Am găsit-o pe Brazilia, o țigancă florăreasă, femeie respectată printre neamurile ei, în piața din Mioveni. Uite așa, din vorbă în vorbă, ba despre zambile, ba despre panseluțe, am aflat că are un of adânc în suflet cu nepotul ei care a plecat în America, despre care nu mai știe nimic de mai multe luni. America este țara tuturor posibilităților, un tărâm multicural unde – chiar și fără prea multă școală – de ce nu și-ar găsi loc sub soare și un rom juvenil din Borlești, județul Argeș?
– Brazilio, poate nu are băiatul bani să sune, că nu e tarif de Europa. Sau poate că și-a găsit vreo gagică, sunt multe portoricance focoase pe acolo și nu are timp.
–Porto-canci! Mai lasă-mă, bre, că nu e asta. El din Mexic nu a mai dat semn!
Ia uite, îmi zic, băiatul a vrut să vadă lumea, poate că a văzut și Chichen Itza, templul mayașilor, sau o fi fost pe la Cancun, s-a angajat ospătar pe acolo. Povestea Braziliei se duce însă pe alt făgaș, mai mult aplicat pe viața de zi cu zi din satele din Argeș unde țigani și români tineri laolaltă visează bemveuri, chiar dacă, treziți de sete din vis, trebuie să facă niște combinații complexe pentru a strânge bani de un cola la PET de un litru și jumate. Rețeta succesului pare însă câștigătoare dacă găsești o fată la fel de necoaptă și săracă, poate chiar două, cu care pleci la produs. Franța, Spania, Germania. Acolo înveți că sunt unii mai șmecheri ca tine, din satul vecin, care au început asta cu cinci ani înaintea ta, s-au tăiat cu albanezii și bulgarii, și au devenit mieji pe zonă, așa că le lași lor fetele și iei ceva mărunțiș, ca să nu te mierlească gratis. Mai sunt însă și gagii de la tine din sat care fac jmenuri, sparg case, fură din magazine prin Europa, te mai combini cu ei și mai strângi un ban. Te întorci cu un bemveu din 1990, dat pe ulei, cu numere de Olanda, dar din ăla cu motor de 3 litri, mare cât microbuzul, ca aspirator de gagici. După ce te mai potolești nițel și îți învață toate fetele din sat tatuajele cu care te dai bosulean, strângi câți puradei poți și pleci cu ei în Anglia, acolo unde frații din Țăndărei fac treabă bună cu cerșitul și au nevoie de marfă proaspătă, că aia veche a crescut și nu mai impresionează pe nimeni. Te mai întorci în sat după doi ani cu un bemveu mai nou, de prin 2000, cu lanțuri de aur la gât și cu culoarea schimbată, pentru că ești deja albastru de atâtea tatuaje. Chiar dacă ai sprâncenele pensate și scrie Gucci și Boss pe toate țoalele de pe tine, inclusiv pe chiloți și șosete, să nu credeți că – odată ajunsă în acest punct – viața e mai frumoasă. Ochei, ai casă construită pe jumătate, e mare cât Casă Sindicatelor și Judecătoria la un loc, cu coloane și trei etaje, ai gard din inox, moare dușmanii de oftică, ai trei bemveuri și un merțan în curte, dar nu este așa simplu cum ai crede. Fraierii de engleji, franceji, nemți și italieni s-au prins. Nu mai merge vrăjeala cu ei, te arestează din aer, așa că trebuie mers la nord. Suedejii și finlandejii sunt victime sigure până se învață și ăia că trebuie să fie cu ochii în patru la portofel și nu îi mai impresionează copiii în zdrențe care întind mâna. Uite așa, nenică, Europa e prea mică, iar românii au fumat-o în zece ani cu filtru cu tot, până să dea pandemia. Asta a fost introducerea, de aici chiar că începe povestea Braziliei.
Ăia mai cu sânge în instalație au trecut Atlanticul. Acolo au avut exact aceeași revelație pe care a experimentat-o Cortez când a primit de la azteci aur în schimbul mărgelelor din sticlă. New York a fost locul ideal unde să poți face jmenurile liniștit, atâta timp cât nu te bagi în chestii cu droguri – să nu te împuște hispanicii și afro-americanii, în jocuri de noroc – ca să nu te bage în portbagaj italienii, sau cu fraude bancare – ca să nu te ascundă în butoi cu acid white caucazienii ăia ruși. Moștenirea acestei prăduieli discrete, modestă, dar în formă perpetuată, instaurată la New York, la fel ca la Boston și Chicago de băieții noștri, este faptul că astăzi vezi în Time Square negri născuți în Bronx, la fel de americani ca George Washington, care fac o alba-neagră în stil Slobozia pe cutia de carton, înconjurați de turiști asiatici bulangii, victime sigure. Ai noștri s-au rafinat între timp și, chiar dacă nu prea știu multe cuvinte în americănește, jonglează deja ba cu un card Platinum, ba cu o sacoșă de rochii și parfumuri de la Waldorf Astoria, ba cu niște geci din piele de la Armani, ba cu un ceas Breitling ori o mașină spartă cu de toate în ea, câte puțin – înțelegi? – ca să meargă treaba unsă.
