Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Era cît pe ce

Zoom Era cît pe ce

Anul 1990 a fost tărîmul tuturor posibilităților. Și al imposibilităților. Societatea românească mișca în front. Iar eu testam valorile capitalismului. Cum? Păi, în februarie, m-am dus să mă angajez la o firmă străină. Firmă de ce? Habar n-aveam, dar eu eram Florin Iaru, revoluționaru’. Așa am aflat că, de fapt, eram prea bătrîn și scos, deja, din uz. M-am revoltat, pe rînd, împotriva dosarelor de cadre și a prostiei occidentale. Dar n-aveam timp să cad în depresie. V-am spus: țara mișca. În vremea aia, Casa Poporului era calul de bătaie națională. Ce să facă poporul cu ea? Cum să-și scoată pîrleala? Nu-i vorbă, cînd o vedeau, străinii cădeau în cur. Era mare, foarte mare – și din alt secol, din altă arhitectură. O vizitau după cozi chinuitoare, adevărate cozi socialiste, de sute, mii de persoane. Fierbeam de mînie văzîndu-i extaziați. Nu era chip să le smulg admirația de pe chip.

Ei bine, aici era să mă pricopsesc și eu. În CFSN se discuta de zor: cui dăm pe mînă palatele? Cine să le administreze? La Casa Elisabeta fusese numit administrator prozatorul Petru Cimpoeșu. Petru era la datorie, cînd îl căutam îl găseam, nesmintit, și ne puteam așeza în voie la un pahar de vorbă. Dar se vedea că nu e în largul lui, iar angajații, toți băieți și fete cu ochi albaștri, îl ascultau de milă. Ce știa amărîtul ăsta? Exact aici aveam să aflu ce mi se hărăzise. M-am întîlnit cu Costache Olăreanu, care mi-a șoptit la ureche, misterios: "Florine, ce-ai zice să te ocupi de Casa Poporului? Să faci ce vrei cu ea?" M-am uitat la el ca la un nebun. Nu glumea. "Am discutat și cu Pleșu. E de acord!"

În clipa aia, mi s-a răsturnat scara de valori. Mi-am imaginat pe loc un uriaș parc de distracții, macabru, cu hotel și labirint. Apoi un apartament prezidențial, de un milion de dolari (sau mărci, am rectificat eu, mărinimos) pe noapte. Da. Știam ce-o să-i fac! Iar eu, de sus, aveam să conduc afacerea cu mînă de fier.

Cu știutul am rămas. Nu m-a mai căutat nimeni, iar pe Cimpoeșu l-au aruncat ca pe o măsea stricată. De cîte ori mă văd cu Pleșu, rîdem. Ce bairam am fi putut încinge acolo!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Patrie și valută

    10 februarie 2025

    La vremea lor, dacii lui Călin Georgescu mîncau ierburi, turte de orz și seu de oaie. Voievozii consumau terci de ovăz, usturoi, lapte și pește sărat. Nu erau roșii, cartofi, […]

  • De ce Dumnezeu nu-și va cheltui nici măcar mărunţișul cu noi

    4 februarie 2025

    Cînd Cel de Sus, dînd într-o parte norii, să vadă dacă m-am umplut de har, m-a auzit cum ușui cerșetorii că nu am mărunțiș în buzunar, n-a pregetat pe cînd […]

  • Doi lupi

    3 februarie 2025

    „O poveste de demult, de pe vremea dacilor, cînd se spune că lupoaica a simțit că naște, și sărea din piatră în piatră să-și caute o vizuină.“ Așa începe Călin […]

  • Cei doi Antonești

    27 ianuarie 2025

    Un criminal de război antisemit, părtaș la Holocaust, și un șomer repatriat de la Bruxelles, scos de la naftalină din dulapul soției. Ăsta e intervalul de nenorocire și salvare a […]

  • Cristela – viitoarea doamnă a Țării Românești

    21 ianuarie 2025

    Pentru că din blana lupului mort puricii sar să-și caute o altă gazdă, echipa de zgomote din jurul lui Georgescu ar putea sări din mers în căruța cu coviltir aurit […]

Iubitori de arta