Acum cîțiva ani, cînd am citit eseul lui Adrian G. Romila despre pirați și imaginarul mării, am bănuit că în acest scrupulos filolog se ascunde și un romancier al călătoriilor. Apoi mi-am adus aminte de romanul său de debut, Drumul spre sud. Roman de aventură, apărut în 2012. După cartea cu pirați, Romila a mai publicat, în 2017, Zeppelin, un roman pe cît de bine documentat, pe atît de bine scris, iar în acest an i-a apărut încă un roman, Acasă, departe. Asta în afară de cîteva volume de eseuri și unul de povestiri. Dacă adaug că Adrian G. Romila scrie și critică literară avem imaginea completă a acestui călător prin lumea cărților care în adolescență a urmat liceul militar de marină, experiență de pe urma căreia și-a dat seama că rostul său e să navigheze în bibliotecă, pe mările imaginației.
Acasă, departe cuprinde, de fapt, sub acest titlu trei cărți diferite care comunică între ele printr-un straniu lift al timpului care transportă un nume, Adrian Romila, mai întîi în secolul al XIX-lea, cînd îl poartă un tînăr sublocotenent de marină. Apoi în prezent, cînd Adrian Romila e un profesor universitar care a ajuns om de serviciu la Muzeul Marinei din Constanța. În cele din urmă, (H)adrian Romila e numele unui sclav roman din îndepărtatul timp al exilului lui Publius Ovidius Naso la Pontul Euxin. Autorul își nedumirește dinadins cititorii la trecerea de la un etaj la altul al timpului și face asta schimbînd și vestimentația stilistică a fiecărei cărți (părți) din care e alcătuit romanul. În Patria (1835), citești un preacinstit roman de călătorii și aventuri nautice – de fapt, o singură călătorie, cu bricul Maritza, pe ruta Brăila-Constantinopol. Amor, politică secretă pentru emanciparea națională, contrabandă cu hașiș în scopuri patriotice, corupțiune și trădare într-o poveste palpitantă, după tipic, dar străbătută de o fină ironie care-ți dă de gîndit că e ceva în neregulă cu narațiunea asta în care e adusă vorba despre exilul de acasă al sublocotenentului Romila. După ce a prins gustul Occidentului, tînărului – italian după tată și român după mamă – patria cu primitivismul și fărădelegile ei i se pare primejdios de indigestă și nu-și înțelege tatăl care umerește la propășirea ei. Om de onoare însă, junele acceptă misiunea pe care i-a dat-o tatăl înamorat de viitorul patriei.
În Peninsula, autorul trece la un postmodernism în notă cinică, cu mărturisiri complete la persoana întîi, făcute de un universitar-scriitor lovit de soartă în urma unei lucrături gazetărești ticăloase, încît se apucă să scrie la comandă o povestire despre bricul călătoriei din Patria și despre persoanele aflate la bordul său. Pe lîngă intriga complicată, excelent condusă, avem aici de-a face și cu reflecțiile despre arta literară și despre condiția scriitorului contemporan ale greu încercatului universitar, transformat într-un paria de nicăieri eșuat ca om de serviciu la muzeu.
În sfîrșit, în Exilul, un autor neștiut ne povestește peste umărul lui Hadrian Romila, eruditul sclav al poetului Ovidius, străduindu-se cu succes să ni se adreseze în stilul și adeseori și pe limba autorilor latini ai vremii. Sclavul și poetul dezbat despre exil și filosofează despre glorie, uitare și posteritate la marginea lumii, dar și despre ciudatele privilegii de care are parte Ovidius în cetatea de la Pontul Euxin care a devenit „acasă“ pentru nefericitul poet.
O țevărie subtilă de care-ți dai seama treptat, într-un răspăr pus la cale de autor, leagă cele trei cărți/părți din Acasă, departe, încît de-abia după ce străbați și Epilogul le descoperi legăturile pînă atunci secrete și accepți că această stranie construcție e unul dintre cele mai importante romane apărute la noi în ultimii treizeci de ani.
Adrian G. Romila, Acasă, departe, Editura Polirom, 2023.
