„Nu mă mai întorc pînă nu mai există nici măcar o oaie înzăpezită în Vrancea“ – aşa grăit-a Gigi. S-a făcut noapte şi, apoi, dimineaţă. Prima zi. Patronul, sau Finanţatorul, sau Cum Scrie Actele de la Steaua, da, chiar El, a plecat. A plecat la Război Sfînt, fireşte. A doua zi. Şi cuviincios e ceea ce a făcut. Căci, dincolo de miştouri, aşa se cade. La vremuri de restrişte, cei cu dare de mînă îi ajută pe cei mai strîmtoraţi. A treia zi, a patra, a enşpea. Pe scurt, corect!
Mai rămîne doar o mică problemuţă: după ce-i salvăm pe sinistraţi, cum îi rezolvăm pe siniştrii de la Twente Enschede? Ăştia, zău, în stupizenia lor corectă, sînt daţi naibii. N-au mamă şi, cu atît mai puţin, Tată. Va trebui, deci, să ne încredem iarăşi doar în Steaua noastră norocoasă – Regina Zăpezilor. Să ne amintim ce lob i-a dat marele Lăcătuş micuţului Dasaev, pe gheaţă, în URSS, la sfîrşitul Războiului Rece.
Să nu uităm, mai nou, ce rating impresionant avu partida cu Villareal, din 2005, amînată din cauza unui mic şi primăvăratec viscol bucureştean… E clar, fraţi români: iarna e cu noi! Degeaba cîrîiţi voi, steliştilor, că echipa n-are un’ să se antreneze. Degeaba voi, suporterilor, ziceţi una-alta despre starea gazonului de pe National Arena. Gîndiţi-vă, e doar meciul tur! Calificarea se joacă în Olanda. Iar acolo nu ne trebuie decît un strat de nea de maximum 10-15 cm ca să-i ameţim complet, văzînd ei ce n-au mai văzut: lalele înzăpezite în Flandra. Hai, oieri, hai că se poate!
