Pe generalul Dănilă Pop l-au decorat Arhiducele Friedrich al Cehiei, împăratul Austro-Ungariei, împăratul Germaniei, regele României, mareșalul Antonescu și Papa de la Roma. La bătrînețe, cînd își punea uniforma de gală trebuia ținut de subțiori, ca să nu i se îndoaie genunchii de la atîta metal. Vestonul lui arăta din față ca o platoșă de aramă. Dacă cineva ar fi vrut să-l împuște pe general într-o zi de paradă, trebuia să țintească la cap.
S-a născut în 1868, în județul Bihor, într-un sat care arăta ca o piedică serioasă în calea unei cariere. Tatăl său era colector de taxe și jupuia țăranii români la ordinul Imperiului Austro-Ungar. Dar o făcea cu milă și înțelegere, fără să ia în seamă recomandarea stăpînirii de a le arăta dispreț. Acest umanism de țară a inspirat sentimentele pro-românești ale tînărului Dănilă și i-a sădit în suflet dorința de a ajunge, la un moment dat, patriot în Regat.
Pînă atunci, însă, a fost nevoit să se folosească de ocaziile și instituțiile oferite de Habsburgi. În 1890 a absolvit Academia Militară Tereziană de la Viena cu gradul de sublocotenent și cu un accent german ireproșabil. Vorbea maghiara ca orice ardelean și chiar româna, pe care plănuia s-o folosească în proiectul de trecere a Carpaților. Peste cîțiva ani, cînd a fost trimis să refacă fortificațiile în Trento, a deprins și limba italiană, pe care o va folosi peste treizeci de ani ca să-i mulțumească Sfîntului Părinte, la Vatican, pentru medalie.
Pînă să înceapă primul război mondial, Dănilă Pop a primit funcții și misiuni peste tot în imperiu, a comandat unități în Tirol, Galiția, Bucovina, Budapesta și Praga, a apucat ziua în care băiatul care fugărea iepuria ajuns profesor la Academia Tereziană. Cînd au început luptele, maiorul Pop a fost trimis în prima linie și, în cîteva luni, legenda lui de comandant invincibil a început să crească. A luptat pe frontul de vest, dar, mai ales, pe cel de nord-est, în Bucovina, unde a făcut praf toate ofensivele țariste. Mitul invincibilității a fost dublat de aura nemuririi, fiindcă colonelul Pop avea faima de a nu putea fi ucis de mînă omenească. Se ridica în picioare și își comanda soldații sub tirul inamic, fără să-i pese de lunetiști, purtînd însemnele de ofițer la vedere și, uneori, trăgînd dintr-un portțigaret.
După 1 decembrie 1918, cînd Transilvania a început să se unească cu Regatul și Austro-Ungaria s-a împărțit între popoarele supuse, Dănilă Pop s-a pus la dispoziția Marelui Cartier General.A fost făcut general de brigadă și a fost trimis împotriva lui Bela Kun. În fruntea Diviziei XVIII Ardelene a participat la anihilarea armatei și regimului bolșevic de la Budapesta.
Generalul Pop a luptat de ambele părți ale frontului și nu a pierdut nicio bătălie. Pe pieptul lui încărcat de medalii s-au întîlnit, în proporții egale, Antanta și Puterile Centrale, kaizerii și regii, mareșalii și papii. Comuniștii i-au luat pensia, apoi i-au dat-o înapoi.A trăit pînă la 82 de ani la Sibiu, apărat de platoșa sa de aramă.
1.909 vizualizări
