Pe vremea cînd suporterii echipelor noastre de fotbal să numeau „microbiști“ – fiindcă aveau microbul –, erau și mai mulți pe stadioane, și mai – n-am alt cuvînt – sportivi în atitudinea față de adversari decît fanii de azi. O probă: la meciurile campioanei CFR Cluj se umplu tribunele doar la meciurile internaționale, dar și atunci mai rămîn locuri goale, triste ca o gură știrbă, în rest sînt vreo cîteva mii, adunați în pîlcuri. Altă probă: unul dintre pîlcurile astea cefereclujene, de la tribuna din spatele băncilor unde stau antrenorii placizi și rezervele, s-a apucat să-l fluiere și apoi să-l huiduie pe Gică Hagi, sub prepusul că Regele ar fi vîndut meciul celor de la FCSB, cînd a pierdut cu 0-4, ca să-l ajungă din urmă M.M. Stoica pe Dan Petrescu. Te pui cu conexiunile pe care le poate face fanul de la Cluj necăjit că Farul n-a jucat prost ca-n alte meciuri, ca să cîștige echipa lui favorită? Că Hagi tot pierde meciurile în ultima vreme, asta n-a încăput în mintea fanilor ceferiști.
Dacă microbiștii care umplu stadionul la Barcelona ar judeca la fel de isteț ca fanii CFR-ului, ar trebui să-l huiduie fără întrerupere pe Xavi Hernández că vreo patru etape la rînd a vîndut meciurile de acasă. Catalani proști, nu inteligenți ca flăcăii de la Cluj!
Totuși, dacă fotbalul nostru n-ar avea tradiții serioase, care se pierd în negura timpului, în operațiuni de vînzare-cumpărare a meciurilor, le-ar mai fi trecut prin cap fanilor Cefereului că Hagi i-a vîndut meciul finului Becali? Poate că nu, dar poți să știi ce se petrece în mintea fanilor în Săptămîna Luminată? Cu 0-4, bre frațicule??? Cu atît, feldi, ca să nu pară vînzare: șmecherii de machidoni!
De gîndirea fanilor nu mă mir, dar să se pună Hagi la mintea lor? Că atunci cînd l-au luat la fluierături, plus ce i-or fi zis, Regele, în drum spre vestiar, i-a aplaudat de sanchi. Fanii cătrăniți au trecut la huiduieli, iar Hagi, poate și mai cătrănit decît ei, le-a făcut semn cu mîinile să-l huiduie mai tare, ceea ce înfierbîntații ardeleni au executat întocmai și la timp.
Amărît că-i joacă echipa prost, dar poate și mai amărît că nu-și poate scoate trupeții din marasm, Hagi și-a mai pierdut o dată cumpătul. De astă dată a uitat că nu-i bine să întărîți fanii, mai ales cînd n-au dreptate, fiindcă au memorie lungă. Iar cei de la Cluj stau atît de bine la acest capitol, încît, acolo, cine ține cu Universitatea n-are ochi să-i vază pe ceferiști, fiindcă sînt echipa ungurilor! Kolozsvári Vasutas Sport Club, înființat în 1907, în timpul Imperiului Austro-Ungar, a devenit CFR de-abia după Unirea din 1918. Echipa studenților din Cluj s-a născut în 1919 și, cu toate că din „Vasutas“ rivalii și-au schimbat numele în „CFR Cluj“, în memoria clujenilor patrioți tot Vasutas au rămas, ceea ce e valabil și azi, chit că CFR e singura echipă din Cluj care joacă în prima ligă. Și cum și în mintea clujenilor care țin cu CFR vechea rîcă e cît se poate de vie, semn că stau bine cu memoria, Hagi s-a asigurat de huiduieli pentru viitoarele meciuri cu CFR-ul.
2 vizualizări