Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Domnilor Pleșu, Liiceanu și Patapievici, mai reglăm și noi niște dereglări?

Zoom Domnilor Pleșu, Liiceanu și Patapievici, mai reglăm și noi niște dereglări?

Festivalul Dilema Veche e, de niște ani buni, cel mai mișto lucru ce i se întîmplă orășelului Alba Iulia în materie de cultură, iar anul acesta a fost un adevărat spectacol, chiar dacă pe ici, pe colo, a mai suferit la organizare.

Cele mai nerezonabile lucuri din lume devin cele mai rezonabile din pricina dereglării oamenilor, e o chestie zisă de Pascal, de la care au pornit cei trei gînditori, au explicat dezbătut și divagat în fața a vreo 6-700 de oameni, în cadrul conferinței de deschidere a festivalului.

Să ne înțelegem, eu unul sînt un incurabil fan Liiceanu, fapt care îmi îngreunează pe undeva următoarele rînduri. Asta pentru că filosoful a părut pe undva obosit, ba chiar a bătut puțin și cîmpii, în comparație cu Pleșu, care a fost mult mai spiritual și pus pe glume, ori Patapievici care a fost cel mai cerebral dintre cei trei. De fapt, pe undeva, mi-a părut – pînă și din poziționarea celor trei, cu Patapievici la mijloc, că a fost un fel de regie în ce privește întreaga dezbatere.

Totul a început minunat. Cînd a deschis gura primul dintre vorbitori, clopotele catedralei ortodoxe au început să bată. Pauză. Intră în scenă Liiceanu și face un fel de explicație a dereglărilor, pornind de la anatomia corpului uman, în sensul în care singurul lucru cu care omul se naște “nereglat” e mintea, creierul, în comparație cu stomac, ficat și toate cele, care știu de la început ce și cum să facă. Mă rog, aici i-aș fi zic că, anatomic, ficatul nu-i chiar pregătit să reziste la cîte beri sînt eu dispus să beau, numai că la momentul respectiv nici eu nu știam cît sînt de dispus. Imediat însă, după clopote, un tembel, de undeva de pe margine, s-a trezit să urle ca bezmeticul “securiștilor!”, “băsiștilor”. Chestie care i-a ridicat cumva mingea la fileu lui Liiceanu și explicația dereglării a devenit mai simplă. A urmat Pleșu, cu glume, haios, cu tot ce trebuie. A explicat puțin diferența între rațional și rezonabil, făcînd o excelentă parabolă între dieta rațională și rezonabilă. Patapievici a zis și el niște chestii și, mai ales, a jucat un fel de rol de moderator între cei doi gînditori mai în vîrstă. Căci – și aici sînt de acord cu el – Liiceanu a susținut ideea de minte, creier, “nereglat”, în timp ce Pleșu a susținut ideea de minte, creier “dereglat”. E, pentru cei care i-au citit, un fel de – în opinia mea – marea diferență, în sensul în care nereglatul lui Liiceanu e regăsit în evoluție, în posibilitatea ca mintea umană să învină orice necunoaștere, cîndva, undeva, în timp ce Pleșu, un filosof “credincios”, nu s-a dezis de la “omul sortit la greșeală și imperfecțiune, încă de la facere”, și prin urmare a susținut ideea de dereglat din facere. Oricum, ceea ce putea fi o dezbatere serioasă, filosofică, s-a transformat puțin într-un talk-show. Căci, pînă la urmă, nu prea ai cum face filosofie cu 600 de interlocutori.

Sigur, s-a bătut apoi puțin cîmpii – aproape la unison – pe ideea de dereglare a umanității prin “politically correctness”, care ar veni – în locica celor trei (deși Patapievici nu părea să susțină necondiționat ideea) – în siajul comunismului. S-a discutat puțin de sexualitate și de alte chestii, a mai fost pus la punct un tip care i-a făcut băsiști fără ca discuția să aibă legătură cu politica și așa mai departe. Și, desigur, ar mai fi multe de spus căci, timp de vreo două ore, oamenii au vorbit mult și bine. Uneori mult, alteori foarte bine. Alteori, în materie de comunism, mai toți au prezentat ideile lui Besancon, cu care știu că sînt toți trei de acord, dar pe care nu l-au numit cu prenume și nume.

Cu toate astea, să introduci ideea de politically correct pe post de viciu al umanității, ăleia europene, cu America cu tot, e puțin cam nașpa. Mai ales cînd, din cauză de politically correctness ai acceptat ca întreg primul rînd de scaune să fie ocupat de politicieni și oameni care au finanțat evenimentul. Dar, una peste alta a fost bine. A fost super. Iar eu rămîn fanul lui Liiceanu. Și, de sîmbătă, și fanul artistului pe care, pînă mai ieri, îl știam doar de poet și zeu al Dex-ului, nenea Stanciu. Care a avut o super expoziție.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Editoriale
  • De ce începe să-mi fie mie rușine de sfînta nerușinare a altora

    19 iunie 2018

    Într-o vreme în care personajele lui Caragiale au evadat din proiect sfidînd legile metamorfozei, nu părem prea zguduiți că Mița Baston i-a luat locul lui Tipătescu, nici că Efimița nu […]

  • Klaus și uz de klaus

    19 iunie 2018

    Săptămîna trecută, un judecător al Curții Constituționale, Lăzăroiu, a fost amenințat. Sună îngrozitor, dar e exact așa cum sună. Consilierul prezidențial Tănăsescu și-a luat concediu și l-a atras în biroul […]

  • Isărescu și sclavii

    19 iunie 2018

    Când au apărut informații despre colaboratorul Manole, în presă a fost embargou ca pe vremea lui Gabriel Oprea. Există suspiciuni mai mult decât rezonabile că Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a […]

  • Războiul de independență se amînă

    12 iunie 2018

    Mitingul PSD, înrămat de Antena 3 și RTV, atîrnă acum pe perete, alături de mitingul #rezist, pictat, de-a lungul unui an întreg, de Digi24, Realitatea TV și HotNews. Sînt două […]

  • Dulăul cu colții pe-arginți

    12 iunie 2018

    “Bătrânii și moldovenii ne vor distruge viitorul!”, spuneau, fără fereală, antipatizanți de toate vârstele ai PSD-ului, înainte de parlamentarele din 2016. Prin urmare, pe locul 1 al listei pentru Senat […]