Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Facultatea de fapt și de drept

Zoom Facultatea de fapt și de drept

Eram la librăria Humanitas din Auchan, mă uitam la niște cărți apărute recent. Un bărbat de vârstă mijlocie, genul de gospodar care-ți ține toate actele într-o mică borsetă din piele, intră în librărie și se duce țintă la casier.

– Aveți noul Cod Civil?

Casierul răspunde plictisit și-i arată niște rafturi într-un colț.

– Mda, ar trebui să fie la cărți juridice, acolo.

– Excelent, excelent! aproape că strigă clientul, cu acel entuziasm al psihopatului care tocmai și-a mai încolțit o victimă.

Am început atunci să-mi pun întrebări în legătură cu legile din țara asta, am început să am dubii. Poate că noul Cod Civil nu e un act normativ atât de bun, dacă ajută un astfel de om să-și ducă la capăt planurile. În plus, ce fel de scopuri o fi având acel client, dacă tot ce-l despărțea de ele era cunoașterea legii și capacitatea de a face trimitere la un articol anume? Oricum, Codul Civil e valabil, indiferent dacă-l cunoști sau nu. Nu cred că sunt unii care dorm fără să știe pe mici averi, doar că le trebuie un exemplar din noul Cod Civil care să le deschidă ochii asupra drepturilor pe care le au. Deși, cine știe, poate că e un articol special în acest cod care explică în detaliu unde au îngropat pirații comoara.

2.023 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia