Am fost mirat să aflu că Beyond Skyline nu numai că este o pierdere de vreme, ci, mai mult, este continuarea unei teribile pierderi de vreme. Skyline, filmul original sau pacientul zero, a apărut prin negurile lui 2010 doar pentru a dispărea în neantul binemeritat după corul de huideli pe care a reușit să-l stîrnească.
Simplul fapt că există oameni dornici în continuare să investească timp și bani în proiecte de genul ăsta nu sperie gîndul, ci îl face direct să se ducă într-un colț întunecos, să ia pozitia fetusului și să geamă gîtuit de groază: „FMM, Lumière, nu puteai tu să lași numărul artelor în pace?”.
Pe de altă parte, revenirea strigoiului de celuloid are sens. În definitiv, trăim în lumea în care Sharknado e deja la filmul cu numărul cinci, iar Samurai Cop se bucură de statutul de film cult și fanii au finanțat continuarea la fel de proastă ca și originalul. Și mai e ceva: maraciuca e din ce în ce mai populară, deci e perfect rațional să faci un film prost în speranța că publicul tău va veni complet spart și va aprecia producția.
Dar, din păcate pentru Beyond Skyline, rămîne o problemă: nu e îndeajuns de prost. Dacă ar concura la America n-are talent pentru cel mai prost film al anului, n-ar intra nici măcar în semifinale dacă n-ar aduce cu sine și ceva caz social. Judecat strict pe valoare, filmul e mediocru de prost, mult mai predispus să fie uitat decît detestat, înjurat, boicotat sau, visul umed al oricărui cineast bîtă, să ajungă în Valhalla filmelor „atît de proaste că sînt bune”.
E drept, premisa sună promițător, chiar și doar pentru cineva semi-fumat sau fals amețit cu un pliculeț de oregano: un detectiv nemilos pornește pe urmele celor care i-au furat fiul. Hoții de fiu sînt extraterești invadatori din altă lume. Și rezolvarea stă în scene ridicole de karate filmate în Indonezia, care pretinde că e Laos. Pentru că scenaristul e însurat cu o laoseză.
Plătitorul ajuns în acest punct începe să se întrebe din ce în ce mai serios dacă nu mai bine cumpăra toate edițiile de colecție ale lui Plan 9 From Outer Space. Sau poate mai bine arunca banii pe integrala Ed Wood. Sau aruncă banii de-a dreptul, dar măcar nu se umple de mizerii.
Nu-i nimic, există ceva și pentru privitorul indispus. Sindromul George Martin pe cocaină e numai bun să salveze dezastrul ăsta de la glorie nepieritoare. Personajele mor, dispar și, în esență, pier în fața ochilor publicului fără nici un dram de logică sau predictibilitate. Aici e momentul în care ar trebui să mormăiți ca dronele spălate pe creier: „Nu știi nimic, Ion Zăpadă, nouă ne plac filmele imprevizibile!”.
Ar mai fi ceva de spus? Probabil, dar deja încep să am dubii că merită efortul. Beyond Skyline e genul ăla de film făcut pe genunchi și care mizează strict pe „Hai să vedem cît de prost e” ca metodă de marketing.
Beyond Skyline. R.: Liam O’Donnell. Cu: Frank Grillo, Bojana Novakovic, Iko Uwais.
