Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Domnilor Pleșu, Liiceanu și Patapievici, mai reglăm și noi niște dereglări?

Zoom Domnilor Pleșu, Liiceanu și Patapievici, mai reglăm și noi niște dereglări?

Festivalul Dilema Veche e, de niște ani buni, cel mai mișto lucru ce i se întîmplă orășelului Alba Iulia în materie de cultură, iar anul acesta a fost un adevărat spectacol, chiar dacă pe ici, pe colo, a mai suferit la organizare.

Cele mai nerezonabile lucuri din lume devin cele mai rezonabile din pricina dereglării oamenilor, e o chestie zisă de Pascal, de la care au pornit cei trei gînditori, au explicat dezbătut și divagat în fața a vreo 6-700 de oameni, în cadrul conferinței de deschidere a festivalului.

Să ne înțelegem, eu unul sînt un incurabil fan Liiceanu, fapt care îmi îngreunează pe undeva următoarele rînduri. Asta pentru că filosoful a părut pe undva obosit, ba chiar a bătut puțin și cîmpii, în comparație cu Pleșu, care a fost mult mai spiritual și pus pe glume, ori Patapievici care a fost cel mai cerebral dintre cei trei. De fapt, pe undeva, mi-a părut – pînă și din poziționarea celor trei, cu Patapievici la mijloc, că a fost un fel de regie în ce privește întreaga dezbatere.

Totul a început minunat. Cînd a deschis gura primul dintre vorbitori, clopotele catedralei ortodoxe au început să bată. Pauză. Intră în scenă Liiceanu și face un fel de explicație a dereglărilor, pornind de la anatomia corpului uman, în sensul în care singurul lucru cu care omul se naște “nereglat” e mintea, creierul, în comparație cu stomac, ficat și toate cele, care știu de la început ce și cum să facă. Mă rog, aici i-aș fi zic că, anatomic, ficatul nu-i chiar pregătit să reziste la cîte beri sînt eu dispus să beau, numai că la momentul respectiv nici eu nu știam cît sînt de dispus. Imediat însă, după clopote, un tembel, de undeva de pe margine, s-a trezit să urle ca bezmeticul “securiștilor!”, “băsiștilor”. Chestie care i-a ridicat cumva mingea la fileu lui Liiceanu și explicația dereglării a devenit mai simplă. A urmat Pleșu, cu glume, haios, cu tot ce trebuie. A explicat puțin diferența între rațional și rezonabil, făcînd o excelentă parabolă între dieta rațională și rezonabilă. Patapievici a zis și el niște chestii și, mai ales, a jucat un fel de rol de moderator între cei doi gînditori mai în vîrstă. Căci – și aici sînt de acord cu el – Liiceanu a susținut ideea de minte, creier, “nereglat”, în timp ce Pleșu a susținut ideea de minte, creier “dereglat”. E, pentru cei care i-au citit, un fel de – în opinia mea – marea diferență, în sensul în care nereglatul lui Liiceanu e regăsit în evoluție, în posibilitatea ca mintea umană să învină orice necunoaștere, cîndva, undeva, în timp ce Pleșu, un filosof “credincios”, nu s-a dezis de la “omul sortit la greșeală și imperfecțiune, încă de la facere”, și prin urmare a susținut ideea de dereglat din facere. Oricum, ceea ce putea fi o dezbatere serioasă, filosofică, s-a transformat puțin într-un talk-show. Căci, pînă la urmă, nu prea ai cum face filosofie cu 600 de interlocutori.

Sigur, s-a bătut apoi puțin cîmpii – aproape la unison – pe ideea de dereglare a umanității prin “politically correctness”, care ar veni – în locica celor trei (deși Patapievici nu părea să susțină necondiționat ideea) – în siajul comunismului. S-a discutat puțin de sexualitate și de alte chestii, a mai fost pus la punct un tip care i-a făcut băsiști fără ca discuția să aibă legătură cu politica și așa mai departe. Și, desigur, ar mai fi multe de spus căci, timp de vreo două ore, oamenii au vorbit mult și bine. Uneori mult, alteori foarte bine. Alteori, în materie de comunism, mai toți au prezentat ideile lui Besancon, cu care știu că sînt toți trei de acord, dar pe care nu l-au numit cu prenume și nume.

Cu toate astea, să introduci ideea de politically correct pe post de viciu al umanității, ăleia europene, cu America cu tot, e puțin cam nașpa. Mai ales cînd, din cauză de politically correctness ai acceptat ca întreg primul rînd de scaune să fie ocupat de politicieni și oameni care au finanțat evenimentul. Dar, una peste alta a fost bine. A fost super. Iar eu rămîn fanul lui Liiceanu. Și, de sîmbătă, și fanul artistului pe care, pînă mai ieri, îl știam doar de poet și zeu al Dex-ului, nenea Stanciu. Care a avut o super expoziție.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Ciungul

    29 septembrie 2020

    Mîinile mele îmbătrînesc mai repede decît mine. Mă urc în tren și le văd în stînga și în dreapta. Mi se face cald și una îmi deschide politicoasă fereastra. Mă […]

  • Cea mai grea problemă a lui Nicușor

    29 septembrie 2020

    Chiar dacă teatrul de război pare să fumege peste cadavrele unor dinozauri, a fost o luptă electorală din care toată lumea a cîștigat cîte ceva. PNL a cîștigat ceea ce […]

  • Moët PNL!

    29 septembrie 2020

    Zumzăie fanfarele și sar cepurile butoaielor în întreaga țară: PNL a învins! Ce, pe cine, când și cum, încă nu se știe, dar e clar că a învins. PNL, partidul […]

  • Toamnă electorală

    22 septembrie 2020

    Precum o bostană cu genunchii sparți, geaba număr zile: joia muri marți, sîmbăt-am pierdut-o vineri la un tîrg, miercurea îmi pare babă dată-n pîrg ce-a visat că-i cloșcă într-o zi […]

  • Ambiții politice la virusul ucigaș

    22 septembrie 2020

    Duminică, 27 septembrie 2020, agentul electoral COVID va stabili o ordine șchioapă a puterii pe următorii patru ani. E cel mai imparabil caz de democrație nereprezentativă din istoria modernă, neprevăzut […]