Problema mare e cu viza. Noroc cu mexicanii, băieți buni, care cunosc America foarte bine și sunt experți în trecut granița. Mult a fost până a făcut legătura un băiat baro din Sinești, bombardier internațional. Ăla s-a combinat cu un mexican periculos rău – cu fabrică de prafuri în Pueblo – și au făcut o firmă de turism. 10.000 de euroi este prețul unui sejur de lux jmenuit. Asta vine așa: dacă ești frate pe barosăneală cu cine trebuie, cumperi pachetul complet, că e la ofertă. All-inclusive, hotel de cinci stele în Mexic, cu ieșire directă pe plajă. Dar tu știi că nu asta e treaba, iei viza prin agenția de turism, cumperi biletele de avion și – ajuns în Mexic –te ia un băiat de la aeroport. Ajungi nu la cinci stele, ci la un motel jegos unde cresc cactuși pe lângă scaunul de la toaletă și îți cântă greierii în pantofi, sub pat. Acolo o arzi vreo două-trei zile până se face grupul cu care pleci spre graniță. Te înghesuie ca pe vite într-un camion rablagit, te dă jos în mijlocul pustiului, în noapte fără lună. De acolo călăuza te aleargă printre șerpi cu clopoței dincolo, în America, de unde te descurci. Prima condiție ca să nu ajungi carne tocată în tortillaeste să nu ai bani la tine când intri în motel. Nici măcar 10-15 dolari, de un taxi spre cel mai apropiat orășel cu yankei, ca să nu riști să te taie la beregată călăuza, să-ți ia sărăcia de dolari și să te lase să-ți verși instalația la rădăcina unui cactus mare cât teiul din parcul comunal, înainte de granița cu americanii.
În ceea ce privește turismul, ei bine, locul de la resort-ul de cinci stele este real și este vândut a doua oară cu predilecție unui american care nu are nevoie de viză și este doritor de marijuana, plus señorita mai pe ieftineală. Tânărul român din povestea noastră, nepotul Braziliei, a urmat această cale spre tărâmul făgăduinței. A trecut toate examenele vieții în Europa, așa cum v-am arătat în introducere. A strâns bani și a luat legătura cu filiera care promite jacuzzi, azteci și plajă mai tare ca la Cancun, cu gândul că după ce calcă pe pământ american, în vreo cinci ani de prăduială prin Los Angeles și Santa Monica, trece la next level și ajunge și el să își deschidă agenție de turism la Ciudad de Mexico. Adică după modelul fratelui baro din Sinești, cu un frate mexican co-acționar, preferabil de printr-un cartel de droguri, ca să fie bombardier cu brandul format și el.
Am întâlnit-o pe Brazilia la o lună distanță, tot în piața de la Mioveni. Era cu sufletul mai ușor, o sunase nepotul, fusese arestat în Miami, așteaptă deportarea, dar mai durează cel puțin un an, cu procese și tot tacâmul. A zis că vine, așteaptă să treacă pandemia, apoi pleacă la produs în Islanda, că ăia încă nu au auzit de Borlești. Face iar cheag și pleacă din nou în Mexic, aceeași filieră, iese cum trebuie de data asta, că a învățat și el toate șmecheriile, s-a împrietenit cu un mexican în pârnaie, deci e mai bazat. În ultima vreme tot mai mulți bombardieri mioritici, cu școală de interlopi internaționali absolvită în Spațiul Schengen, fac cărare printre cactușii de la granița mexicano-americană. Cu timpul o să dispară bucată cu bucată și mărețul gard metalic construit de Trump. Pentru că – nu-i așa? – nu are americanii atâta fier cât poate căra băieții noștri borleșteni la centrele de colectare din Acapulco.
Tare, barosane!
De asta /ashtia ma oftic ca a disparut Ceaushescu N.: va deporta, io eram prim-ministru (ca la externe era Tha BEST Andrei S.) . Nu degeaba am pus copacu’ din Tineretului impreuna (tablitza de bronz a disparut la „revolutie”) si Duban a ajuns vedet(SIC!). Vedet e ca la declinari /articulari: tarf /tarfa, vedet /vedeta.
„nu are americanii atâta fer cât poate căra….”
Fa un scenariu pt Netflix,barosane!
E den de Tarantino!
pai si nu e mai bine asa? Sa se duca acolo la americani, drum bun si cale batuta!