Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Fantastica luptă de o viață dintre Márquez prozatorul și jurnalistul Márquez

Zoom Fantastica luptă de o viață dintre Márquez prozatorul și jurnalistul Márquez

(„Căci semințiilor condamnate la o sută de ani de singurătate nu li se mai dă o a doua șansă pe pămînt.“) Cred nestrămutat că lui Márquez îi plăceau cifrele rotunde și titlurile hiperbolice. În privința titlurilor sînt sigur. Așa că, chiar dacă în românește sună mai bine Un veac de singurătate, mai aproape de intenția autorului e O sută de ani de singurătate.

Sub titlul Scandalul secolului, editorul său, Cristóbal Pera, a antologat aici texte publicate în presă de Márquez între anii 1950 și 1984. Chiar dacă celebrul antologat proclamă „Mai presus de orice sînt jurnalist. Toată viața am fost jurnalist. Cărțile mele sînt cărți de jurnalist, chiar dacă nu se prea vede“, cea mai mare parte dintre textele din carte sînt povestiri deghizate în foiletoane sau în reportaje.

Cum M. nu poate fi suspectat că nu se pricepe la literatură, cu siguranță că declarația asta e o figură a modestiei simulate, la fel ca aceea în care formidabilul romancier se compara cu cizmarii, în discursul lui de la Stockholm, cînd a primit Premiul Nobel. Așa-zisul său reportaj transmis în serial de la Roma ziarului El Espectador din Bogotá în 1955 e mai degrabă o nuvelă construită sub formă de reportaj. Scandalul secolului e de fapt povestea unei oarecare tinere italience care e găsită moartă pe o plajă. Ceea ce pare o sinucidere – deci caz închis! – se transformă în cu totul altceva cînd se face o nouă anchetă.

De ce scrie Márquez un reportaj despre povestea asta? Fiindcă a pățit-o la el acasă cînd a cercetat atent cazul unui marinar naufragiat devenit erou național cu largul concurs al autorităților columbiene și a descoperit că eroul mințise. De pe urma acestei investigații, ziarul la care scria M. a fost închis, iar el s-a exilat. E drept că și falsul erou s-a întors în anonimat. Așadar pe reporterul de investigație columbian ajuns la Roma îl interesează mușamalizarea unei crime și cele două identități ale victimei: una publică, de fată inocentă, cealaltă ascunsă, de prostituată cu încuviințarea familiei. Textul însă, chiar dacă poate fi citit și ca un reportaj, are miză literară. Multe altele sînt pur și simplu povestiri pe care M. le publică în ziare drept foiletoane jurnalistice. Pe măsură ce-i crește notorietatea, Márquez nu se mai obosește să dea aparență jurnalistică povestirilor sale publicate în ziare. Toate sînt bine scrise, iar cîteva, apărute mai ales în ziarul madrilen El País, excelente, în aceeași linie cu povestirile scurte ale prietenului său argentinian, Julio Cortázar. În povestirile lui de călătorie apare des Cuba lui Fidel Castro, pe care Márquez o laudă, mai găsind și justificări pentru dictatura lui Castro. Cînd aduce vorba, în schimb, despre americani, autorul Toamnei Patriarhului se inflamează. Ceea ce  i se întîmplă rar dacă scrie despre Uniunea Sovietică. Marea excepție – cînd M. vizitează Budapesta, unde rușii l-au instalat la putere pe János Kádár, după ce-au înăbușit revoluția din 1956. Micul grup de jurnaliști străini din care M. face parte e luat în primire la hotel de vreo 12 translatori, dintre care cîțiva nu știu decît ungurește, încît ca să scape de ei și să exploreze Budapesta pe cont propriu, inventivul columbian recurge la o stratagemă. Așa vede clădirile ciuruite de gloanțele sovieticilor și încearcă să intre în vorbă cu localnicii. Ungurii înfricoșați îi întorc spatele, iar cei mai curajoși îi răspund sibilinic sau îi înmînează bilețele, ca bătrînul vatman pe al cărui bilețel scrie: „Dumnezeu să salveze Ungaria!“.  Doar pe pereții unui closet public M. află ce părere au budapestanii despre regimul Kádár. M. citează cîteva inscripții, în traducere, precizînd că altele, cele mai multe, sînt nereproductibile. Acesta e unul dintre puținele texte jurnalistice, cap-coadă, din Scandalul secolului. Majoritatea celorlalte sînt povestiri pe care, probabil, M. nu le-a inclus în volumele sale de proză scurtă fiindcă nu voia să amestece borcanele și să treacă la proză ceea ce a publicat mai întîi drept gazetărie.

Gabriel García Márquez, Scandalul secolului, traducere de Tudora Șandru Mehedinți, Editura RAO, 2020.




Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale