La sfîrșitul lunii octombrie 1916, armatele germane se revărsau în Cîmpia Română prin toate trecătorile. Nici rîul, nici ramul, nici urșii, nici cerbii și nici măcar privighetorile nu mai puteau stăvili șuvoiul. Iubirea de moșie, acel zid bun să-l țină departe pe Baiazid, nu avea același efect asupra lui Mackensen.
Bucureștiul se pregătea de prizonierat, iar armata română punea la cale ultima mare înfrîngere a anului. Nemții încolțiseră Capitala dinspre nord-vest și dinspre sud-est. Soldații noștri erau sleiți de la retrageri și replieri, uzi pînă la piele și copleșiți de jale. Căzuseră atît de mulți în bătăliile de la Sibiu, Brașov și Valea Oltului, încît numărul de puști corespundea, în sfîrșit, cu numărul soldaților. Cei 250.000 de nemți care urmau să invadeze Micul Paris aveau în față 150.000 de plugari descumpăniți și niște drumuri pline de hîrtoape, în care generalii noștri își puneau speranța.
La conducerea Armatei I, însărcinată cu rezistența, a fost numit generalul Constantin Prezan. În timpul ofensivei din iulie-august, Prezan comandase Armata de Nord cu avîntul unui han tătar, zdrobind liniile austro-ungare din goana calului. Ofițer de carieră, cu studii la București și Fontainebleau, Prezan trăia milităria ca prima sa natură. Umbla cu tratatul lui Clausewitz așa cum umblă popii cu sfintele scripturi, recita din memoriile lui Napoleon, fanda zi de zi cu spada prin vestibul, pocnea din călcîie și respira direct prin tunică, fără să mai tragă aer în plămîni.
Împreună cu Misiunea Franceză de la București, generalul Prezan a născocit un plan de luptă la care ar fi aplaudat, alături de Cezar, Temistocle, Hannibal și Scipio Africanul. A ordonat un atac dezlănțuit în spațiul unde Mackensen și Falkenhayn urmau să facă joncțiunea și a răsturnat total frontul german. Două zile, cît a menținut ofensiva, nemții au luptat să nu pice în încercuirea trupei agricole. Ai noștri luptau ca la Călugăreni, mai ales că grosul bătăliei s-a dat chiar acolo, pe cursul Neajlovului în care Sinan Pașa căzuse de pe pod și fusese salvat de Sergiu Nicolaescu.
Dar istoria e atentă la amănunte, iar amănuntul că doi ofițeri români încărcați cu hărți militare și ordine de luptă traversau județul Giurgiu nu i-a scăpat. Nu le-a scăpat nici nemților, care au pus mîna pe ei și pe planurile lui Prezan. Ce a urmat, se știe: Armata I a fost nevoită să se retragă, iar la Athénée Palace, Capșa, Enescu și Oteteleșanu s-a comandat șampanie în limba germană.
Chiar înfrînt, Prezan a arătat acea combinație rară de curaj și inteligență care anunța revanșa de la Mărășești. Pentru asta a fost făcut nu numai stradă, ci și șeful Marelui Stat Major.
