Acum trei ani, primul Guardians of the Galaxy, cu partitura lui de eroi la mîna a doua, venea ca o furtună aducătoare de aer proaspăt într-un univers Marvel suprasaturat de continuarea continuării și de obsesia lui „Hai să punem toți celebrii grămadă, să vedem ce iese”. Ce-a ieșit știm. Un maldăr. Un maldăr de bani, nu era un apropo fertilizant la adresa calității cinematografice.
Așa, revenind: primul Guardians of the Galaxy. Simpatic. Decent. Are copac vorbitor, are raton dement, are eroină apărută parcă dintr-o partidă de sex neprotejat între Wonder Woman și un kil de kiwi, îl are și pe băiatul ăla din Jurassic Park, scenariul nu suferă de propria importanță și se ia în serios doar ca să aibă motiv să se ia la mișto ulterior, în fine, un blockbuster vizionabil și perfect uitabil, ceea ce, fie vorba între noi, e mai mult decît ați putea spera de la un film hollywoodian.
Guardians of the Galaxy Vol. 2 vine să repete același succes apelînd la aceeași rețetă. Din păcate, apelează prea mult. Și încearcă prea mult. Sau, în general, prea mult. Filmul cară în bagajele-i spațiale destulă acțiune cît să umple trei filme cu Cichiceani, dar festinul, garnisit bine în culori și efecte speciale, e aruncat pe ecran ca să bucure ochiul privitorului, doar-doar nu se va opri să se întrebe creierul: „Bun, dar are vreun rost toată orgia asta cromatică și coregrafică?”.
Povestea, împănată și complicată de dragul suspansului și al întorsăturilor de situație, se reduce, în esență, la copia chinezească a Imperiului contraatacă. În mod ironic, deși Kurt Russell pare distribuit ca să spună convingător „Luca, eu sînt taică-tu!”, el are nesimțirea să-și aducă aminte că are vînă de actor pursînge și, aparent fără efort, își lasă majoritatea colegilor de platou să-i admire praful, fie el și de stele.
Scenele în care tatăl își cunoaște fiul sînt înduioșătoare, nu pentru că filmul se screme de-a dreptul să promoveze ideea de familie, ci pentru că diferența de talent dintre cei doi ia proporții universale. Mă rog, hai să zicem că asta e, Chris Pratt vine din altă galaxie, se mai întîmplă…
Avem și glume? Nu poți să intri într-o scenă fără să calci în tentative de umor. Nu toate ratate, urme de haz apar pe ici, pe colo, dar nici pe departe nu transformă filmul în comedia lunii. Poate în comedia unui alt satelit, de preferință mai mic și mai îndepărtat de Pămînt.
Privit retrospectiv, cînd aburii beției vizuale s-au risipit, iar întrebările nu pot să acopere, deși numeroase, momentele moarte și găurile negre din scenariu, Guardians of the Galaxy Vol. 2 redevine ceea ce a fost gîndit să fie de la bun început. Un film mediocru, adresat în general fanilor și copiilor, bun să pretindă că include două ore de escapism și foarte util cînd vine vorba de vîndut jucării, tricouri, cărți de colorat și tone de alte mizerii făcute în China pentru publicul larg.
Guardians of the Galaxy Vol. 2. R.: James Gunn. Cu: Kurt Russell, Chris Pratt, Zoe Saldana.
295 de vizualizări
nu imi dau seama de ce scrii un asemenea articol cand nu ai habar de filme. varza articolul. apuca-te de altceva!
Colegu’ dumitale ne-a povestit de una care s-a dus la film invitata de un prieten si s-a jucat tot timpul pe telefon in timpul proiectiei.
Asa ca m-am gindit sa citesc si cronica. Drept pentru care ma gindesc ca la film, poate intru doar ca sa ma ascund de creditori, de politie.
Exact aceeasi senzatie am avut-o si eu la film. Faceam wow la scenele de actiune dupa care ma intream : bun, si care e povestea aici ?