Gheorghe Gaston Marin, născut Ghiță Grossman, a fost cel mai bun la matematică și fizică dintre staliniștii români din epoca Gheorghiu-Dej. Evreu din județul Arad, Ghiță a arătat încă de pe băncile școlii primare o neobișnuită îndemînare la jongleriile cu numere. Învățămîntul românesc și sărăcia nu i-au oferit prea multe ocazii să strălucească, așa că, după ce a dat bacalaureatul la Deva și a făcut armata, a plecat în Franța.
A studiat ingineria electrică la Institutul Politehnic din Grenoble, unde a reușit să-i lase cu gura căscată pe cîțiva dintre bătrînii savanți ai curentului alternativ. Doctoratul n-a mai apucat să-l termine, fiindcă, în 1940, în Franța tocmai se isprăvise pacea. Nemții spulberaseră iluzia grandorii franceze, iar regimul de la Vichy trecuse cu arme, cu bagaje, cu vinuri, cu stridii, cu femei și cu toate idealurile iluministe de partea invadatorilor.
Ghiță a lăsat baltă cartea și a intrat în mișcarea de rezistență. Ca specialist în electricitate, înțelegea foarte bine rezistența și rolul ei în circuitul luptei clandestine. Francezii i-au apreciat cunoștințele și curajul, i-au încredințat sarcini de răspundere și l-au botezat Gaston. În 1942 a intrat în Partidul Comunist Francez și a dat de gustul electrizant al leninismului cu glonț pe țeavă. Gaston Marin a acționat cu bravură în teritoriile din sud-vestul Franței și a contribuit la eliberarea cîtorva orașe în 1944, cînd ofensiva aliată era în toi. A participat la lupte, a tras cu pușca, a aruncat în aer șine de cale ferată și se știa în tot Gestapo-ul că sarcina tăierii firelor electrice îi era rezervată numai lui.
În toată această perioadă, familia lui de la Cluj a fost deportată în Polonia de Horthy și ucisă la Auschwitz de Hitler.
Anul 1945 îl găsește deja la București, consilier în primul guvern dominat de comuniști. Venind din Franța, avînd certificat de luptător în rezistență, școală serioasă și vorbind trei limbi străine, Gaston și-a putut permite luxul de a o lăsa mai moale cu NKVD-ul. A putut sări peste stagiile în URSS și crimele executate pe persoană fizică, fiind promovat mai ales pe baza foloaselor de cunoaștere și reprezentare pe care le-a adus analfabeților din PCdR.
Gaston Marin a fost în delegația României la Conferința de pace de la Paris și nu degeaba. Reputația lui din Rezistență și contactele în rîndul foștilor tovarăși de luptă, care între timp ajunseseră să conducă Franța, au ușurat recuperarea unei părți din teritoriul pierdut.
După ce gruparea Dej a decis că nu va fi împușcat, ci, dimpotrivă, promovat, Gaston Marin a făcut parte din 12 guverne succesive, din șapte Mari Adunări Naționale și a ocupat poziții strategice în industria socialistă. El a fost unul din puținii specialiști pe care comuniștii i-au îngăduit în opera lor economică. Gaston Marin s-a ocupat de electrificarea țării, de baraje și termocentrale, de transportul energiei de înaltă tensiune de la hidrocentrală la becul chior din CAP, unde li se luau oamenilor cu japca vitele și pămîntul.
Nu a fost obligat să ia parte la războaiele interne din PCR, fiind considerat nomenclaturist de rangul doi, adică tehnocrat. Asta l-a ferit de pușcărie și l-a ținut în poziții importante pînă în 1982. A murit cu inteligență la 92 de ani, în 2010, fără să ia parte la ultimii ani ai lui Nicolae Ceaușescu și la primii ani ai lui Ion Iliescu.