Atenție, acest film poate cauza hemoragii cerebrale pentru că simți cum neuronii își taie venele în timp ce privești ecranul. Scenariul emană atîta retard încît, după cîteva minute de expunere, oameni normali au început să facă apologia antivaccinărilor. Există cazuri clinice documentate de spectatori care au văzut filmul pînă la final și au ieșit din sală murmurînd fie „He-he!”, fie, în cazurile foarte grave, „Olivia Steer are păreri chiar OK!”.
Drunk Parents nu este un film. Este un pariu pierdut cu IQ-ul minim și o insultă grosolană adresată conceptului de „a șaptea artă”. Alec Baldwin a primit rolul principal pentru că e un nesuferit care merită roluri nasoale. Salma Hayek a primit celălalt rol principal pentru că altfel nu mai aveau feministele motiv să se plîngă de „white privilege”. Gata, au pus o latina într-un film infect, puteți să reîncepeți protestele în care vă puneți sclipici în părul de la subraț.
Probabil, 2019 e anul în care Hollywood-ul testează limitele răbdării. Au început cu idiotul Holmes & Watson, lansat pe ecrane după ce Sony încercase în zadar să-l vîndă Netflix. Neoficial, răspunsul a fost „Ne pare rău, dar e mult prea prost chiar și pentru noi!”. Pun pariu că, în cazul Drunk Parents, Netflix nici măcar n-a mai răspuns la telefon și, cînd a început să fie inundat de mesaje cu „pls cumpăraț film kkt”, au scris „Tunel… hhhhhhhhhh… recepție proastă… hhhhhhhhh… vb mai tîrziu…”
Drunk Parents. R.: Fred Wolf. Cu Alec Baldwin, Salma Hayek.
În același timp, Escape Room este înspăimîntător și colcăie de adrenalină pînă găsești ieșirea din sala de cinema. Dacă specialiștii l-ar numi The Cube în trei laturi sau Saw cu tacîmuri de plastic, privitorii de ocazie l-ar putea considera o tristețe sinistră în cazul ideal.
Dar cum noi nu trăim într-o lume ideală – și prima dovadă e că asemenea filme sînt făcute –, Escape Room insistă să-și sperie victimele doar cu sforăiturile vecinului de scaun și cu prețurile umflate la popcorn și nachos. Povestea grupului de fraieri care participă la jocul mortal este atît de previzibilă încît pare de-a dreptul revoltător că personajele n-au bunul-simț să-și anunțe propria moarte cu măcar cinci-zece minute în avans. De fapt, singurul mod în care Escape Room ar fi fost surprinzător era ca toate personajele să se sinucidă în primele două minute, iar restul să fie doar imaginea sîngelui care se usucă pe pereți. Unde mai pui că ar fi fost și mult mai puțin plictisitor.
Din fericire, finalul ridicol lasă loc de continuare. Deci să nu fiți supărați dacă vă decideți să-l ratați. Peste un an sau doi, sigur mai apare unul.
Și, în caz că vi se pare ciudat că am ales pentru săptămîna asta o comedie îngrozitoare și un horror rizibil, să vă lămuresc pe deplin. Vedeți voi, e strict vina ideologiei. După atîția ani în care a fost strigătul de luptă al frustraților cu freză asimetrică, era timpul ca și filmele să se schimonosească la privitor și să spună: „Tocmai mi-ai presupus genul?”.
Escape Room. R.: Adam Robitel. Cu: niște netalentați de mînă a treia, hai să nu mai pierdem vremea cu enumerarea lor.
Domnule Darie, daca ati rezistat sa vedeti Drunk Parents, sunteti eroul meu. Eu am plecat dupa 20 de minute, atat mi-a trebuit sa infulec pop cornul.