Am doi maidanezi în fața blocului: unul bătrîn și prost, celălalt alb și cu un doctorat în geologie, asta dacă judec după numărul de cataroaie pe care i le-am servit în bot în momentele în care devenea poftitor de pulpă nevinovată. Un timp ne-am ignorat reciproc și am crezut că a priceput mesajul.
Dar nu: ieri era iarăși la apel, colți alunecoși, inimă zburdalnică. Am luat piatra și m-am pregătit să dau cu sete. Dar n-am dat. Un borcan venit de sus ne-a tăiat amîndurora avîntul războinic. Javra a fugit, eu am rămas privind prostit spre etajul 2, de unde o broboadă țipa amenințător: „Nenorocitule, tu dai în Băețică? Dacă te mai prind pe-aici îți sparg capul!“. Deci borcanul era pentru mine. Am părăsit demn cîmpul de luptă, fără să spun vreun cuvînt. În definitiv, un cataroi face cît o mie de cuvinte. În cazul de față, cuvintele alea înseamnă „cioburi“.
Publicat în Cațavencii, nr. 15(93), 2013
