The Christmas Chronicles: Part Two este un film gîndit, finanțat, produs și promovat de Netflix, deci mulțumiți stelelor voastre norocoase că Moș Crăciun nu e negru, femeie, lesbiană, chioară și cu un picior de lemn. Bine, ultimele două ar avea potențialul unui personaj glorios, care sprijină diversitatea transformînd purtătorii de morcov și mătură în oameni de zăpadă galbenă în vreme ce cîntă „Ho-ho-ho și o sticlă de rom!“.
Sau, dacă e să vorbim ceva mai serios, un Moș Crăciun chior, amintind prin atitudine de Snake Plissken, trimis să salveze spiritul Crăciunului de mafia elfilor și de triadele pinguinilor imperiali ar fi fost un exercițiu superb de autoironie, ceea ce Kurt Russell nu s-a jenat niciodată să facă. Și dacă filmul ăla s-ar fi terminat cu Russell bătîndu-l măr, ciobănește, à la Vaslui, pe Will Ferrell, nu neapărat îmbrăcat în elf, atunci ar fi fost filmul perfect. Nu neapărat de Crăciun. Așa, în general. Îmi place ideea de film în care Will Ferrell suferă fizic așa cum au suferit psihic toți nevinovații expuși la filmele lui retardate. Altfel, n-am nimic personal cu el și îi doresc tot binele din lume. Călca-te-ar un elefant cu priapism, Will Ferrell!
Dar să revenim la filmul de față, deși nu este foarte recomandat. Poate l-ați văzut pe precedentul, poate aveți un soft spot pentru siropoșeniile de Crăciun, poate v-a trecut pe la ureche că e regizat de băiatul care a fixat pe film Singur acasă, important este că ați apăsat „Play“. Și din acel moment, Dumnezeu să se îndure de sufletele voastre, eu n-am ce să vă mai fac.
Glumeam, desigur. Dumnezeu e prea omniscient ca să urmărească asemenea chiftele. Premisa nu era rea – doar mediocră –, dar realizarea a compensat îndeajuns. Deci: un fost elf, devenit acum un gras antipatic, vrea să se răzbune pe Moșu’ din motive care nu interesează pe nimeni. Poate i-a dat Moșu’ o oglindă. Poate i-a zis „Nu mai pune ciocolată pe cartofi prăjiți!“. Poate i-a zis că are cremvurști în loc de degete și apoi a rîs de el în timp ce grasul se mușca de falangele unse cu ketchup și muștar.
Mică paranteză: rog corecții politici să nu sară în sus ofensați, urlînd rasism/sexism/alt termen golit de sens prin hiperutilizare pentru că fac mișto de grasul antipatic. Întîi, pentru că am destul burdihan ca să fiu și eu o minoritate oprimată și, al doilea, pentru că John Candy sau John Goodman nu s-au bazat pe gravitația personală cînd a fost vorba să atragă publicul în sală. Julian Dennison joacă mai prost la 18 ani decît juca Macaulay Culkin la 10.
Poate nu e corect să mă aplec atît asupra antipaticului, deși perfect proporțional. Distribuția e mediocră în momentele ei bune și perfect ignorabilă în rest. Important e că atinge cotele de diversitate. Dar e de-a dreptul jignitor să-i ai în film de Kurt Russell și pe Goldie Hawn și să nu le dai o partitură pe care să se dezlănțuie. Aș fi vrut să-i văd prinși într-o ciondăneală perpetuă, într-un război al farselor simpatice, într-un duel al replicilor cu spirt și scîntei. În situații tîmpițele, dar haioase, cu șarm, suflet și armonie. Nu e cazul. Filmul e plictisitor, previzibil, îngălat, superficial și util poate doar ca să țină ocupați niște copii foarte mici, vrăjiți de CGI-ul mediocru aruncat peste Satul Moșului de la Polul Nord.
Singura să calitate e că reamintește de Overboard, acel film cu premisă ridicolă și realizare atît de simpatică. Nu e o capodoperă, dar e o plăcere nevinovată și un film care, după vizionare, vă lasă cu inimile ușoare și cu poftă de viață.
The Christmas Chronicles: Part Two. R.: Chris Columbus. Cu: Kurt Russell, Goldie Hawn.
1.392 de vizualizări
Oricum, mult mai slab fata de primul film.
Si iata ca isi mai aminteste cineva de ESCAPE FROM NEW YORK, 1981, vazut de vreo 10 ori pe casete VHS obosite pe timpul piticului dilimoc… Ce vremuri dom’le, fara nostalgie, dar aveam douazeci-si de ani…