Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

La trecutu-ți sumbru, sumbru viitor

Pe 18 decembrie 1989, 43 de morți, ale căror corpuri se aflau în morga spitalului, au fost luați de oamenii regimului Ceaușescu, aruncați în mașini frigorifice și transportați la crematoriul din București. După ce trupurile au fost arse, cenușa a fost aruncată într-un canal. Regimul voia să șteargă orice urmă a celor care, în cele din urmă, i se opuseseră în stradă.

Evident, nu există imagini ale acestei operațiuni. Presă liberă nu exista pe vremea aceea, milițienii și securiștii nu au mai avut și timp să se fotografieze sau filmeze lângă decedații aruncați în mașinile care, în mod normal, ar fi trebuit să transporte alimente. Dar istoria are un mod ciudat de a ne aminti că are tendința să se repete.

Imaginile crunte ale Timișoarei din 18 decembrie 1989 apar acum, la aproape 31 de ani, reconstituite, color, dar la fel de dezolante.

IGSU a achiziționat anul trecut autospeciale frigorifice dotate pentru a îndeplini rolul de morgă provizorie în cazul unui cataclism. Atunci când și-au prezentat achizițiile, cei de la IGSU au arătat presei niște chestii moderne, civilizate, atâta cât pot fi moderne și civilizate niște camioane care au de-a face cu moartea.

La Timișoara, însă, și nu numai, camioanele moderne ale IGSU n-au fost solicitate. Șefii Spitalului „Victor Babeș“ au făcut contract cu o firmă de pompe funebre care, pentru 81.000 de lei, și-a amplasat o remorcă frigorifică lângă stadionul CFR. Neavând absolut nici o dotare în plus față de un camion care transportă carcase de porc, remorca a oferit imagini ce ar putea părea desprinse din reconstituirea evenimentelor macabre de acum 31 de ani. Ambalați în saci negri de plastic, morții de COVID ai Timișoarei sunt stivuți pe podeaua remorcii, așteptând să fie luați de aparținători.

Pe lângă foame, frig și lipsuri dintre cele mai variate, la prăbușirea regimului Ceaușescu a contribuit și disprețul manifestat față de oameni. Încăpățânarea aia stupidă, ruperea de realitate, modul absurd în care negrul era prezentat drept roz. Iar modul în care au fost tratați morții Timișoarei, atunci, n-a fost decât o formă extremă a acelui dispreț. Un regim care nu dădea doi bani pe oamenii aflați în viață nu avea cum să se complice prea mult cu cei morți.

Reapariția morților batjocoriți, tratați fără pic de respect, după 31 de ani, ar putea fi doar un semn de prostie, o imagine a managementului defectuos. Dar nu este doar atât, este mult mai mult.

În 31 de ani, mentalul colectiv s-a deteriorat în asemenea hal încât lucrurile nu puteau curge decât înspre astfel de forme de dispreț. Bătrânii, săracii, știrbii, prost îmbrăcații, prost hrăniții au devenit, din ce în ce mai mult, țintele pseudo-elitelor intelectuale și ocupaționale. De la aceștia, aproape firesc, ura și disprețul s-au îndreptat spre cei ce nu împărtășesc opiniile acelorași pseudo-elite. Iar dacă ei sunt disprețuibili vii, probabil că nu merită mai mult nici morți.

Este un amestec de foame de bani, desconsiderare și egoism. Folosim cuvântul „împreună“ pentru a mobiliza masele atunci când este nevoie de pumnul colectiv al mulțimii înfundat adânc în diverse guri, dar, altfel, o ardem extrem de separat, de individual, de fiecare cu a mă-sii. Solidaritatea se găsește mai degrabă în dicționare decât în cafenelele la modă, implicare înseamnă să te înscrii benevol în corul celor ce urăsc fără să judece.

Am făcut ce-am făcut, ne-am învârtit cum ne-am învârtit și ne-am întors în trecut, cu 31 de ani în urmă. Pentru unii, următorii patru ani vor fi o absolută noutate, pentru alții un déjà-vu. Bine că pe România n-o întreabă nimeni nimic. S-ar prea putea să prefere ca patru ani de-aici încolo să stea ascunsă într-un sac de plastic, într-o remorcă, decât să vadă, a nu știu câta oară, aceeași paradă triumfătoare a nimicniciei.

1 comentariu

  1. #1

    Sunt lucruri în plus față de acum 30 de ani: dacă mergi în zona rezidențială Dubrăvița, de lângă Timișoara, vei vedea vile pe mii de mp, cu piscine și terenuri de tenis și de baschet, grădini fanteziste și altele asemenea. Acolo, în betoane și confort sunt băgate câteva miliarde de euro (poți face o evaluare ochiometrică din GoogleEarth). Deținători: mulți dintre cei care au contact, fizic și pe relația de cauză-efect, cu morții. Securiști, medici, mafie.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.