Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Din ciclul „Avem o mare, cum o vidanjăm?“ Sfântu Gheorghe și balaurul scăpat pe plajă

Zoom Din ciclul „Avem o mare, cum o vidanjăm?“ Sfântu Gheorghe și balaurul scăpat pe plajă

O plajă sălbatică, pustie, strânsă între mare și Deltă este un lucru rar în lume. Când analfabeți plini de bani se îngrămădeau în corturile de fițe ale lui Mazăre pe la Mamaia, pentru a plimba roabele cu șampanie scumpă printre parașutele botoxate și siliconate, gata să tragă moca pe nas marfă bună de la bombardieri, existau și romantici rupți în cur care se mulțumeau cu singurătatea nisipului de la Corbu, Vadu sau Sfântu Gheorghe. Vorbim despre cei care apreciază un sejur simplu, fără nopți pierdute în cluburi, cu bere de la Alimentara din sat și plajă direct pe nisip, fără baldachin și fără bășini în cap, printre buturugi și plauri rupți, scoși de Dunăre în mare, aduși la țărm de valuri. Mai un șarpe de apă, mai un trocarici, o plimbare prin nisipul străzii centrale sau un răsărit de soare din mare, cu delfini în spuma valurilor și stoluri de pelicani alunecând prin văzduh, astea erau lucruri posibile până anul trecut în sălbăticia naturală a plajei de la Sfântu Gheorghe, ultima redută în față năvălirii neamurilor proaste.

COVID-ul a demonstrat însă că putem distruge corola de minuni a lumii redescoperindu-ne țara. Până acum, cele șapte specii de vilegiaturiști mioritici heliomarini – cocalarul de week-end, interlopul cu gagică scoasă la bronzat la Saint Tropez, țăranul cu bonuri de vacanță, familistul cu bun-simț, tânărul lefter (în comă alcoolică, dar doritor în continuare de senzații tari în nisip), mititelarul spărgător de semințe și romanticul dependent de singurătate în natură au coexistat pașnic într-o dulce segregare. Asta a fost posibil atâta vreme cât fiecare avea nișa lui de exprimare, fie că vorbim despre cluburile cu plaja prăfuită de la Mamaia, rockăreala house de la Vama Veche, baldachinele de la Neptun, arogantele cu Giros din Grecia, nămolul de la Techirghiol ori sălbăticia cu SUV-ul care te calcă pe cap pe plajele neamenajate ale Rezervației de la Corbu și Vadu, când ți-e soarele mai bun. Acum, COVId-ul i-a pus pe toți în același sac, i-a amestecat bine și i-a presărat aleatoriu de la Vama Veche și până la Sulina. Rezultatul este un dezastru total, vizibil mai ales în aceste zile pe plaja de la Sfântu Gheorghe. Înghesuiala epidemică de pe litoralul românesc, lipsa de predictibilitate a grecilor care îți pot termina oricând concediul în labirintul minotaurului carantinat, dispariția curselor aeriene spre plajele de lux consacrate și probabil ieșirea din carantină cu lanțul rupt au transformat plaja satului de la vărsarea Brațului Sfântu Gheorghe în Marea Neagră într-un adevărat loc de orgii turistice. Debarcați, fraților, la Sfântu Gheorghe, că e plaja pustie!

Imaginea turiștilor ajunși la plajă cu bicicletele, având cu ei o pungă în care pun chiștoacele de țigări și sticlele de bere, pentru a nu le lăsa pe nisip la plecare, devine din ce în ce mai desuetă, în condițiile în care năvala turiștilor mai are puțin și scufundă debarcaderele supraîncărcate de la Sfântu Gheorghe. E și bine pentru turismul local, care face bani în plină criză, dar este și rău pentru turismul din Deltă, care își distruge astfel potențialul natural. Pentru că dacă mai merge să amesteci pe plaja de la Vama Veche cârnățarul prăjit de soare pe burtă precum luna în ultimul pătrar cu rockerul fumat și cu recuperatorul bronzat avant la lettre, acest lucru poate aduce prejudicii incalculabile acum plajei dintre Sfântu Gheorghe și Sulina. Este ca și cum ai da drumul pe plajă unei întregi menajerii în care leii, elefanții, caii, câinii, tigrii, maimuțele și porumbeii trebuie să se înghesuie pe o fâșie îngustă de nisip. Asta este senzația pe care o ai când vezi aglomerația acestei plaje neamenajate, unde nonconformistul iubitor de natură își atinge tăcut și umil prosopul lui de prosopul grandios al spărgătorului de semințe, venit la malul marii cu manelele date la maximum. Brusc, plaja se umple de chiștoace de țigări stinse în nisip, de sticle de bere, de pahare de plastic, de pungi, de gunoaie pe care nimeni nu le va ridica de acolo pentru că – nu-i așa? – este o plajă neamenajată. În tot acest haos, doar cojile de semințe sunt biodegradabile, ca și nevoile făcute  la umbra sălcioarelor de pe dunele de nisip de mâncătorii vremelnici de storceag. O plajă cu 200 de oameni și doar două toalete este naturism asumat, aceeași plajă cu 1.000 de oameni  este – să recunoaștem – de căcat.

