Acum cîteva săptămîni, v-am povestit despre hormonul iubirii, oxitocina. Vă spuneam atunci că este hormonul care crește încrederea între parteneri și dorința de a se giugiuli. Tot oxitocina le determină pe mame să se poarte matern și pe bărbați să mănînce mai sănătos. Și îi încurajează pe șoarecii alcoolici să devină abstinenți. Da, cercetătorii au transformat niște șoareci în mici alcoolici pentru cauza științei. De aia este știința frumoasă.
Ei, a apărut și prima dovadă a efectului oxitocinei interspecii. Între om și cel mai bun prieten al lui, cîinele. Care se uită o dată la tine, cu ochii ăia milogi, și gata, te-a topit, te-a făcut pilaf. Se pare că totul se întîmplă grație oxitocinei. Un cercetător japonez a luat treizeci de cîini (și pe stăpînii lor) și le-a măsurat nivelul oxitocinei în urină. Apoi i-a trimis la joacă și a constatat că stăpînii care au fost priviți cel mai mult de cîinii lor au înregistrat cea mai mare creștere a nivelului de oxitocină. Din cauza asta, ei au petrecut mai mult timp uitîndu-se înapoi la cîine, al cărui nivel de oxitocină a crescut și el.
Foarte interesant, experimentul nu funcționează cu lupi, chiar dacă aceștia au fost crescuți în jurul oamenilor. În ciuda unei vieți literalmente de cîine, lupii nu îi priveau pe stăpîni în ochi aproape deloc, iar privirea lor nu ducea la creșterea nivelului de oxitocină în oameni. Mecanismul ăsta interspecii cu oxitocina funcționează doar cu cîinii domestici.
Teoria cercetătorilor este că, de-a lungul evoluției cîinelui pe lîngă casa omului, noi i-am tot selectat, alegînd cîinii al căror comportament ducea la creșterea de oxitocină. Care creștere se întîmpla și atunci cînd cîinii ne priveau în ochi.
Pentru lupi, privitul în ochi este perceput ca o amenințare. Dar este posibil ca puii mici să comunice cu mama prin priviri care să ducă la cercul virtuos de creștere a oxitocinei, exact cum fac bebelușii umani cu mamele lor. Iar pe măsură ce lupișorii cresc mari, mecanismul dispare, cam cum dispare toleranța la lactoză la peste 60% din oameni cînd nu mai sînt alăptați la sîn.
Studiile arată că trăsăturile de cățeluș reprezintă un avantaj evolutiv pentru cîini. De exemplu, în adăposturi, cîinii cu moacă “de bebeluș” ajung mereu să fie adoptați primii. Și, aparent, în procesul de domesticire oamenii au preferat, mereu, cîinii cu trăsături cît mai de pui. Deci și capacitatea de a privi în ochi a devenit o trăsătură selectată, aveau mai mult succes (și acces la hrană) cîinii care reușeau să declanșeze în oameni o reacție aproape parentală. De fapt, experimente de scanare a creierului arată că aproape aceleași zone devin active cînd unei mame i se arată, pe rînd, poze ale copilului sau cîinelui ei.
Concluzia care se desprinde de aici? Nu știu, poate că ar trebui să exersăm mai mult privirea aia miloagă… 😀
Privirea miloagă, sigur, o exersez de mult, dar si nasul umed e un „must” si-aici am o problema…
N-am înțeles cum vine treaba cu „stăpânii lupilor”, pe care aceștia nu-i privesc în ochi. Din câte știu eu, lupii sunt animale sălbatice, și cred că nici măcar nu pot fi domesticiți, n-am văzut niciodată lupi la circ, de exemplu. Atunci, care-s stăpânii lor?