Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ghici cine pică la cină?

Zoom Ghici cine pică la cină?

Deși modul în care intrase în celulă era cunoscut doar cerberilor care conduceau Groapa, Goreng părea mai mult ca sigur picat din Lună în ochii colegului de penitență. Lăsăm la o parte mutra de Don Quijote pafarist, dar lipsa atît de evidentă a oricărui licăr de spirit de conservare era de-a dreptul o sfidare la adresa supraviețuirii. “Bine”, admitea bătrînul pîrnăiaș, “să zicem că intri de bunăvoie pentru șase luni  și la final primești o diplomă acreditată. Și ai ocazia să te lași de fumat. Dar să alegi un exemplar din romanul lui Cervantes drept unic obiect care să-ți fie de ajutor în infernul ăsta cînd plaja de opțiuni era nelimitată, asta deja e naivitate vecină, cumătră și soră de suflet cu idioțenia feroce! Goreng, n-am nimic cu tine, dar dacă aș fi căpitanul Burcea ți-aș zice Mare bou ești!”

Și uite așa, prin ochii uimiți ai lui Goreng, privitorul ajunge, ușor-ușor, să se trezească într-un vis al naibii de urît. Bine, momentan e doar nițel suprarealist, și asta grație Fortunei, care le-a hărăzit celor doi un nivel intermediar în pîrnaia verticală în care se află. Da, nivelul intermediar e foarte bun, pentru că, deși cei de la nivelurile superioare halesc precum niște porci, tot mai ajung destule resturi ca să potolească foamea vreme de o zi. Pentru că platforma aducătoare de potol vine o singură dată pe zi și stă doar două minute. Sigur, o minte agilă își poate face rezerve pînă la sfîrșitul vieții care nu va întîrzia să vină, fie datorită căldurii sufocante, fie frigului nemilos, pentru că, am uitat să vă spun, rezervele sînt interzise.

Dar iată că a trecut luna și nivelul se schimbă misterios. Cîte or fi de toate? Dracu’ știe, ceea ce de la un  punct încolo nu e neapărat mitocănie metaforică, ci o probabilitate simbolică. Proaspăt trezit din somn la vederea lui 171, nivel la care ajung doar tăvile goale și moartea lentă prin inaniție, Goreng și-ar pune mîinile în cap dacă n-ar fi legat fedeleș de pat. Colegul știe că va ceda poftelor mai devreme sau mai tîrziu, așa că îi propune din start să-l poștească. Sau, dacă nu vă sună bine, să-l cunoască carnal. Bine, nici așa. Să-l mănînce împreună de viu, în speranța că, după o lună, vor prinde un nivel decent în care să petreacă o convalescență decentă.

Fără să apeleze măcar o secundă la repertoriul scabrosului, regizorul zugrăvește cu măiestrie supraviețuirea în formele ei cele mai cumplite – mă rog, cumplite pentru cine are burta plină. În definitiv, cînd papi doar caviar, și icrele de Mega sînt o impunitate. Și tot din acest punct mă abțin să mai spun ceva despre poveste, pentru că ea trebuie savurată cu toate întorsăturile, ciudățeniile și absurditățile ei.

Au fost destui care să aclame filmul pentru mesajul “clar anticapitalist”. În mod ironic, nici măcar unul nu observă că și tentativa de socialism aplicat după ureche duce la o baie de sînge. Sau că apelurile la rațiune și simțire nu funcționează decît dacă sînt însoțite de amenințări cu căcat. La propriu.

De fapt, Galder Gaztelu-Urrutia și-a croit filmul cît mai liber de ideologie și cît mai darnic în sensuri și interpretări, lăsîndu-i fiecăruia loc să-și dea cu părerea atît cît îl duce capul. Personal, am apreciat gradarea și transformarea protagonistului pînă în finalul unde simbolistica are parte de un festin, deși coboară din ce în ce mai jos, în străfundurile bestiei de beton. Ușor-ușor, idealistul pornit să lupte cu morile de vînt și-a pierdut aura de cavaler al tristei figuri și, în locul său, domină ecranul prin voință și suferință imaginea care are nevoie doar de-o privire pentru a striga de la un capăt la celălalt al Gropii: Eli, Eli, lama sabachthani?

În ciuda spectrului foamei, The Platform este un film savuros, care merită urmărit de la prima sclipire de generic și pînă la ultima umbră din final. Desigur, cîrcotașii i-ar putea găsi găuri generoase de scenariu, dar perfecțiunea a fost întotdeauna un atribut rezervat lui Dumnezeu. Neavînd nici pe departe capacitatea de-a fi omnipotent, Gaztelu-Urrutia se mulțumește să facă un film al dracului de bun.

The Platform. R.: Galder Gaztelu-Urrutia. Cu: Ivan Massagué, Zorion Eguileor, Antonia San Juan. Unde: pe Netflix.

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Poliția nu știe să cînte la Pian

    11 august 2020

    Pe cît de fioroși s-au repezit asupra unui biet om al străzii, împodobindu-l cu cătușe și la mîini, și la picioare, pînă și-a dat duhul în ghearele lor, pe atît […]

  • Și școala mai ucide, nu-i așa?

    11 august 2020

    Profesorul Iohannis a ținut lecția de aritmetică singur, fără să împartă oxigenul cu cineva, fără ca umbra vreunui muritor să-i strice suficiența.Voia să dea doar el veștile bune, și așa […]

  • Orban descrescătorul

    11 august 2020

    Luni, Ludovic Orban ne-a anunțat că domnia-i propie și guvernul înțelept condus de către acest geniu al șprițurilor târzii au reușit să oprească creșterea numărului de infectări. „Am reușit să […]

  • Cioclii

    4 august 2020

    Viziunea convalescentului privind în oglindă Fiți gata la harpoane că îngeru-i la copcă în țara cea vestită și rece de sub votcă cu turlele înfipte în nori pînă-n prăsea, momiți-l […]

  • N-a mai mers la pușcărie, hai, măcar, la Primărie!

    4 august 2020

    Așa cum bețivii adevărați își revin spre dimineață dacă simt pe gîtlej un nou pîrîiaș de vodcă, Traian Băsescu dă semne de dezmeticire. Lunga mahmureală politică nu i-a priit. Abstinența, […]