Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Gîndaci astronomi și epidemie de amputări de penis

Zoom Gîndaci astronomi și epidemie de amputări de penis

În fiecare an, lumea științifică își ține respirația, liniștea se lasă pentru un minut, în timp ce toată lumea se întreabă în gînd: “Oare cine ia premiile anul ăsta?”. Da-da, cam în vremea asta se anunță și Nobelurile, dar nu despre asta e vorba. Ci despre premiile IgNobel, pentru realizări care “mai întîi îi fac pe oameni să rîdă, apoi să înceapă să se gîndească”. Ca în fiecare an, m-am oprit și eu, mi-am ținut respirația, iar acum vă prezint și vouă premiile. Să rîdem și să cădem pe gînduri împreună.

Așadar, iată premiile IgNobel (2013, a 23-a ediție):

• Medicină– pentru evaluarea efectelor asupra pacienților care au beneficiat de transplant de inimă. Pacienții erau șoareci.

• Fiziologie– cercetătorii premiați au demonstrat experimental că oamenii care cred că-s beți cred, de asemenea, că sînt mai frumoși.

• Premiu comun în biologie și astrofizică– pentru descoperirea că gîndacii de bălegar, cînd se rătăcesc, găsesc drumul către casă uitîndu-se la Calea Lactee.

• Inginerie în domeniul securității– pentru inventarea unui sistem electromecanic de capturare a celor care deturnează avioane. Sistemul îl proiectează pe terorist printr-o trapă, îl împachetează, apoi îl aruncă din avion, iar întregul colet e parașutat în brațele polițiștilor, anunțați prin radio.

• Fizică– pentru descoperirea că unii oameni ar putea să alerge pe suprafața unui lac. Dacă oamenii și lacul ar fi pe Lună.

• Chimie – pentru descoperirea că procesul biochimic prin care tăiatul cepei îi face pe oameni să plîngă este încă și mai complicat decît se credea pînă acum.

• Arheologie– pentru opărirea și înghițirea (întreagă, pe nemestecate) unei cîrtițe, urmate de examinarea atentă în următoarele zile a tuturor excrementelor, în scopul de observa care oase se dizolvă în sistemul digestiv uman și care nu.

• Pace– lui Alexandr Lukașenko (președintele Republicii Belarus) pentru interzicerea aplaudatului în public, și Poliției din Belarus, care a arestat un ciung pentru “crima” de a fi aplaudat în public.

• Probabilitate– pentru două descoperiri înrudite. Prima: cu cît o vacă stă mai mult jos, cu atît e mai probabil să se ridice în picioare. A doua: odată ce vaca stă în picioare, nu se poate prezice cu ușurință cît de curînd se va așeza.

• Sănătate publică– pentru tehnicile medicale descrise în articolul “Managementul chirurgical al unei epidemii de amputări de penis în Siam”, tehnici pe care autorii le recomandă, cu excepția cazului în care penisul amputat este consumat parțial de o rață.

Da. Cam așa. Iar studiile astea sînt plătite. E bine să fii cercetător!



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia