoie din primele povestiri ale moșului, dezvăluie o lume fascinantă. Dar aceeași poveste ar fi avut nevoie de oameni mult, mult mai talentați ca să-și desfacă aripile precum Simurgh-ul din legendă. Preocupată să urmărească trei fire narative (Geralt, vrăjitoarea Yennefer și dezmoștenita Ciri) care se înnoadă abia în finalul sezonului, povestea nu-și dă timp să răsufle și să explice propria lume în voie. Sigur, cititorii și jucătorii știu deja. Mai rămîne ca restul de 90% din privitori să fie lămuriți. Apropo: cînd îți ia jumătate de sezon ca să lămurești că alea trei fire narative nu-s simultane, ci separate de ani unul de altul, poate ar fi cazul să-l pui pe Geralt să taie și pe Yennefer să rescrie.

Și actorii? Henry Cavill e bun. Restul? Restul nu sînt Henry Cavill. Netflix n-a avut curaj să ducă principiul calității pînă la capăt și a preferat soluția comodă și tîmpită a diversității. N-a avut Congo atîția elfi negri cîți poate angaja Netflix pentru o pădure acoperită de zăpadă. Yennefer și roșcata Triss se dezic de imaginea făcută celebră de jocuri și preferă să fie corecte politic. E drept, asta le face să semene mai mult cu genul de vrăjitoare care au nepoți idioți cu BMW și urme de tramvai în cur. Și exemplele ar putea continua. Nu e un capăt de țară, dar se duce naibii imersiunea.

Dar, indiferent de culoare,  actorii sînt în general terni, fazi și lipsiți de har. Tyrion Lannister nu trăiește printre ei. Sherlock Cumberbatch nu respiră același aer. Sînt cîteva roluri episodice absolut simpatice și bine făcute, dar influența lor e sufocată de interpretarea mediocră a restului. Și să nu uit: bardul trebuie omorît. Grav. Este cel mai prost scris și idiot jucat personaj din întregul sezon.

În final, The Witcher este salvat de liniile narative străine în bună măsură de șabloanele americane. Și de curajul de-a avea din plin țîțe și buci. Asta e artă adevărată și trebuie sprijinită. M-aș mai uita o dată la primul sezon? Am dubii. Îl voi vedea pe următorul? N-am nici un dubiu.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint