De ce a cîștigat The Favourite Oscarul pentru rol principal feminin cînd regina Anne a Marii Britanii este doar prada de care trag cu ghearele două secături, doar-doar își vor asigura și menține postul de favorită? Întrebarea e legitimă și te sîcîie pe tot parcursul filmului. Răspunsul însă vine mai tîrziu. Încet, memoria se golește și amintirile se șterg. Replicile se uită. Firul poveștii devine zgomot de fond. Ce rămîne, însă, inviolabil precum instituția majestății în sine – în Anglia, cel puțin, francezii avînd alte idei capitale – este rolul superb al Oliviei Colman.
Venită din fundul ierarhiei sociale și mirosind discret a bălegar, Abigail (Emma Stone) ajunge în serviciul verișoarei Lady Sarah Churchill și își începe, ușor-ușor, revenirea în lumea bună din care a fost izgonită de soarta crudă și tatăl tîmpit. Ținta finală este însuși capul încoronat, ușor de atins atîta vreme cît aceeași Lady Sarah este confidenta, cerberul și, în general, factotumul unei regine în al cărei suflet domnesc depresia și harababura.
Și, cum două favorite sînt cu una prea multe, terenul e pregătit pentru bătălia apocaliptică în care cele două mîndre își vor pune la lucru arta de a fi japiță, șantajistă, mincinoasă și escroacă emoțional.
În mod surprinzător, însă, memoria le transformă pe cele două dușmance în parte din decor, iar conflictul dintre ele, bine lucrat, de altfel, devine doar un mijloc de-a pune în lumină cu talent și duioșie o femeie într-o situație paradoxală: este stăpîna Imperiului Britanic și, totuși, singura formă de adresare potrivită pare să fie „sărmana”.
Singură, șleampătă și nesigură dacă e doar ștearsă sau direct nasoală, regina Anne intră în cadru cu o grație pe care n-ai fi bănuit-o judecînd după rochiile înfoiate și tonajul ascuns discret sub ele. În parte femeie bîntuită de temeri, în parte copil de-o naivitate dezarmantă, în parte biată ființă chinuită de griji, regrete și o sănătate pentru care adjectivul „șubredă” e doar începutul, ai crede că e imposibil ca un asemenea personaj să stîrnească alte emoții decît sila sau, în cazul spectatorilor mai omenoși, mila. Olivia Colman dovedește cu talent și intuiție că aici credința e un sfetnic prost, iar spectatorul ar face bine să cerceteze scenă cu scenă și să se minuneze de contrariu. Doar cei dăruiți cu simțirea unei pietre și instinctul estetic al unei amibe se vor declara necuceriți. Dacă mila rămîne în arsenalul emoțiilor, dar împinsă serios către periferie, sila fuge ca Necuratul de apa sfințită, spălată blînd de pe ecran de un val imens de simpatie și admirație. Simpatie adîncă, umană, pentru cea reînviată pe ecran, și admirație pentru cea care i-a dat viață. Deși prinsă între două laureate Oscar, regina Anne ar putea lejer să spună în scenele sale, asemeni vărului Ludovic dintr-un secol precedent: „Filmul sînt eu!”.
Desigur, n-o spune, pentru că ar fi tăiat replica ticălosul de regizor grec la montaj. Între noi fie vorba, era mai bine dacă tăia interstițialele idioate al căror unic scop logic pare să fie ruperea continuității și ologirea completă a imersiunii. Desigur, sînt oameni care apreciază ca filmul pe care îl văd să fie întrerupt brusc de un carton negru pe care scrie ilizibil ceva ce urmează a fi spus cinci minute mai tîrziu. La fel cum sînt și oameni care consideră că mîncatul de ciorbă e un act de cultură dacă e făcut pe ecran.
Și dacă tot vorbeam de grec, înțeleg că e trendy și cool să-ți alegi lentile cu fițe și unghiuri ciudate de filmare, pentru că sigur se vor găsi destui hipsteri critici de film care să aplaude „metafora vizuală” ca niște morse retardate. Dar tot arată ca rezultatul muncii unui puțoi care a descoperit WordArt.
Din fericire, experimentele eșuate vizual sînt puține și perfect uitabile. De fapt, singura chestie cu adevărat reproșabilă este modul în care povestea reușește să meargă cu frîna trasă, să se mocăie cu scene inutile, să lungească și mai inutil altele și, în general, să colmateze ritmul cu balast. Nu de multe ori, dar cam des. Din fericire, nu destul de des încît să strice plăcerea jocului Majestății Sale.
The Favourite. R.: Yorgos Lanthimos. Cu: Olivia Colman, Emma Stone, Rachel Weisz.
1.494 de vizualizări