Pentru un ochi educat, devălmășia de pe plaja de la Sfântu Gheorghe poate fi o sumă de studii de caz. Iată vacile venite la plajă. Lângă ele o gașcă de barosani cu bani, deviați de pandemie de la viața lor normală, cu vacanțe pe plajele de fițe ale lumii. Sunt pentru prima dată în Deltă și le place foarte mult piscina din complexul turistic, vacile sunt amuzante, copiii se distrează cu castele de nisip făcute din balegi uscate. Au venit nu cu o roabă de șampanie, ci cu două lăzi de bere. Lăzi care rămân pe plajă, pentru că au crezut că vin mexicanii să facă curat noaptea, ca la Cancun. Uite și sârba oltenească, bătută mărunt de vreo șapte tipi care calcă peste prosoapele și pălăriile de pai ale unui cuplu de hipsteri oripilați, veniți la Sfântu cu caiacele să vadă Biosfera. Ar mai fi și hora moldovenească încinsă de niște gospodine supraponderale, cu aspect rural, care se autointitulează, mai în glumă, mai în serios, Virginele de pe plaja virgină. Așadar știu că sunt pe o plajă protejată, dintr-o Rezervație, dar cred că bonurile de vacanță le dau dreptul să facă ce paranghelie vor, că doar nu au omorât niciun pelican creț.

Dacă ești temerar și faci o plimbare la marginea valului spre Sulina, o să constați că aerul de plajă rurală, naturală, de la Sfântu Gheorghe se transformă treptat în rețeta de Mamaia. Băieți cu jet-ski, veniți foarte probabil de la Sulina, acolo unde este deja plaja mai plină decât la Neversea, slalomează printre cei intrați în apă. Cu câteva zile înainte, avioane ușoare, la fel de ilegale în Deltă ca și jet-ski-urile, au fost scoase de pe aeroportul improvizat lângă plaja de la Sfântu Gheorghe, nu neapărat pentru că survolau la joasă înălțime cu clienții, contra unei sume de 150 de lei, zona strict protejată a coloniei de păsări de la Sahalin, ci pentru că o aterizare forțată în stuf a atras atenția autorităților. Doamne ferește să fi amerizat peste vilegiaturiștii veniți la bălăceală, acolo unde un jet-ski poate oricând să bage în turbină vreun înotător neatent, care stă cu ochii după avioane.

Ultima fiță la Sfântu Gheorghe este să mergi la plajă cu Bluetooth și muzică din telefon dată la maximum în boxele portabile. De la Angela Similea sau Fuego la Salam, Smiley, Copilul Minune și până la Ștefan Bănică Junior, muzica neaoșă românească urlă mixată natural în trocarici, la supermarket, pe plajă. Toată muzică asta nu este pentru purtător, ci pentru ceilalți ascultători, melomani cu de-a sila. Este, dacă vreți, muzică de respect, să arate ei nu doar ce burtă au, ci și ce muzică mișto ascultă, și ce sculă tare au, de se aude până la turci.

Vine august, vine festivalul de film „Anonimul“. Dacă suprapunem acest eveniment cu faptul că satul este deja aglomerat cu o faună foarte variată de turiști, cu siguranță că seara, în timpul vizionărilor cu public, va ieși cu omor, ca în cluburile de fițe. Ce șansă are un critic de film în fața unui meltean cu mușchii lucrați la sală? Și dacă țânțarii nu vor alunga cohortele de turiști dizlocati de la Eforie, Halkidiki, Mamaia, John’s Beach, Vama Veche, Saint Tropez și Techirghiol, atunci ultima speranță a iubitorilor adevărați de plaje sălbatice rămân tăunii. Cu ăia nici bombardierii, nici partidul nu se pun, iar vaci și boi, slavă Domnului, sunt din belșug la Sfântu Gheorghe pe plajă, ca să strângă nori negri de muște obraznice, cu trompa groasă cât ventilul de la bicicletă. Până la urmă, natura va învinge.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Tro-carici cu boschetari.. ata ete.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Poliția nu știe să cînte la Pian

    11 august 2020

    Pe cît de fioroși s-au repezit asupra unui biet om al străzii, împodobindu-l cu cătușe și la mîini, și la picioare, pînă și-a dat duhul în ghearele lor, pe atît […]

  • Și școala mai ucide, nu-i așa?

    11 august 2020

    Profesorul Iohannis a ținut lecția de aritmetică singur, fără să împartă oxigenul cu cineva, fără ca umbra vreunui muritor să-i strice suficiența.Voia să dea doar el veștile bune, și așa […]

  • Orban descrescătorul

    11 august 2020

    Luni, Ludovic Orban ne-a anunțat că domnia-i propie și guvernul înțelept condus de către acest geniu al șprițurilor târzii au reușit să oprească creșterea numărului de infectări. „Am reușit să […]

  • Cioclii

    4 august 2020

    Viziunea convalescentului privind în oglindă Fiți gata la harpoane că îngeru-i la copcă în țara cea vestită și rece de sub votcă cu turlele înfipte în nori pînă-n prăsea, momiți-l […]

  • N-a mai mers la pușcărie, hai, măcar, la Primărie!

    4 august 2020

    Așa cum bețivii adevărați își revin spre dimineață dacă simt pe gîtlej un nou pîrîiaș de vodcă, Traian Băsescu dă semne de dezmeticire. Lunga mahmureală politică nu i-a priit. Abstinența, […]