Nu e cazul să zic cine a fost Nae Popescu, pentru că nu știu nici eu. În ceea ce privește traseul, posteritatea l-a botezat așa datorită eforturilor depuse de acest personaj pentru a marca și promova traseul ăsta, care face legătura între două masive, anume Leaota și Bucegi. Prin Târgoviște, Pietroșița, Fieni și Moroieni, ajungi la cantonul Brătei, pe valea cu același nume. Acolo totul e închis, dar există și stația de colectare, unde – cu noroc! – se se poate sta peste noapte. A doua zi, prima bucată de traseu e și cea mai grea: îți iese sufletul până te vezi în gol alpin. Pe urmă merge mai ușor: vârful Răteiul Mic, apoi Răteiul Mare, Creasta Lungă și vârful Leaota.
De acolo mergi tot pe curbă de nivel, ocolind vârfurile (Cumpărata, Jugureanu, Secărița), până la Curmătura Fiarelor, unde dai de marcaj cu bandă roșie: ești în traseul de creastă. Apoi o ții tot spre est, spre stânga, fentezi tot (Piatra Albă, Dudele Mici, Dudele Mari, Bucșa). După un ultim urcuș și încă un vârf no-name ocolit prin dreapta, ajungi în șaua Strungărița, adică deja în Bucegi. De acolo mergi pe creastă până în șaua Strunga, iar apoi jos în Padina. După aia, rutină: cabana Padina („Nu avem locuri!“), hotelul Peștera, mâncare, bere, televizor, fete de liceu, duș, vodcă, somn. Ehei, erau niște ani când, după vodcă, urmau alte fete de liceu.
cam asa ceva incerc si eu sa fac… tot in cadrul unui proiect… nou, de vechi ce e :))
http://aradinfo.ro/articole/tripuri-cu-lucian-valeriu
(scuze de link… se poate sterge daca…)