Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Fantoma nepieritoare

Zoom Fantoma nepieritoare

Lăsînd la o parte curajul, priceperea militară și medaliile, care l-au făcut nemuritor în sens eroic, Ioan Dejoianu a fost și nemuritor de-adevăratelea, nemuritor în sensul cel mai fizic cu putință, fiindcă, atîta vreme cît nu i s-a găsit corpul și nici o dovadă a morții sale pămîntești, nu se poate spune, cîtuși de puțin, că a murit. Dacă nemurirea lui corporală ar fi susținută de fapte, adică dacă el s-ar arăta dintr-o dată celor care nu știu unde și cum a dispărut, azi ar împlini frumoasa vîrstă de 148 de ani.

S-a născut, așadar, în 1871 și, pînă la absolvirea Școlii de Ofițeri de Artilerie și Geniu, în 1892, nu s-au cunoscut amănunte din biografia lui. Ioan Dejoianu era ca și cum n-ar fi existat. Nimeni nu știe ce a făcut în viața privată Ioan Dejoianu, existența lui fiind semnalată doar de registrele militare oficiale. Ele spun că a fost numit la conducerea unor unități din ce în ce mai mari pe măsură ce avansa în grad. Tot ele consemnează că Ioan Dejoianu a participat cu bravură, în fruntea Regimentului 5 Infanterie, la Bătălia de pe Valea Jiului și la Bătălia pentru București.

Invizibil în viața de zi cu zi, dar prezent în rapoartele de front și planurile de luptă, Ioan Dejoianu a dus o viață dublă. Pe de o parte, a dus viața comandantului viteaz, descrisă de documentele militare, iar, pe de alta, a dus o viață personală fără martori, din care nu au rămas nici dovezi și nici amintiri. Cei care încearcă să reconstituie biografia ofițerului și generalului Dejoianu se izbesc de inexistența lui fizică și trebuie să se mulțumească doar cu legenda eroică ce răzbate din arhivele războiului.

În 1917, generalul Dejoianu apare în documente care se referă la bătălia de la Mărăști. Acolo, pe hîrtiile de front, își face iarăși datoria de erou, pentru ca apoi să dispară, cum avea obiceiul, din orice relatări private. Unde s-o fi dus nimeni nu știe, dar această ipoteză a inexistenței lui i-a făcut pe soldați să-l îndrăgească, fiindcă generalul Dejoianu părea să aibă puterile misterioase al unui arhanghel: știa să învingă dușmanii și era imposibil de văzut.

Cu timpul, pe măsură ce trupa observa că gloanțele și obuzele ocolesc unitățile atribuite lui Dejoianu, prezența lui fizică nici n-a mai fost cercetată, oamenii adîncindu-se în mulțumirea de a-l ști acolo fără să-l vadă. Și tot așa, bătălie după bătălie, Brigada 2 Artilerie a generalului Dejoianu a trecut nevătămată prin războiul postbelic din Ungaria, condusă de o persoană pe care nimeni nu-și amintea s-o fi văzut.

Cînd luptele au încetat, generalul a primit Ordinul “Mihai Viteazul” și “Coroana României” pentru fapte de vitejie, dar nu există martori care să-l fi văzut la ceremonia de decorare. Numele lui plutea odată cu legenda pe un abur de memorie, fiind adeseori confundat și înlocuit în minte cu alți comandanți, amestecat la repezeală cu alte chipuri din marea de chipuri amestecate de război. Faptele, care n-au putut fi niciodată probate, arată că generalul Dejoianu a dispărut pentru totdeauna la un moment dat, dacă nu cumva dispăruse încă de dinainte să apară.

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    in orice intreprindere pozitiva importanta, muritorii sunt insotiti de nemuritori. Dovada acest Dejoianu… Nu prea are rost sa ii uram la multi ani .

  2. #2

    Genial.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale