Adamclisi, aşadar. Dau cuvântul lui nea Soare, paznicul cetăţii, posesorul unui foarte versatil „zice“, încă necunoscut gramaticii: „Monumentul de pe deal îl construise Apolodor, trimis de Traian, zice, în onoarea lu’ morţii lui din război.
Da’ cetatea a făcut-o veteranii care i-a lăsat Traian la vatră, aici la noi, că-şi terminase anii de serviciu, şi tot ei a stat în ea după aia. Era cetate, nu jucărie: avea patru porţi, canalizare, trei temple, şine săpate în pavaj, pentru roţile de căruţă, ziduri de incintă, turnuri de colţ, 16 hectare cu totul, oraş în lege. În ’73 sau ’74 a venit Ceauşescu şi-a zis că face o fabrică de ciment, că să se excaveze tot dealul pentru asta, cu monument şi cu cetate cu tot. L-au luat oamenii lui cu binişorul, de l-au convins să facă fabrica colo-şa peste vale, şi-aici să refacă monumentu’ ca să ştie lumea cum s-a bătut dacii cu romanii, că Ceauşescu avea mare drag de daci, zice. Aşa s-a făcut monumentul de pe deal, repede şi prost, cu bani puţini, să n-apuce nebunu’ să se răsucească. La ăla nu mai ai ce-i face, da’ cetatea mea e-o minune, dac-ar fi bani. A venit ministrul Culturii, zice: «Bre, nea Soare, da’ mata unde stai?». I-am arătat baraca mea, unde stă şi studenţii de la istorie când vine vara-n practică, l-am rugat să tragă măcar curent electric, d-aci din sat de la Adamclisi. 700 de metri, nu-i mult! A zis «Bine, bine» şi s-a dus“.
