Treci Dunărea pe bac, de la Călăraşi la Ostrov, urci dealul şi-ai ajuns la mînăstirea Dervent, loc de pelerinaj pentru bucureşteni. De ce acolo? Păi, cum să spun, e cea mai apropiată mînăstire îndepărtată, adică nu-i nici Cernica, în buza tîrgului, nici Putna, să cazi de pe hartă. Be mic, la Dervent sînt concentrate cîteva chestii miraculoase (după care românii se dau în vînt), există posibilităţi civilizate de cazare, cu chilii dichisite, iar mînăstirea în sine e prosperă şi bine organizată, ca o unitate militară. Avînd în vedere protecţia sus-pusă a aşezămîntului, comparaţia se susţine.
Merită să-ţi arunci ochii pe punctele de interes: ai icoana făcătoare de minuni, plasată strategic în biserica mînăstirii. E destul de nouă, n-are nici 200 de ani, iar pictorul a avut mult tupeu, făcîndu-i ciudaţi rău atît pe Fecioară, cît şi pe Prunc. Despre minuni nu mă pronunţ, că nu mă pricep. Mai sînt şi sfintele cruci, una în paraclis, alta în afara bisericii. Despre ele se spune c-ar face vindecări la oameni şi la animale: eşti şontorog, te duci la cea din biserică; ţi-e beteag porcul, sfinţeşti furaj la crucea de-afară. Aceleaşi lucruri le fac cele două izvoare, unul încastrat în zidul de sud, altul ferecat într-o capelă, undeva, mai la dos. Gagică-mea m-a stropit cu apă din cel de animale, să facă Dumnezeu o minune şi cu mine, iar ea a băut din cel pentru oameni. A băut apă!
14 vizualizări
